„Pe masura ce incerci sa-ti cladesti relatia cu copilul tau, vei observa ca, de fapt, iti creezi drumul catre sinele interior uitat. Parteneriatul dintre tine si copilul tau va duce inevitabil la dezvoltarea ta. In momentul in care renunti la comportamentul egoist, la formulele <trebuie>, vei cobori si de pe piedestalul dominatiei”, Shefali Tsabary, autorul cartii “Parintele constient”.
Ca parinti, suntem atat de prinsi de rolurile de „mama” si „tata”, incat uitam ce inseamna, de fapt, sa fii parinte. In mintea noastra, a fi mama si a fi tata sunt roluri atat de importante, incat pierdem savoarea momentelor petrecute impreuna cu copiii.
Ca adulti stim atat de putine despre lumea copiilor incat traim cu impresia ca numai ei au de invatat de la noi, doar am acumulat „atata experienta”. In realitate, insa, si copiii ne invata la fel de multe pe noi.
Pornind de la ideea ca „Eu sunt PARINTELE, tu esti COPILUL”, le spunem copiilor ce sa fie, cum sa fie, cand sa fie, cum sa se comporte, cum sa actioneze. Toate deciziile au la baza experientele noastre si ideea noastra despre ce ar trebui sa-i faca pe ei fericiti. Totusi, copiii nu sunt proprietatea noastra. Nu sunt papusile noastre pe care sa le mutam de colo colo ca intr-un scenariu pe care noi il cream pentru ei.
Ei au venit aici pentru a ne invata pe noi despre noi insine. Au venit pentru a ne invata despre relatia pe care noi ar trebui sa o avem cu copilul nostru interior. In momentul in care ne concentram prea mult pe ceea ce ar trebui ei sa faca, impunandu-ne forta, controlul, manipularea, le negam copiilor dreptul de a fi ceea ce ei sunt meniti sa fie. Ii impiedicam pe copii sa se conecteze la sinele lor, acceptandu-l pe al nostru. Si astfel ajung adulti, ca si noi, detasati de sinele interior, care vor avea, la randul lor, copii. Istoria se va repeta.
Aceasta este marea provocare: sa fim un bun model pentru copilul nostru, o persoana care intruneste toate calitatile pe care ni le-am dori la copiii nostri. Atunci cand le impunem copiilor sa fie asa cum vrem noi apar doua situatii: acestia accepta si isi „uita” eul sau nu accepta si atunci devin „rebelii” care ne invata lectia acceptarii si a iubirii neconditionate.
Citeste continuarea: 1 2
