Buna seara! Am si eu o problema. Sunt impreuna de aproape 8 ani cu un baiat, eu am 23 de ani, el 28 si ne intelegem foarte bine. Rar s-a intamplat sa avem motive reale de cearta, in rest suntem foarte fericiti cand petrecem timp impreuna, doar mici ciondaneli care apar in orice relatie. Problema noastra este din cauza parintilor. Ai mei nu il accepta deloc si au ajuns sa imi interzica sa ma mai vad cu el.
O sa incerc sa va povestesc asa in mare, ca sa conturez cat mai bine situatia noastra si sper sa nu uit vreun detaliu. Relatia noastra a inceput inca de pe vremea cand eu eram in liceu. El facea si facultatea si in acelasi timp si lucra. El in familie nu a dus o viata tocmai usoara, tatal lui a avut ceva probleme cu alcoolul, lucru care il determina sa ii maltrateze pe prietenul meu si pe mama lui. Intre timp, s-a lasat de alcool, insa este o fire destul de dificila si irascibila si este genul de om pentru care orice parere diferita de a lui, este gresita. La ei in familie au existat perioade cand in fiecare seara erau chefuri cu diferite persoane invitate, iar din cate am vazut si eu, chiar si mama lui este o femeie mai petrecareata. Ai lui nu au studii, sunt niste oameni cu conceptii mai conservatoare de obiceiuri vechi ca sa zic asa, ca de exemplu li s-a parut cumva ciudat ca eu am ales sa fac o facultate dupa liceu, in loc sa ma fi casatorit cu baiatul lor.
Familia mea este cu totul diferita de a lui, ai mei tot timpul au incercat sa ma creasca in spiritul educatiei asa incat sa urmez un liceu bun, o facultate buna, acum sunt la master si imi caut serviciu.
In ciuda faptului ca prietenul meu are familia pe care o are, el nu este asa. El a fost cel care a insistat sa aiba si el o facultate, pe care si-a platit-o cu banii proprii. De asemenea a fost nevoit sa munceasca de mic sa se intretina si chiar ii ajuta si pe ai lui. In cei 7 de relatie, a fost cel mai iubitor om de pe pamant si m-a sustinut in toate deciziile pe care le-am luat. Mi-a fost alaturi cand am avut nevoie si am simtit ca am pe cine ma baza. Mi-a oferit ajutorul lui neconditionat si inca o face. Niciodata nu a fost un om violent sau posesiv, si ne-am atasat foarte mult unul de celalalt. Suntem cei mai buni prieteni, ne simtim perfect unul in preajma celuilalt si toata lumea in jurul nostru ne vede ca fiind un cuplu de invidiat.
In schimb ai mei nu il accepta. Nu il accepta din multe asa zise motive: pentru familia pe care o are, pentru ca nu a facut o facultate grea (cum am facut eu), el a urmat cursurile unei facultati la fara frecventa, pentru ca lucreaza ca barman, cu alte cuvinte pentru ca nu e de aceeasi clasa cu mine.
Pana nu de mult, chiar si daca nu il acceptau, aveam voie sa ies cu el macar in oras si sa petrecem timp impreuna. Toate lucrurile au culminat cand intr-o seara am iesit in oras si am baut 2 pahare de vin cu cola. Am ajuns acasa si ai mei si-au dat seama de lucrul asta si s-au agatat de acest fapt ca sa imi interzica sa ma mai vad cu el. E adevarat, la mine in familie nu se bea si nici eu nu obisnuiesc, insa am baut atunci pur si simplu pentru ca nu mi s-a parut a fi ceva in neregula. Nefiind invatata cu alcoolul, m-am cam ametit si am avut ghinionul ca mama sa nu doarma atunci cand ajuns acasa. A urmat un scandal imens si s-a ajuns pana la faptul ca tatal meu l-a sunat pe prietenul meu si i-a interzis sa mai aiba vreo legatura cu mine. Acelasi lucru mi-a transmis si mie mama. Ei acum pun totul pe seama faptului ca prietenul meu este de vina, cum ca el m-ar fi influentat sa beau, cum ca din cauza lui eu nu imi gasesc un job pentru ca li se pare lor cumva ca nu prea imi doresc acest lucru (de mentionat faptul ca eu sunt la master in alt oras fata de cel natal, iar prietenul meu lucreaza in orasul natal si cumva ei cred ca el incearca sa ma atraga acolo, nimic mai departe de adevar). Am incercat in zadar sa le explic ca nu m-a obligat nimeni sa beau, a fost decizia mea, sa le explic ca am aplicat nu zeci, sute de cv-uri si chiar am fost si la interviuri, insa momentan nu am fost acceptata si nu pentru ca ar avea el vreo legatura in acest sens. Nu stiu efectiv cum sa fac sa schimb situatia. Simt ca ma lupt cu morile de vant. Nu vreau sa aleg intre parinti si iubit, am nevoie de ambele parti. Da, m-am pus de multe ori in locul alor mei si pe de-o parte le dau dreptate pentru ca privita din exterior, situatia poate pare cumva de partea lor, insa ei niciodata nu s-au gandit cat de tare sufar eu. Le pasa doar de ce zice lumea, sa am eu un iubit care sa fie eventual frumos, destept si cu bani… Lui nu ii dau nicio sansa sa demonstreze ca nu e baiatul pe care il cred ei. Acum efectiv nu stiu cum o sa ma mai vad cu el. Tot timpul mi-a fost teama de o relatie pe ascuns si din acest motiv de fiecare data ai mei au stiut unde sunt, cand am fost cu el… Am nevoie de o parere, un sfat… orice.
Parintii stiu ce e mai bine pentru mine… inteleg aceasta propozitie, dar nu sunt de acord in totalitate cu ea. Pe mine ai mei inca ma vad o fetita. Au nevoie sa imi controleze toate miscarile, ca dovada ca ma suna chiar si din ora in ora sa vada ce fac, desi dupa cum v-am spus, sunt la master in alt oras. Acum cu tot scandalul asta s-au dublat telefoanele. Efectiv simt ca intru in depresie… imi vine mereu sa plang cand ma gandesc la situatia asta, nu ma pot concentra la cursuri, nu mai sunt fericita si zambitoare cum obisnuiam sa fiu si daca pana nu de mult abia asteptam sa vina weekendul sa ma duc acasa, acum pur si simplu mi-as dori sa stau aici.
