Nu de puține ori, atunci când suntem opriți de Poliție în situația depășirii vitezei legale, cădem sub incidența legii și, lăsându-ne la voia întâmplării, îngroșăm rândurile celor ce plătesc amenzi de circulație.
În momentul în care o brigadă de poliție având la dispozitie un aparat radar vă oprește pentru depăşirea vitezei, trebuie să cunoașteți faptul că, la rândul lor, șoferii au la dispoziție 7 drepturi care nu pot fi încălcate. Cunoscând instrucțiunile și drepturile voastre, aveți toate șansele să vi se anuleze procesul verbal.
Iată care sunt cele 7 reguli care vă vor ajuta să vă susțineți drepturile și reușiți să faceți față unei astfel de situații:
1. În momentul presupusei abateri, polițistul trebuie să aibă asupra lui şi să vă prezinte: certificatul de omologare a aparatului radar de către Biroul Român de Metrologie Legală, buletinul de verificare metrologică în termen de valabilitate respectiv 12 luni de la data efectuării verificării şi autorizaţia de operator radar pentru cel care vă încheie procesul-verbal. Lipsa oricăruia din aceste documente trebuie prevăzută de dvs. la rubrica „alte menţiuni” şi este caz de nulitate absolută a procesului-verbal.
2. Organele de poliție nu au voie să meargă cu radarul mobil oprit şi să-l pornească atunci când dvs. sunteţi foarte aproape de el. Aparatul radar, conform normelor metrologice, are o funcţie de autotestare care se face automat la fiecare pornire a aparatului.
Acum sunt citite aceste articole
RETROGRADUL lui MERCUR din 25 NOIEMBRIE poate AGITA aceste 3 ZODII
Lecția DIVINA pe care fiecare ZODIE trebuie să o ÎNVEȚE înainte de 2025