Recomandări și timp liber

Blogul tau: Fertilizarea In Vitro – Pasii catre miracol

26 octombrie 2010, , Vizualizări: ...

La vreo doi ani dupa ce ne-am cunoscut (intre timp ne-am si casatorit), sotul meu si cu mine incepuseram sa ne dorim un bebelus. De dorit, ni-l doream tare mult, doar ca… se pare ca dorinta noastra nu era de ajuns, pentru ca timpul trecea si bebelusul nostru nu se “intampla”. Cum nici unul, nici celalalt nu prea suntem genul “asteptam sa vina cand o vrea Dumnezeu”, am inceput sa ne facem analizele de rigoare, ca sa pricepem cum stam (mai ales ca “in tinerete” amandoi avusesem antecedente in acest sens, asa ca nu prea ne explicam ce se petrecuse pe parcurs, de tocmai acum, cand ne doream, nu mai voia sa apara copilasul nostru!) N-am avut de investigat prea mult, fiindca imediat dupa primele analize ne-am si lamurit.

 

Spermograma si histerosalpingografia sunt cele doua investigatii majore la care este supus orice cuplu banuit de sterilitate.

 Dupa ce am respirat usurati, vazand ca rezultatele spermogramei  sunt foarte bune, m-am dus sa-mi fac eu histerosalpingografia. Am citit pe net cam tot ce se putea citi despre aceasta procedura. Multa lume spunea ca e teribil de dureroasa… N-a fost, absolut deloc; insa m-am lamurit rapid de ce in cazul meu nu a fost. Trompele uterine erau total obturate. Ulterior am aflat ca daca trompele uterine sunt permeabile, lichidul de contrast patrunde pe traectul lor, si atunci procedura devine dureroasa. Asadar, nu era de bine ca nu ma duruse… Doctorita mea mi-a explicat ca nu avea nici un sens interventia laparoscopica, din cauza felului in care erau obturate (fara nici o sansa de dezobturare). Dar mi-a spus sa nu-mi pierd speranta. Mai exista o solutie pe care ea ne-o recomanda. Si mi-a dat un numar de telefon… Telefonul unuia dintre cei mai mari specialisti – dupa parerea mea, desigur – in reproducere umana asistata: Dr Laura Dracea.

 

Si asa a inceput aventura. Ne-am prezentat frumos la cabinetul privat al Dr Dracea. Am stat de vorba, ne-a explicat ca avem mari sanse de reusita, ca varsta este de partea noastra (amandoi aveam sub 35 de ani, detaliu extrem de important), ca trebuie sa ne facem un sir – luuuung – de analize, foarte necesare, fara de care nu putem porni la drum. Si ca apoi, intr-o prima faza, sotul isi poate vedea de treaba, pana la noi ordine, adica pana la momentul in care trebuie sa “livreze” materia prima pentru fecundarea in vitro. Doamne, ce termeni! Altadata era suficient sa faci doar sex si minunea se intampla! Of. In fine. Am trecut de toate analizele cu brio, (amandoi  eram sanatosi tun, din fericire) asa ca am inceput procedura.

 

Tratamentul in sine presupune doua etape majore: injectiile din prima etapa au menirea de a odihni ovarele, ca sa le pregateasca pentru a doua etapa, cand sunt turate la maximum cu o alta serie de injectii,pentru o “recolta” foarte buna de ovule.  Partea cu injectiile dureaza aproximativ trei saptamani. Dupa aceste trei saptamani de injectii (timp in care mergi des la control, pentru ca dozajul hormonal se mai ajusteaza, in functie de cum reactioneaza ovarul la cantitatea respectiva de hormoni), vine momentul punctiei. Cu anestezie (partiala sau generala, sau complet fara, in functie de cum preferi) sunt extrase toate ovulele si fecundate in laborator cu materia prima furnizata de partener exact in ziua aceea.  Daca “recolta” a fost buna si exista ovule suficiente de categorie A, doctorul risca si lasa celulele la fecundat cinci zile, pana ating stadiul de blastocist, care are mult mai mari sanse sa adere la uter decat embrionii de trei zile. In fine, eu n-am facut parte din prima categorie. Cu un dozaj hormonal care, intial, parea suficient, au rezultat ovule putine. Astfel dr Dracea a decis sa facem transferul embrionar la trei zile de la fecundare, cu doi embrioni, ca sa nu riscam sa-i pierdem.

