Femeile care isi doresc sa ramana insarcinate cat mai degraba au nevoie de un regim alimentar cat mai sanatos si echilibrat. Pe de o parte, o dieta diversificata pregateste corpul femeii pentru sustinerea unei sarcini si pentru nastere, dar in acelasi timp sunt zeci de alimente pe care le puteti integra in regimul alimentar de zi cu zi pentru a va stimula fertilitatea.
Proteine de foarte buna calitate
Proteinele sunt adesea numite „fundatia vietii”, fiind necesare atunci cand incercati sa ramaneti insarcinata. In mod natural, carnea macra de pui, de curcan si de vita cresc nivelul de fier din organism. Ideal ar fi sa consumati doua portii de proteine pe zi, deoarece studiile arata ca femeile cu un nivel mai ridicat de fier sunt mai fertile decat femeile care prezinta o carenta de fier.
Peste
Desi pestele si fructele de mare nu se bucura de o reputatie prea buna atunci cand discutam despre dorinta de a avea un copil (de vina fiind substantele toxice, in special mercurul care se gaseste in peste), consumul de peste din surse verificate este deosebit de recomandat. Somonul si heringul sunt plini de acizi grasi Omega-3, care regleaza hormonii si reduc stresul.
Lapte integral
Laptele integral, dar si bauturile vegetale organice fortificate cu calciu si vitamina D, pot juca un rol-cheie in sanatatea aparatului feminin de reproducere. In special femeile care au unele probleme de ovulatie trebuie sa consume un pahar de lapte integral pe zi. Retineti totusi ca laptele integral este bogat in grasimi, deci nu consumati mai mult decat un pahar pe zi, altfel va veti ingrasa, ceea ce va afecta negativ fertilitatea.
Cereale integrale
Cerealele rafinate, cum ar fi orezul alb, pastele albe si gustarile dulci afecteaza hormonii si ciclul reproductiv, ridicand nivelul de zahar din sange. Optati in schimb pentru cereale integrale care va vor mentine stabilitatea zaharului in sange si va vor oferi o cantitate substantiala de acid folic care este important pentru fertilitate.
Fructe de padure
Cu siguranta, stiti deja ca fructele de padure, precum zmeura si afinele sunt pline de antioxidanti, dar stiti ca acesti antioxidanti joaca un rol important in protejarea celulor sanguine impotriva imbatranirii si a altor daune? Pe langa mentinerea sanatatii corpului dumneavoastra si a ovulelor, fructele de padure stimuleaza excelent fertilitatea ambilor parteneri.
Stridiile
Desi stridiile sunt cunoscute ca fiind un afrodiziac nemaipomenit, ele joaca un rol important in procesul de fertilitate, deoarece sunt bogate in zinc. La randul lor, si cerealele integrale, nucile si ouale sunt bogate in zinc. Se stie foarte bine ca deficitul de zinc poate incetini productia de ovule si poate cauza probleme ale ciclului menstrual.
Oua
Ca o sursa buna de proteine, ouale contin, de asemenea, colina, care este un nutrient esential. Corpul dumneavoastra ar trebui sa primeasca colina din alimente reale si nu din suplimente alimentare, deoarece are abilitatea de a o sintetiza in cantitati mici. Din punct de vedere stiintific, colina se converteste in betaina atunci cand este consumata, iar betaina va impiedica cresterea nivelurilor de homocisteina. Cand nivelurile de homocisteina sunt ridicate, aceasta poate duce la o dezvoltare proasta a ovulelor si a embrionilor, precum si la un risc crescut de avort spontan.
Conopida si broccoli
Legumele crucifere contin un fitonutrient, si anume diindolilmetan, care ajuta la procesul de metabolizare a estrogenului. Acest lucru este important in special pentru femeile care se lupta cu endometrioza sau fibroamele, deoarece aceste afectiuni sunt adesea asociate cu prea mult estrogen.
Morcovi
Alimentele galbene si portocalii, cum ar fi morcovii, cartofii dulci si pepenele galben, sunt bogate in beta-caroten, care ajuta la echilibrarea hormonilor si poate preveni avorturile. In plus, morcovii sunt alcalini, ceea ce inseamna ca sunt opusi acidului si creeaza astfel un echilbru perfect in organismul dumneavoastra.
In cele din urma, bananele sunt o sursa excelenta de vitamina B6, care poate regla hormonii. Carenta de vitamina B6 este asociata cu cicluri menstruale neregulate si chiar cu dezvoltarea slaba a spermatozoizilor si ovulelor.