Copilul meu e foarte timid. Este asta o problema?

Ti-ai dori ca micutul tau sa fie mai infipt si mai vorbaret, mai ales cand aveti musafiri – si sa raspunda degajat la intrebarile lor amabile, in loc sa se ascunda dupa tine? Sau poate vrei sa-l incurajezi sa devina mai sociabil si sa-si faca prieteni cu mai multa usurinta?

Ei bine, primul lucru pe care trebuie sa-l intelegi este ca a fi timid nu e un defect (vreun „blestem” aruncat asupra familiei tale), ci o trasatura de personalitate, o parte integranta din caracterul copilului tau si al adultului de mai tarziu. Sigur, il poti educa sa nu lase timiditatea sa-i afecteze in timp viata sociala, dar principalul lucru pe care trebuie sa-l faci este sa-i arati ca e iubit si apreciat exact asa cum este el.

Multi copii ajung sa fie etichetati drept timizi, dar asta nu e neaparat un lucru rau. Inainte de a te decide daca e cazul sa actionezi si sa-ti impulsionezi micutul cu niste sfaturi si tactici pozitive, incearca sa intelegi ce inseamna, de fapt, aceasta trasatura a caracterului sau si cum ii influenteaza viata de zi cu zi. In functie de cat de abil stii sa abordezi situatia, timiditatea lui se poate dovedi fie o binecuvantare, fie un neajuns.

 

Cand e bine sa-l lasi in pace

In general, oamenii timizi sunt foarte agreabili si binevoitori, stiu sa fie buni ascultatori si transmit o senzatie placuta de apropiere si prietenie fara sa fie nevoie sa scoata un cuvant – cum s-ar zice, emana energie pozitiva. De aceea, timiditatea este o calitate atragatoare atunci cand ne alegem partenerul sau prietenii: ceva din comportamentul timidului ne spune ca e abordabil, ca e o companie placuta si ne transmite un sentiment de siguranta.

Iata, deci, ca nu e nevoie sa te justifici in fata rudelor si amicilor si sa le ceri cumva scuze ca micutul tau e mai timid – mai ales daca el te aude cand spui asta. Timiditatea lui poate fi un atu, acum dar si mai tarziu. Nu e nimic in neregula cu un copil timid. De fapt, multi inteleg gresit timiditatea si o confunda cu o problema emotionala, cu stima scazuta de sine sau cu anxietatea sociala. In realitate, majoritatea copiilor timizi au o perceptie foarte sanatoasa despre ei insisi, sunt impacati cu felul lor de a fi si aceasta liniste interioara se reflecta in exterior, facandu-i sa fie tacuti si putin meditativi.

Ca parinte, sigur ca te vei ingrijora daca observi ca puiul tau sta retras atunci cand e intr-un grup si nu comunica prea mult cu ceilalti copii. Cum iti poti da seama daca e doar timid sau are intr-adevar o problema de ordin emotional? E destul de simplu. Un copil timid dar care nu are o stima de sine scazuta ii priveste pe ceilalti in ochi (nu se fereste de contactul vizual), e amabil si politicos, arata ca e fericit in pielea lui, se comporta frumos cu ceilalti, iar ei se simt bine in prezenta lui – toate astea chiar daca e tacut si nu ii place sa fie in centrul atentiei.

In unele cazuri, copilul timid are tendinta sa fie meditativ (sa gandeasca profund si sa intoarca lucrurile pe toate partile) si destul de precaut cand vine vorba despre interactiunile sociale. Nu se apropie foarte usor de ceilalti, ci ii studiaza mai intai de la distanta, ca sa vada daca merita efortul; insa, atunci cand isi face un prieten, de obicei e pentru toata viata.

Citeste continuarea: 1 2