O întrebare care macină mintea multor părinţi este: Când este momentul potrivit ca să îmi las copilul la computer? Ştim cu toţii cât de atraşi sunt cei mici de această maşinărie complexă pe care noi am descoperit-o în adolescenţă, unii poate chiar mai târziu. De la ce vârstă e bine să-ţi laşi copilul la computer e o chestiune care priveşte fiecare părinte în parte. Este cam la fel ca atunci când te hotărăşti că e timpul să-i cumperi o bicicletă sau să-l laşi singur afară. Nu poţi spune nici când e prea devreme, nici când e prea târziu să laşi copilul la computer. Toate acestea depind de modul în care vrei să-ţi educi copilul, de valorile pe care vrei să le transmiţi şi, mai ales, de cât de pregătit este copilul pentru o nouă “jucărie”.
Există multe controverse cu privire la a lăsa sau nu copiii la computer, însă, să fim serioşi: computerul face parte din realitatea vremurilor pe care le trăim şi este destul de important pentru dezvoltarea creierului copilului, dar numai cu condiţia ca părinţii să stăpânească foarte bine nişte reguli pentru binele copiilor lor.
Iată o serie de aspecte importante pe care le poti lua în calcul atunci când te hotărăşti să-ţi laşi copilul la computer.
Computerul şi bebeluşii
Sunt părinţi care obişnuiesc să stea sau chiar să muncească la computer cu bebeluşul în braţe. Cei mici nu sunt consţienţi de computer în acele momente. Abia pe la 6 luni îşi dau seama că e “ceva interesant” acolo. Şi asta pentru că încep să distingă culorile, imaginile, sunetele.
Între 1 şi 2 ani, copilul începe să înţeleagă legăturile dintre cauză şi efect. Dacă atingi tastatura şi mouse-ul, “ceva magic” se întâmplă pe ecran. În cazul în care sunteţi pregătiţi pentru această etapă, este in regula să-l obişnuiţi cu câteva lucruri de bază. Desigur, nu va avea deprinderile motrice necesare pentru a controla un mouse, dar poate fi un început.
Copiii şi soft-urile computerului
La vârsta de 3-4 ani copiii sunt pregătiţi pentru “software”: joculeţe educative, puzzle-uri pe care să le rezolve. La această vârstă sunt suficient de dezvoltaţi pentru a putea controla mouse-ul şi pentru a înţelege funcţiile tastaturii. Puteţi cumpăra soft-uri educative prin care copiii să fie familiarizaţi cu culorile, formele geometrice, literele şi cifrele. Sunt de asemenea programe pentru muzică şi pentru pictură.
În această perioadă este crucial să-l deprindeţi cu măsura şi cu postura. Ştim cât de repede “ne fură” computerul şi poţi petrece cu orele în faţa monitorului, aplecaţi peste tastatură. Însă dacă-l învăţaţi de mic cu un program limitat în faţa computerului (alternat cu jocuri care nu necesită utilizarea calculatorului, cu mişcarea fizică afară) şi cu postura corectă în faţa computerului, acestea îi vor rămâne întipărite în minte.
În jurul vârstei de 4-5 ani, copiii pot fi lăsaţi singuri la calculator, fără să fie nevoie de îndrumarea părintelui. Atât timp cât sunteţi sigur că programele la care are acces sunt “safe”, copiii au abilitatea de a manevra “maşinăria” fără probleme. Ar fi indicat, însă, să vă ceară voie de fiecare dată când porneşte calculatorul, pentru a avea un control asupra timpului petrecut în faţa lui.
Citeste continuarea: 1 2