Viața de cuplu este o provocare în sine. Relația cu partenerul alături de care am decis să ne trăim viața are nevoie de încredere, susținere, afecțiune necondiționate pentru a evolua. Atunci când problemele conjugale evoluează însă în ură, multe cupluri văd repede divorțul ca fiind cea mai bună opțiune. Divorțul poate fi o cale ușoară de ieșire din haosul și suferința unei căsnicii nefericite, dar de cele mai multe ori, această decizie de separare face ravagii în viața psiho-emoțională a copiilor.
Totodată, divorțul poate surveni și în urma acumulării furiei și a sentimentelor negative în raport cu partenerul de viață și de aceea sunt foarte întâlnite situațiile în care părinții caută ajutor la instanțele de stat în vederea custodiei asupra copiilor. Judecătorii pot numi profesioniști în domeniul sănătății mintale ca evaluatori de custodie pentru a determina cele mai bune interese viitoare ale copiilor în cauză. Nu de puține ori, acești profesioniști identifică o formă insidioasă de abuz emoțional asupra copiilor numită alienare parentală. Dacă această formă de abuz este identificată și corectată în timp util, evaluatorii de custodie vor recomanda strategii specifice de abordarea a situației, având în orice moment în vedere drept miză dezvoltarea cât mai armonioasă din punct de vedere emoțional a copiilor.
Ce știm despre alienarea parentală?
Conceptul de alienare parentală (PA) a fost descris în literatura juridică și de sănătate mintală acum mulți ani, dar fenomenul a primit un nume specific abia în 1985 de către doctorul Richard Gardner, un psihiatru de copii. Sindromul alienării părintești (sau sindromul alienării parentale) se referă la activitatea de denigrare sistematică a unui părinte de către celălalt părinte, cu intenția alienării (înstrăinării) copilului de celălalt părinte.
Mai exact, alienarea înseamnă că prin gânduri, acțiuni și maniere verbale sau non-verbale un copil este abuzat emoțional, îndoctrinat (ajunge să i se „spele creierul”), pentru a-l determina să creadă că celălalt părinte este un dușman pentru el sau pentru a-i sugera ostilitatea sau inferioritatea acestuia. Celălalt părinte este denigrat constant în fața copilului de către alienator, vizitele copilului la părintele alienat sunt restricționate sau alienatorul încearcă să controleze activitățile pe care copilul le va face atunci când se va afla cu celălalt părinte.
Semne că ați putea fi victimele alienării parentale
Acest sindrom este unul cu o natură insidioasă. Nimic din ceea ce presupune alienarea parentală nu se instalează inopinat, ci avem de-a face cu o serie de ”simptome” la care este important să fim atenți:
- Persoana care înstrăinează poate divulga unui copil detalii relaționale inutile – de exemplu, cazuri de aventură. Acest lucru cu siguranță îl poate face pe copil să se simtă înstrăinat, precum și să fie furios sau să se simtă personal rănit de ceva care nu are legătură directă cu el, ci a avut loc între părinții săi.
- Persoana care înstrăinează poate împiedica un copil să se vadă sau să vorbească cu celălalt părinte, în timp ce spune că acesta este ocupat, dezinteresat, neimplicat în tot ceea ce ține de viața propriului copil. Acesta din urmă va dezvolta cu siguranță o rană de abandon.
- Persoana care înstrăinează poate insista ca obiectele personale ale copilului să fie păstrate în casa acesteia, indiferent de cât timp petrece copilul cu celălalt părinte. Ideea de spațiu personal al copilului este invadat și se va transforma într-un motiv de dispută între părinți.
- Persoana care înstrăinează poate planifica activități tentante în timpul custodiei celuilalt părinte. De exemplu:
- „Trebuia să fii la tatăl tău în acest weekend, dar mă gândeam că este weekendul perfect pentru a-ți invita prietenii la o petrecere de pijama aici de ziua ta în această lună. Ce ai vrea sa faci?” Copilul, inevitabil, va fi pus în postura de a alege și de cele mai multe ori, acesta va suferi la gândul că celălalt părinte este posibil să fi fost rănit din cauza alegerii pe care a făcut-o.
