Ridicarea de greutăţi reduce riscul de diabet la bărbaţi - Sfatulparintilor.ro
Ultimele
de 14 ani pentru voi

Ridicarea de greutăţi reduce riscul de diabet la bărbaţi

Sfatulparintilor » Familie-Părinţi » Pentru tati » Ridicarea de greutăţi reduce riscul de diabet la bărbaţi
Ridicarea de greutăţi, dacă este practicată cu regularitate, are capacitatea de a reduce cu până la 34% riscul de declanşare a celui mai frecvent întâlnit tip de diabet la bărbaţi.

Oamenii de ştiinţă au analizat datele furnizate de 32.000 de bărbaţi americani care au luat parte la acest studiu – Health Professionals Follow-Up Study -, iniţiat cu scopul de a monitoriza efectele pe care le are stilul de viaţă asupra stării de sănătate.

Pe parcursul perioadei de monitorizare (1990 – 2008), 2.278 de participanţi au dezvoltat diabet de tipul 2.

Coordonatorul studiului, profesorul Anders Grontved, de la University of Southern Denmark, care este colaborator şi la Universitatea Harvard din Statele Unite, a declarat: „Studiile precedente au arătat că exerciţiile de aerobic prezintă o importanţă majoră în prevenţia diabetului de tipul 2. Însă mulţi oameni întâmpină dificultăţi atunci când vine vorba să se apuce de exerciţii de aerobic. Potrivit rezultatelor noastre, antrenamentele în care se practică ridicarea de greutăţi, realizate cu regularitate, pot reprezenta o alternativă pentru exerciţiile de aerobic, ca măsură de prevenire a declanşării diabetului”.

Citeste mai mult pe RTV.NET.

Data articol: 08/08/2012