Vedeta lunii februarie la Sfatulparintilor.ro este actorul Mihai Razus. Mihai este fericitul tatic al Norei, o fetita de 7 ani, cu inclinatii artistice,  de la care actorul a invatat sa fie din nou el insusi, nu cum vor altii sa fie, sa fie sincer cu el si sa-si recunoasca neputintele in fata celor “mari”. Iar el, ca parinte, vrea sa-i transmita fiicei lui valori pe care si el le-a mostenit de la ai lui: sa se inteleaga bine cu cei din jurul ei, sa nu minta si sa fie generoasa. Insa se gandeste cate din aceste pilde ii vor asigura succesul intr-un viitor dominat de tupeu, egosim si prefacatorie.

 

Pe Mihai Razus il puteti revedea, din 17 martie, intr-un nou sezon al emisiunii Rasushow de la TVR 2.

 

 

 

– Cum te-ai schimbat tu de cand esti tatic?

– Sincer sa fiu, eu nu m-am schimbat de cand sunt tatic, am mult mai multe griji si responsabilitati. Pe vremuri – artist fiind- nu-mi prea pasa ce aveam in frigider, in debara, unde imi voi petrece weekend-ul sau vacanta de vara. De cand a “intervenit” Nora – fetita noastra de 7 ani – in primul rand ne-am schimbat orarul, ritmul de viata si prioritatile pe termen scurt si/sau indelungat. In al doilea rand mi-am revizuit comportamentul si limbajul pentru ca un copil absoarbe in primul rand “prostiile” spuse sau facute. Sunt mai atractive si instinctiv copilul le inmagazineaza.

 

 

– Cum priveai aceasta “meserie” la aflarea vestii ca va veni pe lume fiica ta?

– Cu multa inconstienta si inocenta. Eu cred ca cei care asteapta un copil nu trebuie sa-si puna prea multe intrebari “inainte“ de a se naste bebelusul lor, ca sa nu intre in panica (de genul: aoleu ce o sa ma fac? voi face fata? daca nu o sa ma descurc? etc. etc). Trebuie sa se informeze, fara a exagera si apoi… sa se bucure descoperind impreuna in familie ce inseamna aceasta “meserie” de parinte.

 

 

– Dar, acum, dupa 7 ani de “experienta”?

– Lucrurile s-au schimbat. Nevoile sunt mai complexe. Sunt constient ca Nora creste repede si invata tot ce vede la noi in familie. Pe de alta parte… ooofff… ce rapid au trecut anii, parca as vrea sa fie din nou mica.

 

 

 

“Cand iti tii prima data copilul in brate e o senzatie de teama amestecata cu dragoste, cu neindemanare, cu curajul de a trece peste toate cele enumerate”

 

 

 

– Ce sentimente ai trait cand ai tinut-o prima data in brate pe  Nora? Ai avut curaj sa o iei in brate inca din primele clipe sau ai mai asteptat sa mai creasca putin? Ti-a fost teama de fragilitatea ei?

– Vezi, uite, asta e o amintire minunata! Eu am fost curajos si foarte curios sa incerc aceasta senzatie. Din prima zi! Caci e o senzatie… sa-ti tii in brate copilul. Teama amestecata cu dragoste, cu neindemanare, cu curajul de a trece peste toate cele enumerate… Dar cel mai greu ne-a fost cand i-am facut prima baita. Acolo am fost eroul care… era speriat de moarte sa nu-i tin capsorul gresit, sa nu-i intre apa in urechi, auzeam “in capul meu” toate vocile tuturor cunostintelor, rudelor, care mai de care cu sfaturi mai controversate, pana cand am bagat copilasul in apa si am uitat de toti si de toate si ne-am bucurat de acel moment magnific!

 

 

– Ce-ai invatat tu de la fetita ta?

– Multe lucruri pe care le uitasem. Sa ma joc si sa fiu din nou copil. Sa fiu sincer fata de mine, sa-mi recunosc neputintele in fata celor “mari”, sa fiu asa cum sunt, nu cum vor altii sa fiu. Sa-mi placa sa castig si sa ma supar cand pierd si multe altele.

