Buna! Am divortat de putin timp si imediat am intrat intr-o relatie care a inceput ca un foc de artificii. Acest barbat ma iubeste si imi acorda atata atentie incat nici nu stiam ca exista asa ceva in viata asta. Doar ca la scurt timp(o luna) de stat impreuna cu acesta parca m-a lovit ceva in cap si am zis ca nu il mai vreau,parca nu imi mai place,parca nu-i suficient…nu stiu! Acum doar vorbim telefonic de la distanta!Nu mi-a gresit niciodata cu nimic,nu avem nici un motiv de cearta,nimic gresit absolut si totusi am ales sa ma indepartez de el,stiind ca este cam ce trebuie sa ai pentru a fi fericit. Constienta de ce este el si ce poate ,nu inteleg de ce nu pot sa il accept in viata mea,parca nu ma impresioneaza cu nimic si apropo de asta cand privesc in jurul meu am impresia ca nu exista vre-un barbat care sa fie potrivit sau sa ma atraga cu ceva. Am impresia ca toti sunt lasi si ca nu e nici unul bun de nimic,ca niste copii mari. Pana acum cel de langa mine ma motiva in subconstient sa trag si sa merg mai departe,acum parca nu mai exista acel „mai departe”. Stiu ca daca ii spun sa nu ma mai caute m-ar durea foarte tare pierderea lui,dar in acelasi timp nici nu il vreau mai departe,dar totusi il vreau(cred ca sunt nebuna).vreau sa ii fie foarte bine si imi doresc pentru el tot binele din lume si l-as ajuta oricat. As vrea sa ma poata ajuta cineva sa inteleg tot ce se intampla cu mine….simt ca innebunesc!!! Parca mi-e rusine sa ies cu el in lume,si cand suntem singuri parca incerc sa ma prefac ca sunt ok cu el sa nu il fac sa se simta rau. Si totusi el e un om special,bun si cu o inima maaare. Ce e in neregula cu mine,urasc barbatii sau sunt doar depresia si anxietatea vinovate? Caut sa inteleg toate astea,oare am nevoie de timp pentru mine sau ce??? Am vorbit cu el despre tot si spune ca intelege si ca ar face orice sa ma aiba toata viata alaturi de el si pe mine tot mai tare ma supara ca ma ajuta si vrea sa imi fie bine si sa fie alaturi de mine… Ajutooor!!!!