 

N-am ramas insarcinata. Cand am primit telefonul care imi confirma banuiala, mi-am jurat ca n-o sa mai fac niciodata alt tratament, ca totul e inutil, ca unora nu le e dat sa devina parinti si gata, ca nu mai am nevoie de o alta deziluzie… Eram trista, furioasa, suparata. Nu-mi mai doream nimic.

 

Insa dr Dracea nu s-a temut de reactia mea – probabil vazuse prea multe de acest gen. M-a incurajat sa nu ma las influentata de acest rezultat. Mi-a explicat ca “la carte” scrie ca numai dupa patru cicluri FIV complete se poate trage o concluzie. Ca multe cupluri trec printr-un esec prima data. Desi nu paream prea impresionata atunci, m-a convis, totusi, sa revin pentru un al doilea tratament, desigur, la cateva luni de pauza dupa esec.

 

Imi amintesc ca am amanat cu cateva luni inceperea celui de-al doilea ciclu FIV. Era vara, perioada de concedii si nu aveam dispozitie de cabinete si tratamente de nici un fel. Si din mai, luna in care trebuia sa incep al doilea tratament, am ajuns sa ma duc abia prin septembrie, total detasata, cam fara chef si circumspecta in a mai avea incredere ca voi ramane insarcinata. Dar, de dus, m-am dus, totusi… Acum stiam ce ma asteapta. Am inceput sa-mi fac injectiile singura, ca sa nu mai angrenez pe nimeni in treaba asta. Mai mult, pregatita fiind de un al doilea esec, n-am spus nimanui ca am inceput din nou tratamentul. Doctorita era foarte optimista, mai ales ca-mi schimbase dozajul hormonal; o data marit, dadea rezultate bune. Astfel, in ziua punctiei recolta de ovule a fost mult mai buna. Erau mai numeroase si de buna calitate. Asa ca a putut sa-mi faca transfer cu blastocist. In tot acest timp imi spunea ca ar vrea sa ma vada mai optimista, mai increzatoare. Eu ma multumeam doar sa zambesc.

 

Dupa transferul embrionilor incepe o lunga asteptare. Nervii iti sunt intinsi la maximum, esti atenta la orice reactie pe care o are corpul tau; ti se pare ca ai greturi – desi nu le ai; ti se pare ca te doare capul – desi nu te doare; ti se pare ca ai ameteli – desi, parca, te tii pe picioare; ti se pare ca ti-e foame mai mult decat de obicei… Iti doresti cu disperare sa ai macar o parte din aceste simptome, le pandesti, ti le impui, le doresti. Nici tu nu mai stii ce ti se intampla… Doar ca eu nu simteam NIMIC. Nimic din toate astea. Corpul meu era la fel ca inainte, nu mi-era greata, nu mi-era mai foame, nu mi-era mai rau. Cand m-am dus sa-mi recolteze proba de sange pentru analiza Bhcg (care spune 100% daca ai ramas sau nu insarcinata), ii spuneam doctoritei ca probabil e ultima data cand ne vedem, fiindca eu alta procedura chiar nu mai fac. Chiar nu mai fac! Sa fie clar. Nu am nici un simptom, nu ma simt altfel cu nimic, sunt ferm convinsa, deci, ca nu am ramas insarcinata. Degeaba ii explicam ca eu stiu cum ar trebui sa ma simt daca as fi insarcinata, ca asa m-am simtit de fiecare data, ca ceva se schimba… Ea parea sa nu fie impresionata, imi spunea ca nici o sarcina nu seamana cu alta, ca nici un simptom nu are relevanta. I-am spus ca eu ma cunosc bine si ca nu sunt insarcinata. Mi-a propus sa nu ne mai contrazicem si sa asteptam rezultatul testului de sange de peste doua saptamani.  Eu mi-am vazut de viata. Mi-am luat gandul complet de la orice test si rezultat, nici macar trista si furioasa nu mai eram, fiindca acum, spre deosebire de prima data, esecul nu m-a mai luat prin surprindere. Plus ca lucrasem intr-o discretie totala, era esecul meu si atat, nu mai stia nimeni de aceasta a doua procedura, in afara de mine si sotul meu. Fusesem suficient de precauta, sa ma pun la adapost de o mie de intrebari si compatimiri ulterioare, care imi faceau rau.

