Spectacolele Teatrului de Animație Țăndărică redeschid cortina la Grand Cinema & More, din 26 septembrie 2015 - Sfatulparintilor.ro
Ultimele
de 14 ani pentru voi

Spectacolele Teatrului de Animație Țăndărică redeschid cortina la Grand Cinema & More, din 26 septembrie 2015

Sfatulparintilor » Recomandări și timp liber » Spectacolele Teatrului de Animație Țăndărică redeschid cortina la Grand Cinema & More, din 26 septembrie 2015
tandarica

Grand Cinema & More continuă parteneriatul exclusiv cu Teatrul de Animație Țăndărică pentru al treilea an consecutiv, an în care faimosul Teatru aniversează 70 de ani de activitate. Stagiunea 2015-2016 va începe pe data de 26 septembrie, la Grand Cinema & More cu o nouă producţie – Ursul păcălit de vulpe și va continua cu Motanul Încălțat pe 27 septembrie, Cine Ești Tu pe 10 octombrie și Ridichea Uriașă pe 11 octombrie.

În regia lui Paul Ionescu, Ursul păcălit de vulpe este un spectacol de teatru dinamic, interactiv, în care cei mici vor putea urmări povestea vulpii viclene care încearcă să facă rost de mâncare fără bătaie de cap. Povestea și firul epic ale uneia dintre cele mai scurte povești atrag atenția publicului, iar succesiunea întâmplărilor aduc o notă educativ – instructivă demnă de luat în considerare la orice vârstă.

 

Spectacolul Motanul Încălțat redă cu fidelitate întâmplările pline de umor prin care trec mezinul morarului și năzdrăvanul lui motan, primit moștenire din partea tatălui. Păpuşi, marionete uriaşe, măşti, pantomimă, muzică, toate vor crea un dialog interactiv care va fi pus în scenă și care ne va îndemna să evadăm în lumea poveştii lui Charles Perrault.

Cine Ești Tu în regia lui Romano Bogdan este o adaptare după motivele din basmul Pisicuța indisciplinată, de L. Bjelisey. Povestea ia naștere cu ajutorul unor perne, iar spectacolul este unul al formelor, vocilor și cuvintelor.Acesta vorbește despre personaje care se recunosc reciproc și care în unele privințe se aseamănă, iar în altele sunt diferite. Recunoașterea are loc într-un spectacol cu păpuși și actori, care permanent devin altcineva.

 

Tot sub regia lui Paul Ionescu, Spectacolul Ridichea Uriașă este unul interactiv, vesel, colorat, inventiv și ar putea avea ca subtitlu: “Unde-i unul nu-i putere, unde-s mulţi puterea creşte”. Acesta este un basm rusesc care încântă prin acțiunea și personajele sale.

Data articol: 25/09/2015