- În legătură cu cele de mai sus, o persoană care înstrăinează poate încălca frecvent regulile de custodie, aranjate în interiorul sau în afara instanței. Pe de altă parte, poate refuza, de asemenea, să facă compromisuri cu privire la un acord de custodie. De exemplu, dacă ziua de naștere a mamei cade într-o zi în care tata are custodia și tata este o persoană care înstrăinează, el poate refuza cu rigiditate să-l lase pe copil să meargă la cina de ziua mamei. Confuzia și incertitudinea vor crea un fundament psihologic vulnerabil în ceea ce îl privește pe copil.
- Secretul poate deveni agresiv. Există mai multe moduri în care acest lucru se poate întâmpla: persoana care înstrăinează poate păstra dosarele medicale, buletinele de raport, informațiile despre prietenii copilului și multe altele, toate sub secret. Acest lucru îl poate înstrăina pe copil de celălalt părinte pentru că este de la sine înțeles faptul că dacă un părinte cunoaște toți prietenii, plăcerile și activitățile, acesta este părintele cu care copilul va dori să vorbească.
- Bârfa persoanei care înstrăinează poate deveni agresivă. Aceasta poate întreba copilul despre viața personală a părintelui înstrăinat și nu numai. Acest lucru poate deveni apoi subiect de bârfă. De exemplu: ”Tatăl tău are o nouă iubită? Cum este ea? Mă întreb cât va dura relația dintre ei. Avea patru prietene în anul în care erai la grădiniță și noi încă eram căsătoriți, știi asta?”
- Persoana care înstrăinează poate ajunge să controleze relația copilului cu celălalt părinte. De exemplu, ar putea încerca să monitorizeze toate apelurile telefonice, mesajele text sau interacțiunile pe care le are cu părintele înstrăinat, iar acest comportament intruziv va afecta independența și intimitatea copilului.
- Persoana care înstrăinează poate compara în mod activ pe celălalt părinte cu un nou partener. În această situație, copilul este posibil să audă tot mai des că mama vitregă îl iubește mai mult decât mama lui, ori acest fapt va crea extrem de multă confuzie și durere, mai ales în situațiile în care au loc neînțelegeri (normale sau specifice vârstei) cu mama naturală.
Alienarea parentală (PA) afectează profund atât copiii, cât și părinții alienați.
Copiii din PA sunt expuși unui risc crescut de probleme viitoare de încredere și relație, depresie și abuz de substanțe. Pentru un părinte respins, durerea este chinuitoare.
Chiar dacă implicațiile psihologice sunt majore atunci când are loc, PAS este un lucru dificil de utilizat în contexte legale atunci când vine vorba de acorduri de custodie, deoarece este greu de dovedit. În mod ironic, PAS apare cel mai mult în litigiile privind custodia. Totodată, PAS poate fi folosit și pentru a continua, a ascunde sau întări abuzul. Aceasta este o situație gravă care poate implica acuzații penale.
Situațiile dificile sunt prezente în viața fiecărei relații de cuplu care se destramă. A ajunge victima alienării parentale este, cu toate astea, dificil de acceptat. Este important să fim atenți la dinamica relației pe care o avem cu fostul partener și să cerem ajutor de specialitate oferit în cabinetul psihologului sau de către un psihoterapeut. Nu este o rușine a accepta realitatea propriei vieți. Din contră, este o dovadă de curaj și conștientizare și atât noi, cât și ai noștri copii merită să fim cât mai asumați atunci când vine vorba de propriul echilibru emoțional.
Articolul integral il poti citi aici.
Clinica Aproape – Permite-ți să fii bine!
Tel: 0722187700
Mail: contact@clinicaaproape.ro
Facebook: https://www.facebook.com/clinica.aproape
foto: Depositphotos.com
