Într-un film de la începutul anilor `90 există următoarea conversaţie între două personaje, un adult şi un copil: „Vezi, acest peşte are ambii ochi pe aceeaşi parte. Pe măsură ce se maturizează, poziţia lor se schimbă şi un ochi trece pe partea cealaltă.” Copilul întreabă: „Şi ce dacă, ce aş avea de pierdut dacă aş avea ochii pe aceeaşi parte?” iar răspunsul este dezarmant: „Cealaltă parte a ta.” Filmul se numeşte Arizona Dream.
Dacă vă gândiţi puţin, veţi constata că oamenii au ambii ochi pe aceeaşi parte şi întotdeauna avem ceva de pierdut în lipsa educaţiei celorlalte simţuri. Simţurile noastre determină percepţiile noastre asupra lumii exterioare. Avem cel puţin nouă simţuri: vizual, olfactiv, tactil, auditiv, gustativ, simţul echilibrului, al orientării, al durerii şi al temperaturii. Această configuraţie fizică înseamnă resursele noastre disponibile pentru a percepe lumea exterioară. Dacă resursele noastre sunt calitativ diferite, cu siguranţă percepţiile noastre sunt diferite. La felul în care fiecare persoană îşi configurează lumea exterioară prin propriile percepţii se adaugă şi alţi factori: de exemplu, factorii culturali. Şcoala e unul dintre ei.
Suntem pregătiţi să acceptăm diversitatea în şcoală şi s-o încurajăm? Inteligenţa înseamnă şi ea diversitate. Howard Gardner a lansat teoria inteligenţelor multiple afirmând că sunt şapte tipuri de inteligenţă; apoi a revenit şi a acceptat că sunt nouă. O inteligenţă, pe scurt, înseamnă „capacitatea de a procesa un anumit tip de informaţie (…) precum şi aptitudinea de a rezolva probleme sau de a crea produse care au importanţă într-un context cultural particular sau într-o comunitate.” Cu alte cuvinte, această diversitate de inteligenţe poate imagina soluţii la probleme folosind cuvinte sau numere, sunete, imagini sau prin utilizarea mişcării şi prin valorificarea simţurilor. Sau combinaţii ale acestora fără ca nicio variantă să nu fie acceptabilă. Teatrul, artele, dansul sau mişcarea fizică sunt la fel de importante, ca scrisul, cititul, socotitul şi limbile străine.
În şcoala tradiţională nu treci clasa dacă nu ştii să foloseşti numerele sau nu ştii să citeşti. Dar poţi să promovezi chiar dacă eşti un împiedicat, fără simţul echilibrului şi al orientării, nu ai ritm, nu ştii să dansezi sau să arunci o minge către un partener de joc. Deci, nu acceptăm diversitatea ca pe un fapt natural. Preţuim, în general, numerele şi cuvintele, şi nu ne interesează ce poate face restul corpului. Educaţia, cam peste tot în lume se ocupă, din păcate, doar de capul nostru, nu şi de restul corpului.
Diversitatea, de orice fel ar fi ea – gen, vârstă, etnie, cultură, educaţie, competenţă, experienţă profesională sau socială etc. este considerată cea mai puternică resursă de creativitate. În şcoala Aletheea un astfel de demers înseamnă practici didactice care generează satisfacţie şi motivaţia de a învăţa, încredere în sine şi în ceilalţi, autonomie şi libertate de opţiune.
DESCARCA de aici brosura Scolii Private ALETHEEA.
Autor: Mihai Stamatescu, director adjunct, profesor de istorie – Scoala Aletheea
