O lună foarte dinamică, orientată spre acțiune de anvergură. Poate fi vorba despre acțiuni un pic hazardate, acompaniate și de o mare dorință de aventură. Dacă în prima parte a lunii – cât Soarele se va afla în Semnul Scorpionului – vom fi mai introvertiți, mai discreți, tentați de a acționa mai ales la nivel mental sau în secret, în a doua parte vom simți nevoia de surle și trâmbițe pentru a ne anunța fiecare decizie sau mișcare.
Amestecul de stări, trăiri, senzații și emoții va fi dificil de controlat, însă nu imposibil. Energiile astrale ne predispun la schimbări de personalitate, la schimbarea mentalității vizavi de tot și toate.
Focul și Apa sunt foarte accentuate, deci ne vom confrunta din nou cu tot ce ține de ele: regimurile lor distorsionate în Natură, dar și în corpurile noastre. Avem suficientă experiență cu aceste fluctuații, astfel încât acum, pe parcursul acestei luni, ar trebuie să ne descurcăm foarte bine. Aerul și Pământul își vor face simțite prezențele, dar destul de discret.
Toate Semnele de Foc sunt accentuate de prezența planetelor sau de nodurile lor. În Berbec își continuă agale plimbarea aparent retrogradă, Uranus. În Săgetător se află Saturn, din 6 Noiembrie i se alătură Mercur, iar din 23 le va ține companie și Soarele. Un cocteil astral de neuitat, care pe fiecare dintre noi, pe segmentul de viață aferent în harta natală personală ne va răscoli profund, scoțând la iveală și rezolvând tot ce este perimat. În Leu se află Nodul Nord al Lunii, amintindu-ne subtil că trebuie să devenim propriul nostru șef, dar și în cazul în care avem o funcție de conducere este momentul să ne șlefuim comportamentul față de subalternii noștri și să devenim mai buni, mai toleranți, mai înțelegători sau poate chiar egalii celor din subordinea noastră.
Dintre Semnele de Apă, Scorpionul și Peștii sunt vizitate de planete. Să ne amintim faptul că Jupiter se află de curând în Scorpion, dinamizând în mod excepțional nativii acestei Zodii și pe toți ceilalți cu marcaje astrale importante. Cu toții beneficiem pe un sector de viață de razele jupiteriene, iar dacă și cunoaștem care este acel sector ar fi bine să ne pregătim de schimbările necesare. Semnul Peștilor găzduiește pe Chiron, aflat în mișcarea aparent retrogradă și pe Neptun, care pe 23 ale lunii își va relua mișcarea directă, ușurând astfel povara energetică a nativilor acestei Zodii.
Citeste continuarea pe ASTROCAFE.RO.