Horoscop special: Din 18 septembrie, micuțul asteroid vindecător Chiron revine retrograd în Berbec. Ultima vizită înainte de o pauză de 41 de ani. Ce are de vindecat fiecare zodie?
Pe 18 septembrie 2026, Chiron retrograd se întoarce în Berbec pentru ultima etapă a unei călătorii începute în 2018. Este o revenire cu greutate: după ce va părăsi definitiv Berbecul în aprilie 2027, Chiron nu va mai intra în această zodie până în 2068. Cu alte cuvinte, ceea ce se redeschide acum are aerul unei ultime verificări înainte ca o poveste astrologică de aproape un deceniu să se încheie. În limbajul astrologic, Chiron este numit adesea „Vindecătorul Rănit”. Astronomic, lucrurile sunt ceva mai nuanțate decât formula populară de „asteroid”: Chiron este unul dintre corpurile cerești numite centauri, este clasificat drept planetă minoră și manifestă și caracteristici cometare. În astrologie însă, simbolistica sa este foarte clară: rana pe care nu o putem șterge pur și simplu, dar din care putem extrage experiență, înțelegere și putere.
Iar Berbecul aduce în această poveste o temă foarte personală: cine sunt eu, ce vreau, câtă încredere am în mine și cât din viața mea este construită în jurul nevoii de a demonstra ceva? „Chiron nu se întoarce în Berbec ca să ne pună aceeași rană în față pentru încă o rundă de suferință. Se întoarce să vedem dacă rana respectivă mai conduce alegerile noastre. Diferența dintre 2018 și 2026 este uriașă: acum știm mai multe despre noi”, spune astrologul Betty Ann. Pentru fiecare zodie, ultima trecere a lui Chiron prin Berbec atinge însă altă zonă a vieții.
De ce este atât de importantă revenirea din septembrie? Traseul lui Chiron, pe scurt
Povestea a început pe 17 aprilie 2018, când Chiron a intrat pentru prima dată în Berbec. A revenit temporar în Pești în toamna aceluiași an, apoi, în februarie 2019, s-a instalat din nou în Berbec pentru lunga etapă care ne-a adus până aici. Pe 19 iunie 2026, Chiron a făcut primul pas în Taur. A fost doar o avanpremieră: pe 3 august a început mișcarea retrogradă, iar în 18 septembrie se întoarce în Berbec.
Urmează apoi ultima parte a poveștii:
18 septembrie 2026 – Chiron retrograd revine în Berbec.
6 ianuarie 2027 – Chiron își reia mersul direct.
14 aprilie 2027 – Chiron intră din nou în Taur și încheie tranzitul prin Berbec.
Următoarea intrare a lui Chiron în Berbec este indicată pentru mai 2068. De aici și caracterul excepțional al lunilor care urmează: nu vom mai avea aceeași configurație timp de aproximativ 41 de ani. Finalul tranzitului lui Chiron prin Berbec este o perioadă în care confruntarea cu vulnerabilitatea poate conduce către acceptare, reziliență și o înțelegere diferită a propriei forțe.
BERBEC – Rana identității: „Sunt suficient exact așa cum sunt?”
Pentru Berbec, aceasta este cea mai personală dintre toate revenirile lui Chiron. Din 2018 încoace, ai putut fi pus în situații care ți-au testat curajul, încrederea în tine și sentimentul că ai dreptul să ocupi locul pe care îl dorești. Poate ai încercat să pari mai puternic decât te simțeai sau ai transformat fiecare obstacol într-o luptă pe care trebuia neapărat să o câștigi. Acum se poate vedea mai clar cât din această nevoie de afirmare venea din încredere și cât venea, de fapt, din nesiguranță. Nu mai trebuie să câștigi fiecare bătălie pentru a demonstra cine ești. Vindecarea Berbecului începe acolo unde încetează nevoia de a cere lumii confirmarea propriei valori.
TAUR – Rana ascunsă: ceea ce ai îngropat nu a dispărut
Chiron tocmai se retrage din zodia ta și revine într-o zonă mult mai tăcută a horoscopului tău. Aici sunt lucrurile pe care rareori le arăți altora: frici, atașamente, vinovății și povești pe care ai preferat să le închizi într-un sertar interior. În următoarele luni, o situație aparent încheiată poate reveni în mintea ta tocmai pentru că mai există ceva de înțeles. Nu trebuie să redeschizi fiecare ușă a trecutului, dar nici să te prefaci că nu există. Odihna, retragerea și acceptarea propriilor vulnerabilități pot deveni mai importante decât nevoia de a părea permanent în control. Taurul are de vindecat ideea că trebuie să ducă totul singur și în tăcere.
Urmărește cel mai nou VIDEO pe canalul nostru de You Tube
Citeste continuarea: 1 2 3 4 5 6
