Recent au inceput lucrarile in blocul in care locuim: se zugraveste scara, iar pe exterior se lucreaza la termoizolatie. Echipele de muncitori au montat schele exterioare, si cand ti-e lumea mai draga te trezesti in fata propriei ferestre cu un muncitor vesel, care te saluta binevoitor. Ca si cum nu e suficient ce se intampla, Vladut pare sa fie de partea lor. Ieri, in timp ce ma schimbam, sa plec in oras, Vladut exact atunci s-a trezit sat traga hotarat perdeaua. Nu va puteti imagina ce situatie jenanta intre mine si muncitorul (vesel de obicei) din dreptul ferestrei: ii cam disparuse veselia. Omul ramasese mut. De atata uimire, mi-a ars plasa de tantari cu tigara. Asta in timp ce Vladut se distra copios.
De o saptamana incoace am cautat cu disperare diverse obiecte pe care parea ca le inghitise pamantul: stick-ul de internet, un telefon mobil, o curea de pantaloni pe care sotul meu o foloseste zilnic, un pantof, patru linguri si buletinul. Stau sa ma intreb ce mai dispare maine! Da, Vladut se afla in mijlocul acestei faze: ascunde obiecte. Dar nu se multumeste cu o soseta, din pacate… Netul era bagat intr-un sertar in care nu prea umbla nimeni, de obicei. Telefonul mobil se afla intr-o punga cu sosete. Cureaua de pantaloni n-am gasit-o inca. Pantoful era in masina de spalat. N-am gasit decat doua linguri din patru, bagate in niste tenisi. Iar buletinul – in cada.
Vladut a mancat prima bucata de ciocolata din viata lui. M-a urmarit plin de interes cum o desfaceam din hartie. I-a placut enorm. Atat de mult, incat m-a pandit, sa vada unde am aruncat hartia; i-am scos-o din gura in ultimul moment, morfolita bine.
Nu stiu cum a reusit sa puna mana pe un ruj. Cu greu va pot descrie scena… Tot parchetul din sufragerie era o mare de ruj, practic. Fata, gura, degetele lui de la maini si de la picioare erau imbracate in ruj. O bucata o mesteca. E drept, parea sa nu-I placa prea mult, caci scuipa mici bucatele mereu.