 

In vinerea in care trebuia sa primesc telefon de la cabinet, am plecat cu niste prieteni spre Tg Jiu, unde ma astepta sotul meu, sa petrecem weekendul acolo. Eu conduceam. Eram vesela, detasata, nici nu ma mai gandeam la telefonul respectiv. Ajunsesem pe la Horezu, destul de aproape de Tg Jiu. Era veselie mare in masina, muzica tare si buna dispozitie. Nici n-am auzit cand a sunat telefonul, prietenul meu, din dreapta, mi-a zis ca suna; am raspuns intr-un tarziu. Atunci, vocea unei asistente mi-a spus ca a venit rezultatul. Ca voi fi mamica. Am pus o frana atat de brusca, incat era sa-l scot pe prietenul meu cu capul prin parbriz. Desigur, am intrebat daca e sigura ca e vorba despre mine. Poate s-au incurcat eprubetele de sange; poate n-au avut substante bune la laborator; poate s-au incurcat foile cu rezultate. Poate ca ceva s-a intamplat si nu e adevarat… Dar, nu. Totul era in regula. Despre mine era vorba. Urma sa devin mamica!

…Si am devenit. Dupa o peripetie de noua luni de zile, l-am nascut pe Vladut, care acum are un an si doua luni si face numai nazbatii, despre care o sa va povestesc altadata.

Atat mai vreau sa va rog: nu va pierdeti increderea niciodata. Nu considerati ca va cunoasteti  prea bine, incat sa refuzati cu obstinatie ca va puteti insela, cateodata. Si inca ceva: povestile cu zane bune exista si in realitate!

 

Tu cum ai primit vestea cea mare? Ai ramas insarcinata usor sau ai trecut si tu printr-o serie de incercari? 

Scrie și tu
Nu necesită conectare click aici pentru toate intrebarile
Aboneaza-te
la Newsletter-ul zilnic
Primeste pe mail noutatile Sfatulparintilor.ro

Recomandări

Cele mai noi

Vezi cele mai noi 100 de articole

Cele mai citite din categorie

Comentarii (7)

  1. Carmen spune:

    Nici eu nu am ramas insarcinata usor, ci dupa 1 an de incercari. Fiecare luna care trecea si nu se concretiza nimic, era un chin psihic. Tocmai cand ne hotarasem sa pornim amandoi in lungul sir al investigatiilor, au aparut cele 2 liniute pe test! 🙂

  2. celina74 spune:

    se pare ca nu pot incarca dupa photobuchet…nu stiu cum sa sterg de aici

  3. claudia79 spune:

    NU SINT DEACORD SA FACA FEMEILE COPII PIN INSEMINARE ARTIFICIALA CU TOTI NECUNOSCUTI

  4. 27ralu spune:

    Eu nu am avut probleme la capitolul asta.
    Mi-a placut mult povestea ta.felicitari ca ai fost asa puternica!

  5. teo spune:

    felicitari pentru curaj si rebdare

  6. dana19 spune:

    Felicitari! Si eu sunt in aceeasi situatie, am ramas insarcinata numai dupa FIV (spermatozoidul nu reusea sa treaca de bariera ovocitului), si acum sunt insarcinata in 22 de sapt cu gemeni! Asta dupa 3 ani de incercari, in care ne-am facut si noi toate analizele posibile, 2 inseminari, dar se pare ca doar FIV-ul era solutia, asta am aflat-o dupa. Iar pentru CLAUDIA79, aici nu vorbeste nimeni de facut copii cu necunoscuti, era vorba de sotul ei. Iar daca cineva isi doreste atat de tare un copil incat sa apeleze la un donator anonim, foarte bine. Cine isi doreste atat de mult un copil, il va si pretui si va face totul ca acelui copil sa-i fie bine. Numai cine s-a luptat cu infertilitatea stie ce inseamna sa vrei copii si sa nu poti sa-i ai. Nu doresc nimanui sa stie cum se simte un cuplu care nu poate sa aiba copii…

  7. vera spune:

    Am fost la un pas de moarte din cauza medicului Laura Dracea si a clinicii Gynera. A fost cea mai mare greseala a vietii mele sa ma las pe mana acestor macelari. Din cauza ei, am ajuns la operatii complicate pentru a-mi salva viata, fara a mai pune in discutie sansele slabe pe care le mai am, de a ramane insarcinata. Acest medic nu a invatat inca, faptul ca atunci cand o femeie apeleaza la o clinica de infertilitate, are o situatie speciala. Ea insa, indiferent de starea pacientei si particularitati, aplica neconditionat aceleasi tehnici: inseminare, stimulare ovariana si fertilizare in vitro. Cititi pe internet, acest medic a mai avut probleme cu paciente, care au dat-o in judecata pentru malpraxis, nu sunt singura in aceasta situatie.

Comenteaza

Meniu