Numeroase cupluri din țara noastră ajung să își spună adio după doar câțiva ani de căsnicie. Sălile tribunalelor sunt din ce în ce mai aglomerate cu aceste tipuri de procese. Procentele oficiale reflectă că divorțurile în România au atins un record uriaș.
Divorțurile din România s-au dublat în ultimele trei decenii
Conform statisticilor oficiale în prezent, una din patru familii ajung să se destrame. Astfel, divorțurile din România au ajuns de la 16% în anii ’90 la uriașa rată de aproape 30%.
De altfel conform datelor Institutului Național de Statistică, în urmă cu doi ani, durata medie a unei căsătorii era de maxim 9,5 ani. Din acest punct, cele mai multe căsători se finalizau la tribunal.
Pandemia a acutizat se pare și mai mult situația. Stresul, timpul petrecut mai mult acasă , dar și tăvălugul problemelor financiare aduse de valul de restricții au condus la o creștere a procentelor, spun specialiștii.
Motivele principale care duc la divorț
Incompatibilitatea este unul dintre cele mai invocate motive de cei care ajung să își spună adio. Cele mai multe dintre femei pun accent pe acest aspect atunci când ajung în stadiul de a se separa de partener. Totodată, persoanele care ajung să depună divorțul din această cauză susțin că au avut așteptări total nerealiste despre mariajul lor.
Infidelitatea a devenit de asemenea unul dintre motivele frecvente invocate de cupluri în cazul divorțurilor. De, înșelatul este una dintre marile temeri care îi visează atât pe bărbați cât și pe femei, deopotrivă.
Lipsa implicării în chestiunile administrative ale căminului conjugal. Oricând de greu de crezut ar fi, numeroase familii ajung în punctul de a se separa din această cauză. Acest lucru se întâmplă când toată responsabilitatea este de obicei pusă pe umerii unui singur partener.
Citește continuarea pe Puterea.ro
foto: Pixabay.com