Fă-le vacanța frumoasă copiilor din centre de plasament! - Sfatulparintilor.ro
Ultimele
de 14 ani pentru voi

Fă-le vacanța frumoasă copiilor din centre de plasament!

Sfatulparintilor » Recomandări și timp liber » Fă-le vacanța frumoasă copiilor din centre de plasament!
apel voluntariat iunie 2016 - voluntari

Programul educațional Ajungem MARI lansează un nou apel la voluntariat către cei ce vor să dăruiască vara aceasta din timpul lor copiilor din centre de plasament. Dăruind doar două ore pe săptămână, voluntarii Ajungem MARI le devin copiilor prieteni, profesori şi mentori şi le pot schimba viitorul!

 

Apelul la voluntariat se adresează tinerilor peste 15 ani și adulților din toate domeniile, responsabili și implicați, spontani şi dornici să facă mici minuni pentru copii, care au disponibile cel puțin 2 ore pe săptămână sau o dată la două săptămâni în lunile iulie-septembrie.

 

Prin programul educațional Ajungem MARI, voluntarii se pot înscrie până pe 13 iunie pentru a susține cursuri interactive sau ateliere de creaţie în centre sau pentru a le dezvălui copiilor lumea prin ieşiri educative. Înscrierea se face printr-un formular online, iar apoi voluntarii participă la un training pentru a învață metode interactive de lucru ce pun accent pe dezvoltarea personală a copiilor.

 

apel voluntariat iunie 2016-poza

Fiecare din noi poate ajuta copiii din centre de plasament oferindu-le sprijin, afecţiune şi încurajare. Prin proiectul de voluntariat “Dă-ți pasiunea mai departe!”, voluntarii le pot transmite copiilor cunoștințe din domeniile care îi pasionează, cu entuzism și prin joacă: de la engleză și matematică, până la educație civică, cultură generală, muzica, dans sau arte plastice.

Programul Ajungem MARI este dezvoltat de Asociaţia Lindenfeld şi a implicat până acum 2500 de voluntari pentru a sprijini 2000 de copii din Bucureşti şi alte 25 judeţe. Proiectul “Dă-ţi pasiunea mai departe” a fost desemnat în 2015 “Proiectul anului în educaţie” la Gala Naţională a Voluntarilor. Pe lângă îmbunătățirea rezultatelor școlare, progresul copiilor se vede în creșterea încrederii în sine, dezvoltarea abilităților de comunicare sau lucru în echipă. Cu ajutorul voluntarilor, copiii descoperă ce le place, la ce sunt buni și ce pot sa facă mai departe.

Voluntarii Ajungem MARI primesc mai mult decât dăruiesc: îmbrăţişările copiilor, satisfacţia de a vedea progresul celor mici şi energie pentru toată săptămâna. Ei obțin la finalul unui modul de voluntariat diplomă și adeverință, iar experienţa de voluntariat este recunoscută ca experienţă profesională, conform Legii Voluntariatului.

Înscrierea pentru modulul de vară (iulie – septembrie) se face până pe 13 iunie 2016 prin completarea unui formular onlinehttp://goo.gl/forms/0jco9Odwvk . Pentru organizarea training-urilor în judeţe, este necesar un număr de minim 30 de înscrieri, aşadar doritorii sunt rugaţi să transmită apelul colegilor şi prietenilor. Mai multe detalii pe www.ajungemmari.ro, iar pe pagina de Facebook se găsesc scurte poveşti ale voluntarilor de la ore.

Ajungem MARI caută voluntari în Bucureşti şi alte 25 de judeţe. Centrele sunt situate in orașul de reședință sau în alte localități: Alba, Arad, Arges (Pitești, Costești, Câmpulung), Bacău, Bihor, Brăila, Braşov (Brașov, Făgăraș), Buzău (Buzău, Râmnicu Sărat), Constanța (Constanța, Mangalia), Cluj (Cluj-Napoca, Turda, Gherla), Dâmboviţa, Dolj, Harghita (Miercurea Ciuc, Toplița), Hunedoara (Deva, Hunedoara), Iaşi, Ilfov, Mureş, Neamţ, Prahova (Ploiesti, Sinaia, Câmpina), Sibiu, Suceava, Timiş (Timișoara, Recaș, Lugoj), Vâlcea, Vrancea. În celelalte judeţe și în Alba, Brăila, Brașov, Buzău, Dâmbovița, Ilfov, Sibiu si Vâlcea Ajungem MARI caută coordonatori implicați care să monitorizeze și să gestioneze activitățile, dedicând 4-5 ore săptămânal. Cei interesaţi pot trimite CV-ul şi o scrisoare de intenţie la adresa office@ajungemmari.ro.

Data articol: 08/06/2016