Acum cateva zile, o prietena imi marturisea ca tatal ei a fost de cand se stie ea, o fiinta mai interiorizata si nu si-a manifestat in mod explicit iubirea pe care o simtea pentru fetele lui. Ea, fusese mereu mult mai apropiata de mama ei, era cea mai buna prietena a ei, confidenta ei, sufletul la care alerga cand avea o problema sau o bucurie. Tatal, fusese mereu omul din umbra…pana intr-o zi…Ziua in care prietena mea a primit vizita tatalui ei, ea fiind insarcinata in luna a 8-a. Imi spunea: "De nu m-a pupat in ziua aceea…m-a luat in brate si imi spunea "fetita mea"…"am plans in nestire ore intregi pana seara, am sunat-o pe sora mea si am rugat-o sa imi spuna daca a ajuns tata cu bine acasa, mi-era sa nu aiba cumva o premonitie si sa se intample ceva cu el"…
Ei nu…nu s-a intamplat nimic cu tatal prietenei meie, insa de atunci relatiile afective intre ei s-au schimbat mult. Ea a fost vizibil marcata de gestul lui de tandrete, de afectiunea daruita dupa care poate ca a tanjit toata copilaria ei, iar acum avea parte de ea ca de un cadou nesperat si venit cu binecuvantarea lui Dumnezeu. Inutil sa spun ca dupa atatia ani, sa tot fie vreo 11 de atunci, prietena mea in continuare avea lacrimi in ochi…
Ce forta invizibila sta la baza legaturii afective dintre tata si fiica? Cate dintre noi ne-am fi dorit mai multa afectivitate din partea tatilor nostri? Am auzit persoane care cred ca daca tatal isi arata fata umana, sensibila si delicata in fata copiilor, inseamna ca nu mai poate construi imaginea de figura plina de autoritate in fata propriilor copii…ca deh, pe copii sa ii saruti doar in somn, se spunea candva! Ce gresit, cat de mult pot gresi adultii gandind astfel, pentru ca ei chiar nu isi dau seama ca procedand asa, creeaza rani adanci in copii, rani care nu se vor vindeca niciodata. Fetele intotdeauna vor vedea in tatii lor acei eroi capabili sa le salveze din mijlocul furtunilor vietii, inteleptul la care vin cand sunt puse in dificultate si de la care vor sa gaseasca solutii pertinente la intrebarile lor. Ele intotdeauna il vor admira pe tata si vor incerca sa gaseasca in partenerul lor viitor trasaturile de caracter frumoase si demne de admirat ale tatalui lor.
Da, noi ii inaltam pe un piedestal pe tatii nostri si nu ii vom cobori de acolo cu una cu doua, pentru ca ei reprezinta pentru noi forta, puterea, intelepciunea, ratiunea. Si dincolo de ele, ce bine ar fi sa avem parte si de un pic de sensibilitate din partea lor, de iubire dulce si suava, de mangaiere…ei pot, important e sa si constientizeze cat de important e pentru fetita lor sa primeasca toate aceste bucurii sufletesti in cosul vietii ei. O va ajuta sa mearga prin viata cu fruntea sus si zambind!…
