m-am despartit de sotul meu dupa 20 de ani de casnicie.Relatia a fost una care vazuta din afara era de invidiat;un barbat frumos,foarte harnic si priceput la toate,si eu sunt o femeie frumoasa,avem o fetita mai frumoasa decit noi doi la un loc,casa,masina,vacante,servicii bunicele,casa de vara.Si acum minusurile;cand avea ocazia bea cam mult,uneori devenea violent in limbaj din cauza asta,eu nu suportam duhoarea bauturii deloc si ma suparam de fiecare data,uneori ai reprosam alteori nu mai vorbeam cu el cateva zile,devenise in ultimii trei ani plictisit,indiferent,se refugia acasa in tv sau calculator,insensibil la starea mea sufleteasca,era dragut cu mine doar pentru a fi intimi,intorsese copila impotriva mea de tot,ma vorbea de rau la toti care-l credeau;colegi,prieteni,rudele lui,nu mai mergea cu mine pe niciunde gen plimbare in parc,zile de nastere ale rudelor mele,parintii mei,ma jignea din ce in ce mai des,ma ignora in luarea deciziilor in casa,ma acuza ca vreau sa controlez totul.Deci am divortat ,actiunea am introdus-o eu,el a tot incercat sa ma faca sa renunt,eu am simtit ca asa e mai bine si am mers pina la capat.Problema mare este ca dupa ce a plecat din casa am simtit un gol imens,un dor sfasietor,o dragoste mare pentru el care iesise de sub cenusa anilor trecuti,zbucim sufletesc,vinovatie,copilul moare de dorul lui si el mi-a spus raspicat sa-l lasam in pace sa-si vada de viata lui,sa nu ma mai bag in viata lui,eu am vrut asta ,eu sa fiu multumita.Nu stiu cum sa mai domolesc suferinta si cum sa ajut copila ca nici de ea nu vrea sa auda.MULTUMESC
