Vi s-a intamplat vreodata ca, seara, cand va leganati copilul pe picioare, sa nu vrea sub nici o forma sa adoarma, sa fie agitat, chiar daca a papat biberonul de lapte si ii este somn? Si, daca da, ce ati facut? I-ati spus o rugaciune si l-ati inchinat, nu-i asa? Si ati constatat ca in cateva minute bebele s-a linistit si a adormit…ca un prunc!
Vi s-a intamplat vreodata sa treceti printr-o perioada mai proasta, sa aveti un necaz sau sa va supere un lucru pe care simteati ca nu il puteti controla? Si, daca da, ce ati facut? Ati cazut in genunchi, langa pat, seara, la culcare si v-ati rugat cu ardoare lui Dumnezeu, cerandu-i sa rezolve problema care va macina si sa inlature obstacolul din calea linistii voastre sufletesti, nu-i asa? Iar la scurt timp, v-ati dat seama ca lucrurile s-au asezat de la sine, restabilindu-se ordinea fireasca a acestora.
Aceasta este puterea rugaciunii si mai ales a credintei! Din pacate, ne aducem aminte de Dumnezeu doar cand trecem prin fata unei biserici si ne inchinam, rostind si un "Doamne ajuta!" in barba, la o sarbatoare mare, cand mergem sa asistam la slujba sau, cel mai adesea, cand avem nevoie de ajutor, iar singurul care ni-l poate oferi este Dumnezeu. Dar de ce nu apelam la El si cand avem motive de multumire? De ce uitam sa rostim si rugaciuni de multumire?
Nu vreau sa fiu inteleasa gresit, nu fac parte din vreo secta si nici nu sunt o persoana "ultra-religioasa", care in orice fraza rostita il pomeneste pe Dumnezeu, insa cred ca ar trebui sa fim, cu totii, mai atenti la viata noastra spirituala, pentru ca aceasta influenteaza linistea noastra sufleteasca, impacarea cu noi insine.
Nu fac acum o pledoarie a mersului la biserica, nu cred ca mergand la biserica si stand 4 ore in picioare, in frig, de cele mai multe ori si ascultand o slujba din care abia intelegi jumatate, fie din cauza babelor care vorbesc langa tine, fie din cauza preotului care se grabeste sa termine slujba mai repede fiindca dupa il asteapta 2 pomeni, nu cred ca asta da dovada de credinta… Credinta o purtam in noi, fiecare dintre noi stie in ce relatie este cu Dumnezeu, daca L-a primit sau nu in viata si in inima sa. Cred totusi ca o rugaciune rostita din cand in cand, nu strica nimanui. Fie ca preferam sa o spunem seara, la culcare, dimineata, cand ne trezim, sau, pur si simplu cand ne aducem aminte, important este sa fie spusa din suflet, sa credem in ceea ce comunicam, sa cerem ceea ce ne dorim cu adevarat, fie ca este vorba de sanatatea copiilor, armonie in familie, iubirea si respectul familiei, sau … toate acestea la un loc!
