Iata horoscopul lunii august 2014 prezentat de Astrocafe.ro.
Berbec
Amestecul dintre distracții, activitate profesională, relații sentimentale este accentuat pe tot parcursul lunii. Ești creativ, inspirat și bine ar fi să îți îndrepți atenția și eforturile către un hobby sau activități împreună cu copiii. Totuși, personalitatea ta va ieși mult în evidență, riscând să îi deranjeze pe ceilalți. Fii prudent și evită frivolitățile, relațiile superficiale și risipirea în prea multe distracții și aventuri. În preajma datei de 10 august se conturează schimbări în relațiile cu prietenii. Posibil să te îndepărtezi de unii datorită cheltuielilor comune sau datorită copiilor sau persoanei iubite. Foarte ușor pot apărea neplăceri în relațiile sentimentale. A doua parte a lunii îți aduce multă activitate la serviciu sau acasă, cu preponderență treburi domestice de rutină. Relațiile colegiale sunt tensioante, însă vor exista și momente bune. Va începe o nouă etapă profesională, fie prin diversificarea activității de la locul de muncă, prin schimbarea condițiilor de muncă fie te vei orienta către un loc de muncă cu totul nou. Sănătatea este vulnerabilă, recomandabil fiind să consulți specialiști în funcție de caz.
Taur
Sectorul domestic și relațiile cu membrii familiei te solicită mult. Este o perioadă favorabilă reamenajărilor interioare, reparațiilor de anvergură, achiziționării de bunuri patrimoniale. Există și varianta să îți schimbi locația în care locuiești sau să cumperi, să vinzi o casă, un teren. Se recomandă prudență și verificarea atentă a surselor de foc și de aer din spațiul locativ. Pot apărea avarii greu de estimat și controlat. Relațiile cu membrii familiei sunt contradictorii. Este posibil să fie o mare discrepanță între planurile tale domestice și planurilor celorlalți membri. Temerile legate de faptul că neînțelegerile vor lua amploare în casă elimină-le prin discuții deschise și mai multă înțelegere față de ceilalți. În domeniul profesional se va încheia o etapă importantă în preajma datei de 10 august. Imagina ta publică, poziția socială, relațiile cu șefii se vor schimba definitiv. Colaborările profesionale sunt tensionate, existând posibilitatea destrămării definitive a unora care durează de mult timp. La capitol amoros se anunță chef de distracții, aventuri, dar și intensificarea sentimentelor față de copii și față de persoana iubită.
Gemeni
Călătoriile pe distanțe scurte, întâlnirile și dialogurile cu persoanele din anturajul apropiat sunt frecvente pe tot parcusul lunii. Este bine să asculți mai mult și să eviți divulgarea planurilor tale de viitor. Mentalul îți este foarte răscolit, de aceea, rezervă-ți momente pentru relaxare, odihnă și plimbări în aer liber. Începe o perioadă favorabilă pentru acumularea cunoștințelor noi, pentru schimb de informații, pentru dialog la toate nivelurile vieții. Pe de altă parte este posibil să îți faci prieteni noi, să aduci în preajma ta oameni deosebiți, alături de care vei dezvolta relații trainice și folositoare. Foarte important este faptul că vei aborda cu totul altfel viața și evenimentele ei. Sistemul valorilor tale morale, filozofice se va îmbogăți cu aspecte noi și benefice. Renuță la tiparele mentale învechite, la relațiile nemulțumitoare și deschide-te către nou și progres. Casa și familia vor ocupa un loc aparte în preocupările tale cotidiene în a doua parte a lunii. Se întrezăresc schimbări deosebite și discuții favorabile cu membrii familiei pe orice temă.
Rac
Este bine să fii atent la capitolul financiar. Începe o perioadă de schimbări majore vizavi de sursele tale de venit. Primeși bani, bunuri sau favoruri din activitatea profesională desfășurată la un loc de muncă oficial. Însă, temerile tale legate de lipsa banilor sau de insuficiența lor sunt accentuate și deloc fondate. Detașează-te, ai răbdare și încredere că universul îți oferă tot ce ai nevoie și mai ales la momentul potrivit. Perioada aceasta de tranziție de la vechile surse de finanțare la altele noi este lungă și anevoioasă, dar analizată în detaliu vei observa că de fapt te descurci onorabil. Înfrânează-ți tentația cheltuielilor. Alcătuiește liste stricte de cumpărături și urmează-le întocmai. În preajma datei de 10 august este posibil să simți o mare insecuritate materială, dar sunt momente pasagere pe care le poți depăși cu discernământ și luciditate. Relațiile cu anturajul apropiat sunt bune în special după 15 august. Poți lega prietenii noi cu oameni de calitate. De asemenea, călătoriile pe distanțe scurte, fie în scop turisitic, fie în scop profesional sunt alte teme importante ale perioadei analizate.
Leu
Strălucești pe tot parcursul lunii. Beneficiezi de multă energie și astfel vrei să urnești munții din loc. Consumul fizic și nervos este la cote mari, având nevoie de pauze regulate pentru a te reface. Îți sunt favorizate activitățile care vizează îngrijirea trupului și rafinarea sufletului tău. Adoptă o dietă de sezon, mergi la ședințe de masaj, de exerciții fizice ușoare și înconjoară-te de oameni veseli și progresiști. Începe o perioadă de un an de zile în care ai șanse deosebite pentru a-ți modela personalitate și reconfigura tot parcursul vieții. De aceea, bine este să te concentrezi doar pe tine și pe ceea ce ai tu nevoie. Relațiile cu ceilalți, activitățile socio-profesionale, distracțiile, frivolitățile lasă-le deoparte sau implică-te în ele la minimum posibil. O colaborare profesională sau un parteneriat conjugal se pot încheia în preajma datei de 10 august. Renunță la relațiile și activitățile comune cu alții care te nemulțumesc sau te împiedică să evoluezi în vreun fel. Veniturile îți cresc, datorită muncii depuse la locul de muncă, însă după 15 ale lunii.
Fecioara
În prima parte a lunii ești introvertit, neavând chef de companii zgomotoase sau acțiuni de anvergură. Este bine să meditezi pe îndelete la oamenii și evenimentele din viața ta, pentru a înțelege unde trebuie să aduci îmbunătățiri. Providența te ajuta discret, în umbră și îți creează contexte de viață în care să te lămurești vizavi de tot ce te frământă. În mod special în chestiunile familiale vei primi ajutor nesperat și răsturnări de situație greu de estimat și prevăzut. De asemenea, relația cu partenerul de viață și colaborările profesionale vor primi un plus de energie benefică, dar la fel de misterioasă și greu de înțeles. Folosește perioada lunii august pentru a te detașa de tumultul cotidian și pentru a sta mai mult de vorbă cu tine. Discuțiile tăinuite cu cineva din anturajul profesional te vor ajuta să deslușești ițele de la locul de muncă. În preajma datei de 10 august se va încheia o etapă profesională, fie prin schimbarea condițiilor de muncă, fie prin finalizarea unei activități profesionale. Sănătatea este un capitol vulnerabil, în special pe segmentele inimii și coloanei vertebrale. Consultațiile medicale sau analizele pot fi frecvente.
Citeste continuarea: 1 2