Nu mă consider nici pe departe perfectă. Nici nu cred că ar fi distractiv un om perfect. Căci tocmai defectele ne fac speciali. Dar, cumva, meseria de mamă m-a modelat într-un mod în care niciun curs de dezvoltate personală, niciun trainer sau coach nu ar fi reușit. Pentru că de fapt ajungi să te modelezi singur, pentru și din iubire.
Nu am fost pregătită să devin mamă.
Nu mă simt pregătită nici acum, după mai bine de 11 ani. Ne certăm și acum pe dulciurile pitite prin cotloanele din cămară și ne ciondănim parte în parte din te miri ce. Ne prăpădim de râs la glumele pe care le facem și comentăm filme și desene animate. Însă cele mai frumoase momente sunt negreșit cele care se încheie prin infinit plus unu. Numele băiețelului meu se traduce din limba greacă „darul lui Dumnezeu”. Deși nu sunt o fire religioasă, este cât se poate de adevărat că mi-a venit în viață precum un dar, cel mai frumos dar pe care l-ar putea primi un om. Nu eram nici genul care să îmi doresc copii. Nu mă puteam vedea în ipostaza de mamă, aveam cu totul alte priorități, iar un copil îmi părea pur și simplu un consum nesfârșit de energie și resurse. Cineva a ținut totuși morțiș să îmi demonstreze contrariul. Și să mă schimbe total. Această bucățică de om a reușit să îmi zdruncine prejudecăți, să îmi dea niște lecții de viață și să mă îndrume, involuntar, pe calea care trebuie. O cale care, în lipsa lui, mi-ar fi fost nu doar străină, ci realmente complet necunoscută. Nu îmi pare nicio clipă rău pentru că nu mă mai aflu pe acel drum.
Dimpotrivă, sunt recunoscătoare că mi-a intrat în viață și că m-a învățat să trăiesc.
Copilul meu mi-a fost cumva predestinat. Și am descoperit acest lucru abia de curând când am realizat că fără el eu nu aș mai fie eu. Poate sună ciudat, dar este adevărat. Alături de el am ajuns să fiu un alt om. Cum m-a transformat? De la temelie. Reconstrucție totală. Au fost încet-încet dărâmate toate lucrurile pe care credeam că le cunosc și, mai ales, pe care credeam că le înțeleg, căci mie îmi place să înțeleg lucrurile. Și nu doar în materie de copii, ci și tot ce ține de viață, de oameni. Iar apoi, cărămidă cu cărămidă, reconstruite, relipite, pentru a crea un tot unitar. Atât de solid încât nimic nu l-ar putea zdruncina. Pentru că a fost consolidat cu multă, foarte multă iubire. Nu există nicio rețetă complicată a fericirii, dar ajungi să întrezărești cât de frumoase sunt unele lucruri pe care înainte nici măcar nu le băgai de seamă. Și cât de neînțelese pot să rămână unele lucruri, dar nici măcar nu te mai deranjează. Cât de importante sunt unele gesturi de care nici nu-ți păsa. Și, mai ales, cât de multe poți face pentru o altă ființă, ruptă din tine. Totul. Din iubire necondiționată.
| Citește continuarea pe Qbebe: http://bit.ly/2GYCOyj |
