Din ce in ce mai multa lume in ultima vreme dezbate subiectul: mai merita sa iti faci un concediu in Romania sau nu? Marturisesc ca deseori m-am intrebat si eu acest lucru, privind prin prisma calatorului care a avut de-a face ani la randul cu turismul romanesc, dar si prin prisma calatorului care a avut posibilitatea de a explora alte zari. Sigur ca fiecare, in functie de experientele traite poate da un raspuns care nu poate fi universal valabil, insa poate pune o pecete pe imaginea pe care fiecare dintre noi o avem despre vacanta ideala.
Am constatat umbland prin tarisoara noastra draga ca avem locuri nu frumoase, ci superbe, demne de cele mai pretentioase expozitii de fotografie de peisaj. Ne scaldam intre mare si munte intr-o multitudine de variatii ale naturii si reliefului, intre ape curgatoare si zone aride. Ma doare insa sufletul sa vad nu musai ca nu s-a investit in promovarea si imaginea acestor capodopere ale naturii, ci sa constat ca dupa ce ca sunt ascunse de ochii lumii, romanul obisnuit si nu cel iubitor de natura isi bate joc de ceea ce are, crezand ca i se cuvine sa le aiba si sa isi bata joc de ceea ce Dumnezeu i-a pus in fata nasului fara pic de efort din partea lui. Degeaba ma uit la un rau de munte care curge la vale si imi da o senzatie de liniste, de curatire a sufletului, daca atunci cand privesc mai atent vad o gramada de mizerie aruncata si colectata printre pietre zacand acolo cine stie de cand. Invariabil, ajung sa plec cu sufletul trist, aproape mutilat de neputinta schimbarii acestor fapte ale semenilor mei. Nu conteaza cat de multa liniste e intr-o padure, la un moment dat, o manea tot se va auzi, o sfaraiala de gratar tot se va aprinde si, invariabil, ajung sa ma retrag de acolo, pentru ca nu suport sa imi strice linistea oamenii zilelor noastre, needucati si necivilizati. Ajung astfel sa ma intreb: cati mai sunt ca mine? Oare ei, cei malefici, sunt mai multi decat noi, ceilalti? Imi tresare inima de bucurie cand vad ecologistii cum initiaza campanii de curatare a zonelor populate de turisti. Cat de mici sunt insa efectele actiunilor lor…
Si atunci ma intreb: cum sa fac sa scap din pacla asta care simt ca imi acopera ochii, sufletul si ma face sa ma afund si eu in mare ciorba nationala a datului din umeri a neputinta? Am gasit raspunsul cautand in sufletul meu si luand decizia ca macar in microclimatul meu sa fac ca viata sa fie frumoasa, curtea sa imi fie curata, plina de flori, totul sa fie maturat si vopsit, aranjat si pus la loc, asa cum stiu ca e normal sa fie in fiecare camin si cum am vazut ca "in afara" cam toti fac. Pentru ca in primul rand te respecti pe tine, respecti vecinii, orasul, comunitatea din care faci parte. Nimeni nu-l obliga pe suedez sau pe norvegian sa isi arboreze steagul national in curte, sa tunda gazonul, sa dea de mancare la pasarile cerului si sa isi vopsesca gardul. Au mostenit de generatii insa respectul pentru ceea ce au dobandit, respectul pentru natura si tot ce ii inconjoara. Acolo exista o viziune unitara asupra indatoririlor fiecaruia in cadrul comunitatii si nici macar nu iti poti pune problema sa te opui, pentru ca toti inteleg si stiu ce inseamna sa pretuiesti ceea ce ai. De fiecare data cand revin in tara dupa o plecare imi jur in barba: sa nu ma mai uit la televizor, sa nu ma mai incarc cu stiri negative datatoare de ganduri negre si palpitatii, sa uit ca mai exista ziare pe fata pamantului. In schimb, sa ascult mai multa muzica buna, sa investesc mai mult in perfectionarea aptitudinilor mele, sa copiez cate ceva din modelele de decoratiuni interioare si exterioare vazute in calatorii si sa ma las mai mult purtata de sentimente nobile fata de tara mea. Eu imi iubesc enorm tara si locurile ei pline de istorie si parfum. Pacat insa de ceea ce am ajuns noi, ca popor, sa devenim in tot acest timp. Sunt mult prea putini cei care pot sa schimbe ceva. Aleg insa sa vad ceea ce imi poate insenina viata aici, in Romania mea si a parintilor si bunicilor mei. Asta e tot ce conteaza pentru mine. Si daca in viata asta a mea, voi putea sa schimb ceva, macar o mentalitate, in acest sens, al pretuirii darurilor dobandite, voi fi fericita ca am facut ceva bun pentru copiii de maine.
