Visul oricărui student aflat în sesiune sau al unui elev de liceu în prag de bacalaureat este să poată învăţa în timpul somnului. Ei bine, potrivit unui studiu realizat de către Northwestern University şi publicat în revista Nature Neuroscience, cercetătorii au găsit răspunsul.
Aceşti oameni de ştiinţă susţin nu doar că se poate învăţa în timpul somnului, ba este posibil ca tot atunci memoria să devină mai ascuţită. Participanţii de la studiu a fost rugaţi să înveţe două melodii noi folosindu-se de notele muzicale. După ce au învăţat notele, subiecţii au dormit de 90 de minute timp în care în încăpere răsuna uşor o singură melodie. De asemenea, participanţilor li s-a monitorizat activitatea creierului printr-o electroencefalogramă. Rezultatul este dădădor de speranţă: melodia care a rulat în timpul somnului a fost învăţată mult mai repede decât cealaltă.
„Rezultatele acestui experiment ne arată că stimularea externă din timpul somnului poate avea o influenţă majoră asupra dezvoltării unor abilităţi complexe”, a declarat pentru Medical Daily, Ken A. Paller, liderul studiului de la Northwestern University.
„De asemenea, am descoperit că semnalele electrofiziologice din timpul somnului pot îmbunătăţi şi memoria”, a continuat ideea co-autorul studiului James Antony.
Cu toate acestea, oamenii de ştiinţă spun că este nevoie de mai multe studii concentrate pe dezvoltarea unor alte abilităţi complexe, cum ar fi învăţarea unei limbi străine în timpul somnului, înaine de a trage oncluziile finale. Însă există speranţe că rezultatele vor fi pozitive.
„Dacă încerci să înveţi o limbă străină în timpul zilei după care vei încerca să reactivezi acele memorii în timpul somnului, poate că îţi vei creşte abilitatea de învăţare”, a declarat pentru Science Daily, un alt cercătător, Paul J. Reber.