Ce se întâmplă când îi spui copilului că ai greșit! 7 beneficii uriașe în educație
Creșterea și educarea copiilor este o sarcină complexă. Mai mult, e nevoie de mult ”dezvăț” din partea noastră, ca părinți. Am fost crescuți că adulții au întotdeauna dreptate, iar aceste lecții s-au perpetuat de la o generație la alta. Doar că acum lucrurile ar trebui să se schimbe. Nu avem întotdeauna dreptate, nu suntem perfecți și trebuie să acceptăm că mai facem și greșeli. Ajunși acum părinți, am înțeles că trebuie să fim empatici și să ne respectăm copiii. Ceea ce include și să recunoaștem că am greșit și să ne cerem scuze. Există multe beneficii să-ți ceri scuze atunci când greșești. Iată șapte dintre ele.
1. Îți înveți copilul să-și asume responsabilitatea pentru lui
Când spui că îți pare rău și recunoști că greșești, îți înveți copilul că este important să-ți asumi responsabilitatea pentru acțiunile tale. Copiii sunt atenți la modul în care acționăm și reacționăm față de ei și, în cele din urmă, așa vor ajunge să se comporte și ei.
2. Îi arăți copilului că poate avea încredere în tine
S-ar putea să nu fie ușor să recunoști că greșești, dar, făcând acest lucru, îi înveți pe copiii tăi că pot avea încredere în tine. Când le spui să facă ceva, ei vor avea încredere că este lucrul potrivit și că, dacă nu este, te vei corecta singur. Și ei se simt mai în siguranță.
Te mai poate interesa: Esti un parinte elicopter? Afla unde gresesti
3. Îl înveți cum să-și ceară scuze
Copiii noștri sunt atenți la modul în care le vorbim. Când refuzi să-ți ceri scuze, ei nu învață niciodată cum să-și ceară scuze și să recunoască când greșesc. Deci, atunci când depui efort suplimentar pentru a face asta, gândește-te că vor ajunge să învețe cum să-și ceară scuze altora.
4. Îl înveți să aibă relații sănătoase
Când oamenii sunt conduși de ego și nu acceptă că sunt responsabili pentru acțiunile lor, relațiile lor viitoare vor fi eșecuri totale. Fie se vor lăsa călcați în picioare, pentru că așa s-au obișnuit din copilărie, fie dimpotrivă. Vor imita modelul parental.
Citeste continuarea: 1 2
RETROGRADUL lui MERCUR din 25 NOIEMBRIE poate AGITA aceste 3 ZODII
Lecția DIVINA pe care fiecare ZODIE trebuie să o ÎNVEȚE înainte de 2025