 

 

– Privind-o pe Nora, te vezi pe tine in copilarie? Ce-ti aduce aminte, din felul de a fi al fiicei tale, de tine cand erai mic?

– Uite, sa stii ca nu pot face aceasta comparatie decat din povestirile “alor mei” despre mine. Nora este mult mai cuminte decat eram eu. Pana la 7 ani imi rupsesem un picior la sanius, imi sparsesem capul la joaca in fata blocului, imi scrintisem mana. Nora, slava Domnului, nu a trecut prin nici o experienta de acest gen. Din povestirile bunicilor mei (si ceva din amintirile mele) se pare ca ma urcam pe un taburet si convocam familia in bucatarie, puneam radioul si incepeam sa dirijez, spre deliciul tuturor care ma urmareau. Apoi vorbeam pe “inglireste”-engleza in acceptiunea mea. Aici imi seamana Nora careia ii place sa ne cheme la spectacole improvizate la ea in camera si apoi sa ne vorbeasca in limbi straine, inventate de ea.

 

 

 

“Singurul moment cand ne-a scos din minti a fost intr-un zbor de 14 ore peste Ocean, iar eu ii uitasem biberoul in aeroportul de escala”

 

 

– A reusit fiica ta sa te scoata vreodata din minti? Cu ce? Cum ai reactionat? Ce ai facut? S-a lasat cu cearta, cu pedepse?

– Sa stii ca noi am calatorit mult cu Nora cand era mica. O data pe un aeroport, faceam o escala, ne-a scos din minti. Cred ca avea vreo 2 ani, era la faza aia cand daca vroia ceva si nu-i faceai pe plac se tavalea pe jos. Ne-a enervat rau de tot si cred ca am “altoit-o” un pic, ca din cauza ei m-am certat si cu sotia, i-am uitat biberonul la baie si apoi cand ne-am suit in avion Nora nu mai vroia sa bea decat din biberonul ei. Tot echipajul se adunase langa Nora care urla dupa biberon. A, am uitat sa-ti spun un amanunt… Zborul care urma dura 14 ore… peste ocean. Oricum de atunci nu-mi mai amintesc s-o fi pedepsit sau “altoit” vreodata.

 

 

– Cum ati invatat-o pe Nora sa manance sanatos, sa nu faca nazuri la mancare?

– Nu am avut probleme cu mancarea. Nora mananca tot ce i se pune in farfurie si face cam aceleasi nazuri ca toti copii de  varsta ei, stramba din nas la legume si fructe. Avem noroc ca la noi in casa se gateste sanatos si proaspat, asadar capitol inchis.

 

 

– Ce metode in cresterea si educarea fiicei tale au dat cele mai bune roade?

– Cristiana –sotia mea – este psiholog asa ca, te rog sa ma crezi, suntem toba de carte la metode de educare. Stii cum se zice: practica ne omoara. Cand vine vorba de Nora se amesteca metodele, apare subiectivismul, smecheria din privirea languroasa a fetitei, clipeste din gene si bineinteles ca este rasfatata. Insa ii explicam si ne purtam cu ea ca si cu un om mare. Imi place sa cred ca este un copil… matur.

 

 

– Crezi ca metoda “bad cop/good cop” e buna in educarea unui copil? La voi cine este “durul”?

– Hahaha. Eu ma cred “dur” in triunghiul asta, dar sunt cel mai usor de pacalit. Ma inmoi imediat. Da, ok uneori cand Cristiana nu face fata (rar) sunt trimis eu pe post de “ala rau”. Dar nu prea tine. E clar, chestia cu good cop/bad cop nu prea merge.

 

 

 

“Cand i se spune NU, gaseste solutii pentru a obtine ce-si doreste”

 

 

 

– I se spune des “NU” Norei? Cum reactioneaza cand i se spune NU?

