Daca ai copil trecut de 12 ani, din 12 noiembrie poti sa-l duci sau sa-l trimiti la “Scott Pilgrim impotriva tuturor”, un basm modern cu un “print” lenes dar dragut, care trebuie sa invinga sapte “balauri” ca sa cucereasca inima alesei lui. Scott are 22 de ani, canta intr-o trupa obscura, nu are slujba, n-are nici un fel de ambitii, iar fetele cu care iese nu reusesc sa-l uite prea usor. Apoi o intalneste pe Ramona cea cu parul… in diverse culori turbate si pentru prima data in viata, tanarul isi doreste ceva din tot sufletul: vrea sa fie iubitul Ramonei. Insa pentru asta va trebui sa lupte cu sapte fosti iubiti ai fetei visurilor lui. Iar “fostii” sunt feroci, diabolici si au puteri nebanuite, insa lui Scott dragostea ii da forta.
Inspirat dintr-o serie de benzi desenate de succes, filmul a pastrat imagistica fermecatoare a genului, combinand-o cu efectele cool ale jocurilor video, asa ca rezultatul e amuzant, incantator, si spectaculos vizual. Asadar, daca pustiul tau nu vrea sa mergi cu el la film… poti sa stai mai in spate fara sa stie si sa te distrezi si tu la fel de bine ca si el.
Titlu original: Scott Pilgrim vs the World
Regia: Edgar Wright (Hot Fuzz)
Cu: Michael Cera, Mary Elizabeth Winstead, Kieran Culkin, Chris Evans, Anna Kendrick
Distribuit de Ro Image 2000