Astăzi se împlinesc 47 de ani de la lansarea filmului “Veronica”
În 2019, Primăria orașului Buhuși, Asociația Culturală ARTIS și Casa de Cultură Buhuși lansează proiectul cultural „CineCopilăria cu Elisabeta Bostan”. La Buhuși, orașul natal al regizoarei Elisabeta Bostan, vor fi proiectate filmele copilăriei.
Anul acesta, muzicalul Veronica împlinește 47 de ani de la lansare. Filmul a fost lansat pe 6 aprilie 1972. Regizat de Elisabeta Bostan, îi are în în rolurile principale pe Lulu Mihăescu, Margareta Pâslaru și Dem Rădulescu.
Premiat cu medalia de bronz pentru cel mai bun film muzical la Festivalul internaţional al filmului de la Moscova şi menţiune specială la Festivalul filmului pentru copii şi tineret de la Gijon, Spania, 1973, filmul a marcat de-a lungul timpului zeci de generații.
Statisticile spun că numărul persoanelor care au primit numele Veronica după 1972 a fost de 17.339; 0.50 % din persoanele care au văzut filmul Veronica și-au denumit copiii cu același nume. Producția a adunat, oficial, 3.620.420 de spectatori.
“Ideea de a o sărbători pe Elisabeta Bostan ne-a venit în 2016, când am invitat-o pe doamna filmelor pentru copii la Serile Filmului Românesc. Apoi am inaugurat Secțiunea de Filme pentru Copii și așa am ajuns să ne gândim la “rădăcinile” regizoarei. Am ajuns la Buhuși cu Centenarul Filmului Românesc, unde am găsit deschidere din partea primăriei și am hotărât să îi dedicăm un întreg proiect cultural doamnei Elisabeta Bostan. Mai mult decât atât, am hotărât că vom da numele Elisabeta Bostan Casei de Cultură din Buhuși. Vom sărbători cu și printre copii, așa cum i-a plăcut mereu regizoarei să-și realizeze filmele”, spune Andrei Giurgia, managerul proiectului Cinecopilăria.
Detalii și pe pagina de facebook a proiectului.
Conceptul grafic al proiectului este realizat de Marius Asiminei: “Am compus logoul cu gândul la filmele Elisabetei Bostan din acea perioadă. Fontul este asemănător cu cel cu care se scriau titlurile filmelor. Este jucăuș, descriptiv și ușor nostalgic. Ca formă de baza este camera de filmat, care definește regizorul și creația sa”. De altfel, întreg proiectul are ca scop readucerea în atenția publicului a filmelor românești pentru copii, în care Elisabeta Bostan are un cuvânt important de spus.
Elisabeta Bostan – 12 lungmetraje, 11 scurtmetraje, 11 filme documentare
Născută în 1931, la Buhuși, Elisabeta Bostan sau Zizi, așa cum îi spun colegii, este regizoare, scenaristă și producătoare. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, secția regie de film, în 1954.
Mulți ani mai târziu, în 1996, a intițiat Festivalul de film studențesc CineMaiubit, timp în care a devenit membră a Uniunii Cineaștilor din România și profesor universitar și decan la Facultatea de Film, din cadrul UNATC, București. Filmele sale au fost premiate la festivaluri de film, precum: Teheran, Tokio, Kyoto, Madras, Montreal, iar în multe festivaluri a fost preşedintă de juriu. Este considerată un reper al filmelor pentru copii.
A regizat filme precum: „Culegere de dansuri românești” (1956), „Trei jocuri românești” (1958), „Dansul «Cloșca cu puii de aur»” (1958), „Cloșca cu pui” (1958), „Hora” (1959), „Puștiul” (1962), „Năică și peștișorul” (1963), „Amintiri din copilărie” (1964), „Pupăza din tei” (1965), „Năică și barza” (1966), „Năică și veverița” (1967), „Năică pleacă la București” (1967), „Tinerețe fără bătrânețe” (1969), „Veronica” (1972), „Veronica se întoarce” (1973), „Mama” (1976), „Saltimbancii” (1981), „Un saltimbanc la Polul Nord” (1982), „Fram” (1983) – serial TV, „Promisiuni” (1985), „Zâmbet de soare”(1987), „Unde ești copilărie?” (1988), „Desene pe asfalt” (1989), „Campioana” (1990), „Telefonul” (1992), „Iza-Bella” (2007).
RETROGRADUL lui MERCUR din 25 NOIEMBRIE poate AGITA aceste 3 ZODII
Lecția DIVINA pe care fiecare ZODIE trebuie să o ÎNVEȚE înainte de 2025