“Iubesc sa fiu copil!” – spectacol caritabil de teatru si dans, pus in scena de copiii fundatiilor umanitare
Ziua Copilului este pentru toti: si pentru copii, si pentru adulti. Cu ocazia zilei de 1 iunie, vino sa te bucuri alaturi de cei mici la un spectacol caritabil de teatru, dans si pictura pe fata, toate organizate chiar de copiii din centrele de plasament.
Asociatia „Hai sa Ajutam”, in colaborare cu cinci centre umanitare, organizeaza unul dintre cele mai spectaculoase evenimente culturale cu scop caritabil, pentru a oferi o sansa la educatie pentru toti copiii.
Evenimentul va avea loc in data 28 mai pe scena Conservatorului si va cuprinde piesa de teatru “Iubesc sa fiu copil”.
Intregul spectacol contine momente de dans si elemente surpriza, printre care si pictura pe fata pentru spectatorii cei mici, realizate chiar de micii artisti ai fundatiilor umanitare costumati in persoanejele din poveste!
Accesul la spectacol se face in baza unei donatii de 35 de lei, iar banii stransi vor fi folositi pentru a le oferi copiilor din centrele de plasament experienta unor excursii in afara Bucurestiului pentru a le sprijini dreptul la cultura, de care fiecare copil trebuie sa se bucure.
Ce anunta programul spectacolului organizat cu ocazia Zilei Copilului?
Spectacolul “Iubesc sa fiu copil” este o fuziune intre dansurile traditionale thailandeze, indiene si romanesti cu lumea piticilor din Alba ca Zapada, insotita de o serie de elemente surpriza, printre care baloane si pictura pe fata pentru spectatorii cei mici.
Piesa de teatru este o calatorie pe taramul fanteziei, ce reuseste sa redea celor mari si celor mici bucuria de a trai si credinta intr-un viitor mai bun pentru toti!
Este vorba despre povestea unui copil pentru care viata isi pierde sensul in urma unui accident la schi ce l-a lasat cu inabilitatea de a merge. Un vis il poarta insa pe meleagurile personajelor de poveste in care binele invinge intotdeauna: “Am visat viata! Voi munci pentru a merge din nou!”
Momentele artistice sunt organizate de asociatia “Hai sa Ajutam”, impreuna cu centrele de plasament Mia’s Children, The Door, Viata si Lumina, Metropolis si Sf. Macrina.
Coordonatoarea proiectului, Laura Dolis, urmareste fiecare pas al celor mici pentru a ii ajuta sa isi dezvolte si exprime talentul: „Vrem sa schimbam modul in care oamenii privesc copiii orfani si sa cream noi oportunitati pentru acestia”.
Laura Doliș, pe scena alături de micii artisti in piesa de teatru “Iti multumesc ca existi!” Sursa foto: haisaajutam.ro
Ia-i pe cei mici de mana si vino la Conservator pe 28 mai, orele 18:00 pentru a lua parte la evenimentul dedicat Zilei Copilului si a le oferi copiilor din centrele de plasament o sansa reala la educatie!
Biletele sunt puse la dispoziție de coordonatorii proiectului, iar rezervarile pot fi facute la numarul de telefon 0745.793.046 (Laura).
Mai multe detalii despre spectacol gasesti si pe pagina evenimentului de pe Facebook: https://www.facebook.com/events/1679759888718885/