Probabil ai auzit de termenul de ”dinți impactați”, însă nu știi exact la ce se referă. Aceștia sunt dinții care nu au erupt la timp sau au crescut într-o direcție sau poziție greșită. De obicei dinții impactați sunt mai predispuși la infectare și pot determina distrugerea rădăcinii dinților vecini astfel că, de cele mai multe ori, medicul stomatolog decide înlăturarea lor. Află în continuare care sunt cauzele dintelui crescut in gingie la copii și care sunt metodele de îndreptare.
Înghesuirea dentară: o problemă tot mai des întâlnită la copii
Dacă un dinte permanent al unui copil nu iese la timp sau dacă ceva îi blochează calea (de exemplu un chist), el poate fi prins în gingii. Prin urmare , el nu mai erupe sau dacă o face, poate să apară în locul nepotrivit. Uneori, un astfel de dinte poate dăuna rădăcinilor dinților vecini, poate cauza aglomerare și provoca deplasarea dinților existenți în diverse poziții nesănătoase. În aceste cazuri, copilului afectat îi este greu să muște sau să mestece și poate experimenta sensibilitate sau chiar durere. De asemenea, pe măsură ce dinții devin din ce în ce mai aglomerați, aspectul fizic este afectat, iar stima de sine poate scădea. De aceea este important să tratezi și, dacă este posibil, să previi astfel de cazuri.
Citește continuarea pe Qbebe: https://bit.ly/39JlRFA