Medicina tradiţională folosea deseori busuiocul pentru valorile sale de vindecare. Bătrânele recomandau frunzele busuiocul să se pună pe tăieturi şi bube, iar în legături, la uimele de pe gât (inflamaţie a ganglionilor limfatici de la gât şi de la subsuori) şi şale.
Contra tusei se folosea şi decoctul, iar în amestec cu ţintaura şi iedera pentru ”tusea din sfinte”, care se credea că o căpătau cei care beau apă din bălţi şi pâraie, mai ales noaptea, când se întâmpla de nimereau ”balele sfinte” ori ”scalda vrăjmaşului”. Cu tulpini de busuic aprinse se ardeau negii.
Multe erau întrebuinţările busuiocului de grădină în medicina populară şi şi mai multe ale busuiocului sălbatic. Despre acestea vă vom vorbi altă dată. Până atunci vă amintim câteva credinţe despre busuioc.
Este planta nelipsită din casa ţăranului. Este folosită în practicile premaritale, fetele neuitând să pună sub pernă busuioc din mătăuzul preotului cu care udă casa la Bobotează pentru a-şi visa ursitul.
Cu semnificaţie maritală este folosit şi în ceremonialul nunţii. Mireasa este cea care stropeşte nuntaşii cu busuiocul înmuiat în apa luată de o bătrână la răsăritul soarelui. Gestul semnifică „curăţirea” locului şi oamenilor şi este un simbol augural.
