Povestea ciocolatei, de la medicament la afrodisiac - Sfatulparintilor.ro
Ultimele
de 14 ani pentru voi

Povestea ciocolatei, de la medicament la afrodisiac

Sfatulparintilor » Familie-Părinţi » Alimentatie sanatoasa » Povestea ciocolatei, de la medicament la afrodisiac
povestea ciocolatei - sfatulparintilor.ro - pixabay_com - chocolate-968457_1920

Cine a inventat-o acum cateva mii de ani nu s-ar fi gandit ca povestea ciocolatei va ajunge una dintre cele mai delicioase si savuroase povesti. Cu atat mai mult cu cat ciocolata a trecut de la simbol al fertilitatii, la elixir al sanatatii sau chiar afrodisiac. Cititi in continuare cum a aparut ciocolata, cand s-a europenizat si daca, intr-adevar, este sanatoasa si cu efect de stimulare a libidoului.

 

De unde a aparut ciocolata?

Arborele de cacao, ale carui fructe in forma de pastaie contin seminte ce pot fi procesate in ciocolata, a fost descoperit acum 2000 de ani, in padurile tropicale din America. Primii care au consumat cacao sunt maiasii (250-900 I.Hr.). Ei amestecau cacaoa macinata cu condimente pentru a face o bautura intepatoare la gust pe care o foloseau pe post de elixir al sanatatii.

Pentru maiasi, fructele arborelui de cacao simbolizau viata si fertilitatea. Pastaile erau deseori prezente in ritualuri religioase, de la ceremoniile de cununie pana la ritualurile de ofranda oferite zeilor.

De asemenea, civilizatia azteca din centrul Mexicului credea ca puterea si intelepciunea o detineau cei ce mancau fructele arborelui de cacao. Aztecii mai credeau, de asemenea, ca pastaile aveau proprietati de hranire a organismului, de fortifiere a acestuia si chiar proprietati afrodisiace.

 

 

Europenizarea ciocolatei

Europenii au descoperit ciocolata in 1519, cand Montezuma i-a oferit bautura condimentata exploratorului spaniol Cortes si armatei lui. Conchistadorul spaniol a adus semintele de cacao in Europa si asa a aparut lichiorul de ciocolata, realizat din semintele de cacao, condimente si zahar. Multa vreme lichiorul de ciocolata a fost baut doar de catre cei din inalta societate.

 

 

Ciocolata afrodisiac sau doar legenda?

Reputatia ciocolatei de aliment afrodisiac a aparut la curtea regala franceza. Arta si literatura erotica au fost inspirate de miraculoasa ciocolata. Se spune despre Casanova ca intotdeauna ar fi consumat ciocolata inainte de escapadele lui romantice. Iar legenda a fost perpetuata pana in zilele noastre cand studiile cercetatorilor au contrazis mitul. Este adevarat ca ciocolata contine in cantitati mici o substanta denumita feniletilamina (“drogul dragostei”), care a fost legata de energia fizica, starea de spirit si puterea de concentrare. O cantitate mica de feniletilamina este eliberata de creier in momente de euforie, ceea ce duce la ridicarea tensiunii arteriale si a pulsului, insa nu s-a gasit nici o dovada ca feniletilamina din alimente poate influenta productia substantei naturale in creier.

 

 

Industrializarea ciocolatei

Prima masina de fabricare a ciocolatei la scara industriala a aparut in Barcelona in 1780. Apoi au fost inventate aparatele care produc si ciocolata solida, nu numai pe cea lichida. Primul baton de ciocolata a fost creat in Marea Britanie de catre firma Fry & Sons, la inceputul anilor 1800.

Richard Cadbury a introdus ciocolata in sfera dragostei. In 1868 a aparut prima cutie cu bomboane de ciocolata special pentru sarbatoarea Sfantului Valentin.

In 1875, Daniel Peter din Elvetia, a inventat ciocolata cu lapte.

In timpul celui de-al doilea razboi mondial ciocolata era unul dintre cele mai populare alimente. Mai mult, Armata americana le trimitea soldatilor de pe front batoane de ciocolata. Chiar si acum, in ratia soldatilor americani, se afla un baton de ciocolata. Ciocolata a ajuns chiar si in spatiu, facand parte din meniul astronautilor.

 

 

Ciocolata si sanatatea

Ciocolata neagra (spre deosebire de ciocolata alba sau ciocolata cu lapte) contine flavonoide similare cu cele din ceai, vinul rosu, fructe si legume. Studiile arata ca ciocolata neagra imbunatateste circulatia sangelui si contribuie la reducerea riscului dezvoltarii diabetului prin echilibrarea nivelului de insulina din organism. Atentie, insa, bomboanele de ciocolata contin multe grasimi saturate si zaharuri, asa ca numai in cantitati mici are efecte pozitive asupra sanatatii.

Imagine de Alexander Stein de la Pixabay

Cuvinte cheie:
Data articol: 12/02/2020