Cum să faci curăţenie la domiciliu când ai copii mici - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

Cum să faci curăţenie la domiciliu când ai copii mici

Sfatulparintilor » Preșcolari » Comportament și dezvoltare » Cum să faci curăţenie la domiciliu când ai copii mici
curăţenie la domiciliu când ai copii mici

Toate mămicile ştiu ce provocare este să menţii o casă curată, deci ceea ce cu toţii numim curăţenie la domiciliu atunci când ai copii mici. Nici n-ai apucat bine să termini curăţenia la domiciliu, că princhindeii vin şi par ca strică toată ordinea în urma ta.

Jucăriile pe care abia le-ai strâns sunt împrăştiate prin toată casa, la fel şi cărţile, creioanele de colarat şi planşele. Sună cunoscut, nu? Dar nu e motiv de supărare, copiii sunt copii şi vor învăţa ei la un moment dat să strângă şi să te ajute la curăţenia camerei lor.

Iată câteva sfaturi care îţi vor fi de ajutor pentru a menţine curăţenia la domiciliu.

Iar unele dintre activităţi le poţi face chiar împreună cu cei mici, astfel încât această activitate să devină ceva amuzant şi constructiv pentru toată lumea, inoculându-i copilului ca are şi obligaţii şi că toţi membrii familiei sunt egali când vine vorba de a menţine ordinea atât de necesară unei atmosfere plăcute şi sănătoase acasă.

Curăţenia la domiciliu – sfatul 1: Sortează

Sortează, depozitează, dăruieşte, aruncă. În această activitate îi poţi antrena şi pe cei mici. Strânge în mijlocul camerei toate jucăriile şi sortaţi împreună: jucăriile cu care se vor juca în viitorul apropiat, jucăriile de care s-au plictisit dar vor să le păstreze, jucăriile de care s-au plictisit şi nu vor să le păstreze (pe care le puteţi da altor copii) şi jucăriile care trebuie aruncate. În acest fel îi veţi învăţa pe copii să fie organizaţi şi, în acelaşi timp, îi învăţaţi să dăruiască celor mai puţin norocoşi decât ei.

Te mai poate interesa si: Ponturi sa faci curat rapid in casa cand ai copii

Curăţenia la domiciliu – sfatul 2: Motivează

Copiilor nu prea le pasă dacă trăiesc în dezordine sau în curăţenie. Copiii nu vor reacţiona până când nu vor conştientiza faptul că este responsabilitatea lor. Părinţii trebuie să le explice celor mici că fiecare are bucăţica lor de care trebuie să aibă grijă să fie în ordine. Mami îi arată cât de ordine  este, de exemplu, în bucătărie, iar tati, cât de aranjat este garajul. Dacă şi copilul va reuşi să-şi menţină curată camera timp de X zile va primi o recompensă surpriză. Reversul medaliei? Fiecare jucărie care nu este la locul ei se va „supăra” şi va dispărea pentru o perioadă de timp.

Curăţenia la domiciliu – sfatul 3: activităţi pe vârste

În funcţie de vârstă, sunt multe activităţi la care copiii mici vă pot ajuta în gospodărie. În acest fel, îi veţi încuraja să fie responsabili. Mai mult, se vor simţi importanţi pentru că sunt implicaţi în activităţile „oamenilor mari”.

Iată câteva exemple:

18 luni – 2 ani

– strânsul rufelor murdare şi depozitarea în coşul special

– asortarea şosetelor

– strânsul mesei (obiecte care nu se sparg sau nu taie)

– aruncarea gunoiului la coş

3-5 ani

– ştersul geamurilor (atenţie să nu fie deschise, iar soluţia de curăţat să fie ecologică). Întotdeauna un adult trebuie să supravegheze.

– aranjatul/curăţatul mesei

– aşezarea vaselor murdare în chiuvetă/maşina de spălat vase

– sortarea hainelor pentru maşina de spălat

– sortarea hainelor pentru fiecare membru al familiei

– ştergerea prafului cu o cârpă uscată

– aranjatul cărţilor în bibliotecă pe rafturile la care ajunge fără să fie nevoit să se caţere

5-7 ani

– spălatul pardoselei

– dusul gunoiului

– măturat

– aranjatul patului

– sortarea alimentelor şi aranjarea lor în debara/frigider.

Nu rata nici: Cum sa faci curatenie la domiciliu. Trucuri rapide ca sa ai curat fara batai de cap

Foto: Pixabay.com

Data articol: 03/06/2021