Iata care sunt previziunile astrale pentru saptamana 1-7 mai, potrivit AstroCafe.ro
Berbec
Evenimentele principale ale săptămânii se întrezăresc în segmentul relațiilor amoroase, al copiilor, dar și în plan profesional. Datorită cheltuielilor cotidiene sau unor cadouri pe care dorești să le faci celor dragi sunt posibile neînețelegeri în relația cu persoana iubită și copii. Ar fi bine să le ceri părea vizavi de ce își doresc sau vizavi de ce anume au nevoie, astfel încât să nu cheltuiești fără rost. Prudență la ziua de 4 Mai, întrucât vei fi solicitat mult la serviciu, în detrimentul activităților dragi sufletului tău și a relațiilor cu cei dragi. A doua parte a săptămânii aduce multă forfotă în plan profesional. Sarcini de lucru urgente, discuții colegiale zgomotoase, animozități de tot felul. Reservă momente și pentru odihnă.
Taur
În primul rând sănătatea începe să se amelioreze din această săptămână. Totuși este bine să fii prudent în continuare și să urmezi sfaturile unor specialiști. Sigur pe fundal vor rămâne vulnerabilitățile cunoscute, dar cu puțin efort și bunăvoință le vei depăși cu bine. Foarte animat este sectorul familial, astfel că întâlnirile și dialogurile cu membrii familiei vor fi frecvente. Treburi casnice de anvergură, reparații, planuri de îmbunătățire a locuinței, lămuriri patrimoniale, vânzări sau achiziționări de bunuri casnice. A doua parte a săptămânii îți aduce în atenție persoana iubită și copiii. Sunt șanse bune de dialog constructiv între tine și cei dragi, doar să ai răbdare și încredere să-i asculți.
Gemeni
O săptămână care îți aduce în preajmă persoanele din anturajul apropiat. Pe de altă parte ar fi bine să fii prudent în privința cheltuielilor, deoarece este posibil să te aventurezi în cheltuieli prea mari. Vor apărea și informații legate de salarizare sau condiții de muncă. Călătorii frecvente pe distanțe scurte. Dialogurile cu prietenii și rudele apropiate se îmbunătățesc și vei reuși să ajungi la un numitor comun cu aceste persoane. Există animozități de multă vreme, care acum încep să se dizolve de la sine. Susținătorii din segmentul socio-profesional își vor relua ajutorul față de tine, astfel că te vei bucura de aprecieri și chiar de oferte noi de a te implica în diverse proiecte. Ai grijă în continuare de sănătatea întregului organism.
Rac
O perioadă minunată în această săptămână! Practic începi o etapă nouă, pe alte fundamente, cu alte planuri, cu un alt elan de a te implica în relații și situații noi. Este bine să-ți stabilești foarte clar un plan de acțiune, să selectezi prioritățile și oamenii cărora le vei acorda atenție și eforturi. De asemenea fii foarte discret, întrucât există dușmănii ascunse din partea cui te aștepți mai puțin. Sănătatea este vulnerabilă pe segmentele sistemului respirator și pe segmentele ficatului, astfel că ar fi bine să te îngrijești conștient și pe îndelete. Relațiile profesionale se îmbunătățesc, mai ales cele cu șefii și autoritățile. Colegii însă te susțin puțin sau deloc, deci ar fi bine să te bazezi doar pe tine.
Leu
În această săptămână te vei ocupa de tine în mod special, de mofturile și nevoile tale personale, de tot ce ține de confortul tău și de liniștea ta sufletească. Fiind ceva mai interiorizat ca de obicei, multora le va fi greu să-ți intre în voie sau să înțeleagă ce se întâmplă cu tine. Ar fi bine să găsești un echilibru și în limita posibilităților să te ocupi și de relațiile cu ceilalți. Însă sunt zile foarte bune pentru a-ți trasa planuri de viață cu totul noi. A doua parte a săptămânii evidențiază cheltuieli, dar și obținerea unor venituri din munca proprie. Rezumă-te la cheltuieli strict necesare. Dialoguri cu persoane aflate în străinătate și chiar posibile călătorii îndepărtate în viitorul apropiat. Prudență, discreție, autocontrol și bunăvoință.
Citeste continuarea pe ASTROCAFE.RO.
3 ZODII testate de UNIVERS în săptămâna 16-22 decembrie 2024
Faza lunii când te-ai născut. Cum se calculează și ce spune despre viața ta