5 efecte ale creșterii ca un copil neiubit și cum să-ți vindeci prin Shweta Advani Parenting
Copilăria este o etapă de creștere nu numai fizică, ci și emoțională. Așa că atunci când un copil nu este iubit de părinți, ajung să crească cu multă durere si apăsare. Nu este un fenomen rar ca un copil neiubit să se lupte cu probleme emoționale și comportamentale, chiar și atunci când este adult.
Când ne naștem, nu avem sentimentul de „sine”. Nu ne putem spune că suntem diferiți de mamele noastre. În calitate de bebeluși, simțul nostru de sine este total captivat de părinții noștri.
Dacă primim dragoste și sprijin consecvent în timpul copilăriei noastre, creștem cu sentimentul că suntem valoroși și iubiți; avem o capacitate crescută de a ne rezolva problemele, de a forma relații sănătoase și semnificative și un sentiment general de bunăstare și securitate.
Dacă primim dragoste inconsecventă sau ne confruntăm cu umilințe sau traume excesive în timpul copilăriei, creștem cu un sentiment slab de sine, teamă de eșec, lipsă de încredere și tendința de a intra în relații toxice.
Dacă un copil observă că părinții lui nu au timp pentru el sau sunt inconsecvenți în modurile lor față de nevoile sale, își dezvoltă sentimentul că trebuie să fie lipsit de valoare și „bun de nimic”.
Efectele neglijării emoționale în copilărie sunt imense, iar a fi un copil neiubit poate avea un impact emoțional, mental și psihologic masiv asupra unei persoane.
1. Frica de abandon, stiluri de atașament nesănătoase și relații toxice
Un copil care primește dragoste și sprijin constant în timpul copilăriei sale crește cu un stil de atașament sănătos. Au un sentiment intern profund al valorii de sine și nu suferă de nesiguranță și stima de sine scăzută.
Ei știu că sunt demni de a fi iubiți și respectati, că merită să fie în relații stabile și că această lume este un loc sigur de explorat și de învățat.
Dar un copil neiubit, care a primit dragoste și sprijin inconsecvent în timpul copilăriei, crește cu un stil de atașament nesigur. Fie devin atașați cu anxietate, fie evita total relatiile.
Stilul de atașament anxios
Când copiii nu primesc cantitatea potrivită de dragoste și sprijin din partea părinților lor, emit mesajul că nu merită timpul și importanța lor. Se simt lipsiți de valoare, inutili și dezvoltă treptat anxietate, care apoi se revarsă în relațiile lor adulte.
Când sunt într-o relație, se vor agăța de partenerii lor pentru o atenție constantă și se vor speria mereu că vor fi abandonați pentru altcineva. Anxietatea lor devine atât de intensă, încât le este dificil să aibă relații sănătoase, pe termen lung.
Stilul de atașament evitant
Dacă un copil crește cu părinți care nu sunt acolo să aibă grijă de copil, ei învață să aibă grijă de ei înșiși, ceea ce are ca rezultat un stil de atașament evitant la vârsta adultă.
Ei vor încerca să fie cât mai autonomi posibil și vor evita orice fel de intimitate și dependență în relații. Ei vor evita să se deschidă la niveluri mai profunde și mai intime în relații pentru a evita posibilele răni.
Baza atât a stilurilor de atașament anxios, cât și a celui de evitare este frica de abandon care provine din lipsa iubirii parentale în copilărie. Partenerii pe care îi alegem în relațiile cu adulți sunt subconștient o replică a părinților noștri, deoarece căutăm familiarul.
Este important să recunoaștem tiparele noastre nesănătoase și să înțelegem de unde provin ele, astfel încât să putem lucra în mod conștient pentru a le vindeca și a forma relații sănătoase în loc de cele toxice.
Citeste si: 5 moduri în care lipsa iubirii unei mame afectează viața copilului ei
2. Să simți emoții extreme și să ai o mentalitate de totul sau nimic.
În timpul copilăriei, copiii primesc ajutor de la părinți pentru a învăța să-și recunoască și să-și exprime emoțiile într-un mediu sigur. Dacă părinții lor nu sunt disponibili în această perioadă, copiilor le va fi greu să-și recunoască emoțiile și să le exprime într-un mod sănătos. Modul în care părinții tăi te-au tratat în copilărie, determină foarte mult despre sănătatea emoțională.
Pe măsură ce un copil neiubit devine adult, îi va fi greu să-și regleze emoțiile în mod corect; fie se vor închide complet de la emoțiile lor, fie le vor exprima într-o manieră exagerată și necontrolată. Oricum, modul în care își exprimă emoțiile nu este niciodată sănătos sau normal.
3. Au un ego nesănătos.
Un copil începe să-și dezvolte ego-ul/simțul de sine în jurul vârstei de doi ani. Timpul și atenția pe care părinții o acordă copiilor lor le indică gradul în care sunt apreciați de părinți.
Dacă li se oferă dragoste, atenție, afecțiune și sprijin în mod constant în acest timp, ei vor începe să interiorizeze acele sentimente și vor crește crezând că sunt demni și valoroși. În cele din urmă, când vor deveni adulți, vor fi încrezători și vor avea un ego sănătos.
Cu toate acestea, dacă un copil nu primeste aceste lucruri în mod constant în timpul anilor lor de creștere, începe să simtă că este ceva în neregulă cu el și în cele din urmă ajunge să devină un adult cu un ego sărac și nesănătos.
4. Probleme de încredere și incapacitatea de a stabili limite sănătoase.
Când părinții tăi sunt alături de tine și oferă îngrijire și sprijin iubitor, crești cu o credință profundă că această lume este un loc sigur și că nevoile tale vor fi satisfăcute. Crești cu capacitatea de a avea încredere în oameni și de a crede în bunătatea generală a lumii.
Dar dacă cineva s-a confruntat cu abandonul de către părinți sau dacă părinții lor nu au fost acolo pentru a-i oferi dragoste și sprijin consecvent în timpul anilor de creștere, ei cresc cu sentimentul că această lume este un loc amenințător și periculos și că oricine îl poate lăsa la loc oricând.
Ei au probleme în a avea încredere în oameni chiar și în relații apropiate și prietenii din cauza acestei frici de pierdere și abandon, iar acest lucru îi face să aibă limite slabe.
Ei vor prelua orice granițe pe care le-au observat cel mai mult în copilărie. Dacă familia lor a avut granițe inexistente sau disfuncționale, ei vor adopta acest comportament la vârsta adultă.
În cele din urmă, un copil neiubit va vedea granițele sănătoase create de prieteni ca respingere și abandon și le va lua personal.
5. O teamă fenomenală de eșec.
Diferența majoră dintre un copil care este iubit și unul care nu este iubit este că cel care obține o iubire consistentă este conștient de valoarea lor intrinsecă chiar și cu toate defectele și imperfecțiunile pe care le-ar putea avea.
Drept urmare, nu se sperie de eșec, deoarece eșecul nu le definește valoarea de sine. Sunt foarte rezistenți și pot depăși cu ușurință provocările. Vor să exploreze viața, să profite de noi oportunități și nu le este frică să-și asume riscuri.
Dar cel care a primit dragoste inconsecventă, crește crezand că nu este suficient de bun și încearcă din răsputeri să evite eșecul cu orice preț. Acest lucru se datorează faptului că ei cred că eșecul este o reflectare a faptului că nu sunt suficient de buni. Devin prea speriați pentru a ieși din zona lor de confort și a risca ceva.
Citeste si: Mama narcisista, copil empatic: 7 semne că ai sindromul copilului „bun”
Citeste continuarea: 1 2
