Copiii și frica de a merge la dentist. Cum o rezolvăm?
De ce le este copiilor frică de dentist? Ține de durerea din timpul procedurilor sau este o teamă insuflată de părinți? Ce pot face aceștia și medicul stomatolog pentru ca cei mici să nu mai perceapă mersul la cabinet ca pe ceva traumatizant? Medicul stomatolog Sorina Stroe, asistent universitar doctor, explică de unde poate proveni teama copiilor și ce se poate face pentru a-i face să fie relaxați și să înțeleagă utilitatea consultului specialistului.
Frica de dentist, traumă din copilărie?
„Traumele din copilărie pot reprezenta motivul pentru care multe persoane ajung la dentist abia în fazele avansate ale problemelor dentare. Adultul speriat de azi este, de cele mai multe ori, copilul traumatizat în trecut. Pot vorbi eu însămi, în cunoștință de cauză, din postura micului pacient traumatizat. Da, în mod ironic, am ales să urmez chiar meseria care mi-a provocat traume în copilărie”, explică medicul stomatolog Sorina Stroe.
Cum ingrijesti dintii copilului si il scapi de frica de dentist
Nu amenințăm niciodată copilul cu mersul la doctor
„Părinții pun bazele unei relații sănătoase între micul pacient și medic. Tocmai de aceea este total nerecomandat să amenințăm copilul cu mersul la doctor. Dacă facem asta, copilul va ajunge să perceapă mersul la doctor ca pe o pedeapsă, încă dinainte de a ajunge în situația respectivă”, spune medicul stomatolog Sorina Stroe.
Anestezia la copii
„Pe vremea aceea, se evita pe cât posibil efectuarea anesteziei la copii. De ce? Sincer, nici după ce am ales acest drum, nu pot să spun că înțeleg. Anestezicele se filtreaza foarte repede, iar impactul durerii și al fricii asupra copilului erau cu mult mai neplăcute, de lungă durată și mai greu de reparat față de așa zisele riscuri ale anesteziei, aproape inexistente, de altfel. Eu aleg să fac anestezie de câte ori se impune acest lucru”, adaugă meidcul stomatolog Sorina Stroe.
Citeste continuarea: 1 2
Horoscop sezonul Săgetător noiembrie-decembrie 2024. Ce caută sufletul nostru?
3 ZODII CHINEZEȘTI care atrag SUCCESUL financiar în săptămâna 18-24 noiembrie