8 calități ale oamenilor născuți în octombrie. Tu câte bifezi din listă?
Fiecare lună este diferită și are frumusețea ei. La fel și oamenii născuți în luna respectivă. Dacă te-ai născut în octombrie sau ai în familie pe cineva născut în această lună, trebuie să citești mai departe.
Iată 8 calități ale oamenilor născuți în octombrie. Câte bifezi din listă?
Carismă
Persoanele născute în octombrie sunt foarte carismatice. Au o personalitate încântătoare, care atrage multă lume în jurul lor. Trebuie să te gândești de două ori înainte să te contrazici cu ei, pentru că sunt foarte încrezători în forțele proprii și își susțin cu tărie punctul de vedere, chiar și atunci când n-au dreptate.
Romantism
Cine s-a născut în octombrie este un romantic desăvârșit și un amant priceput. Atrage cu ușurință persoanele de sex opus și poate cuceri imediat inima cuiva. Dacă ai un partener născut în luna octombrie, atunci vei avea parte de iubire toată viața.
Inteligență emoțională
Persoanele născute în luna octombrie sunt foarte conștiente de propriile emoții, dar și de ale celorlalți. Sunt foarte înțelegătoare cu cei din jur.
Împăciuitor
Cine s-a născut în octombrie preferă pacea și armonia și va face tot posibilul ca să le aibă. Rar ridică vocea sau își pierde cumpătul. Ajunge destul de repede la un compromis.
Citeste continuarea: 1 2