– Asa cum spuneam, este o fetita destul de rasfatata, iar atunci cand i se spune NU, crede-ma ca stie sa gaseasca solutii pentru a obtine ce-si doreste. Pana la urma este de sex feminin, nu?

 

 

– Ce meserii ai inscris pana acum in lista de dorinte a fiicei tale? Avand in vedere felul ei de a fi, care crezi ca i s-ar potrivi cel mai bine?

– Din nefericire pentru societatea in care traim si in care va urma sa se dezvolte,  Nora are inclinatii artistice. Ii place sa cante, sa joace teatru si sa regizeze mini spectacole. Eu nu mi-am facut nici o lista cu viitoare profesii si nici sotia mea. O vom sustine in ceea ce va alege. Nu vrem sa-i impunem nimic. Si degeaba o sfatuim sau o obligam ca tot pe drumul ei va merge. Uita-te la mine, parintii mei s-au chinuit si s-au luptat sa ma faca inginer si eu am terminat Academia de Teatru si Film…

 

 

– Ti-ai dus fiica in televiziune? Are inclinatii si catre aceasta latura?

– Am dus-o la 4 ani la Vedeta familiei, la o editie speciala de Craciun. Am fost toata familia pentru ca ea vroia sa cante “Taraful Chit” si am zis ca noi vom fi acest taraf. Bineinteles ca eu si sotia aveam niste emotii paralizante, am uitat textul complet (chiar daca sunt obisnuit de 15 ani cu camerele de luat vederi si studiourile tv). Nora a pus mana pe microfon si fara sa astepte semnalul dirijorului a inceput fara nici un fel de ezitare sa cante (avem inregistrarea).A fost foarte relaxata. La insistentele lui Ovidiu Dumitru – un realizator de exceptie care nu mai este printre  noi – am jucat o sceneta acum  2 ani, cu ea – “Copacul care face ciori” si lumea zice ca a fost bine. M-a mai ajutat la Razushow de vreo doua ori. Eu o intreb de fiecare data daca vrea sa vina sa filmeze si sa stii ca m-am trezit si refuzat de cateva ori. Noi nu o fortam… Ii citesc cu cateva zile inainte ce are de facut si daca ii place o iau cu mine. Daca nu, nu! Nu suntem genul de parinti care o ducem la castinguri pentru reclame, filme sau altceva, nu am insistat la nici un coleg din tv sa apara. Daca va dori cu “ardoare” va munci si… vom vedea.

 

– In ce categorie se incadreaza fiica ta: a copiilor timizi sau dezinvolti?

– Dezinvolt, dar nu instantaneu si nu cu oricine!

 

 

 

 

“Imi recunosc greseala fata de Nora pentru ca devenim prieteni, suntem mai apropiati”

 

– Ce pilde invatate de la ai tai vrei sa le transmiti mai departe fiicei tale?

– Sa se inteleaga bine cu toti copii din jurul ei, sa nu minta, sa fie generoasa. Cand recitesc ma gandesc daca in societatea noastra pildele acestea sunt “de viitor” sau nu vor avea nici o valoare si poate Nora nu se va descurca daca le va urma in lumea tupeului, egoismului si prefacatoriei pentru obtinerea unei cariere…

 

 

– Parintii mai fac si greseli. Ce greseala facuta de parintii tai cu tine, nu vrei sa repeti la randul tau, cu fiica ta?

– Divortul parintilor mei…

 

 

– Cand gresesti in ceea ce o priveste pe fiica ta iti recunosti greseala. Tu cum vezi lucrurile, e bine sau nu ca un parinte sa-si recunoasca greseala? Ii scade “autoritatea” daca recunoaste?

– Asta iarasi e ceva ce am invatat de la parintii mei. Sa-mi recunosc greseala. Da, o recunosc fata de Nora pentru ca devenim prieteni, suntem mai apropiati. Si apoi asa e felul meu si, cum spuneam la inceput, eu nu m-am schimbat de cand a aparut Nora… sunt acelasi Mihai Razus.

 

Mai multe interviuri cu vedete parinti aici.