Icoane făcătoare de minuni din România - Sfatulparintilor.ro
Ultimele

Icoane făcătoare de minuni din România

Sfatulparintilor » Familie-Părinţi » Actualitate » Icoane făcătoare de minuni din România
Icoane făcătoare de minuni din România - sfatulparintilor.ro - pixabay-com - stained-glass-5463640_1920

V-aţi întrebat vreodată câte icoane făcătoare de minuni sunt în România? Se pare că numărul icoanelor făcătoare de minuni şi al moaştelor sfinte de la noi depăşeşte 100. Iată o scurtă prezentare a celor mai cunoscute icoane făcătoare de minuni din România.

Icoana Sfintei Cuvioase Parascheva de la Biserica Sfantul Gheorghe Cel Nou

Icoana pastrată astăzi în Biserica Sfantul Gheorghe Nou, din Bucureşti, este o icoană făcătoare de minuni mult iubită de credincioşi. Până la aducerea aici a icoanei, aceasta fusese aşezată in Biserica Sfânta Vineri – Hereasca, din Bucureşti, dărâmată in vremea regimului comunist. Se spune că, înaintea dărâmării Bisericii Sfânta Vineri, icoana Sfintei Parascheva a plâns.

Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula

Icoana de la Mănăstirea Nicula, aflată in judeţul Cluj, la numai trei kilometri distanţă de Gherla, este una dintre cele mai renumite icoane din ţară, in jurul acesteia adunându-se, anual, zeci de mii de pelerini.  Aceştia înconjoară biserica, mergând in coate si in genunchi, ca jertfă pentru iertarea păcatelor. Icoana este cunoscută pentru puterile ei tămăduitoare, sunt multe familii care au dobândit prunci după ce s-au închinat la icoană.

Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Durău

Icoana de la Mănăstirea Durău este o icoană făcătoare de minuni, asemănătoare multor altora din zona Neamţului, dar si din alte locuri de rugăciune din ţară. Înaintea ei, credincioşii vin cu mare credinţă si dragoste, având nădejde puternică in ajutorul si puterea Maicii Domnului.

Te mai poate interesa si: Rugaciuni puternice de Buna Vestire! Cum sa te rogi in ziua de Blagovestenie! Acatistul Bunei Vestiri

Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Bisericani

Icoana de la Mănăstirea Bisericani este o icoană făcătoare de minuni. Este adevărat că minunile ţin de credinţă si rugăciunea credinciosului, iar nu de mărimea, vechimea ori calitatea icoanei. Sunt însă unele icoane, special alese de Maica Domnului, prin intermediul cărora s-au săvârşit minuni deosebite. O astfel de icoană este si cea de la Mănăstirea Bisericani.

Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Dervent

Icoana de la Mănăstirea Dervent este o icoană făcătoare de minuni, mult iubită de credincioşii ce păşesc pragul mănăstirii dobrogene. Anual mii de pelerini, îşi pleacă genunchii în faţa chipului zugrăvit într-un stil mai puţin convenţional şi trec de trei ori pe sub picioarele Sfintei Icoane, cerând mijlocire către Domnul Nostru Iisus Hristos, milă, ajutor, iertare de păcate şi sănătate. Maica Domnului radiază bunătate şi dragoste revărsând mângâierea harului Duhului Sfânt către cei ce se roagă cu credinţă şi nădejde.

Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Rarău

Icoana de la Mănăstirea Rarău este o icoana făcătoare de minuni mult iubită de credincioşii care păşsesc pragul bisericuţei de lemn. Mănăstirea Rarău se află in satul Chiril, comuna Crucea, judeţul Suceava, fiind o mănăstire cu obşte de călugări, ctitorită de către domnitorul Petru Rareş, in anul 1538. Mănăstirea se află pe Muntele Rarău, la aproximativ 25 de kilometri de aşezarea de la poalele acestuia, la ea ajungându-se din Piatra Neamţ sau din Târgu Neamţ, trecând prin Poiana Teiului, Broşteni si ajungând in satul Chiril.

Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Secu

Icoana numită „Cipriota”, o icoană îndeobşte cunoscută ca făcătoare de minuni, eşte aşezată in biserica cea mare din Mănăstirea Secu. Aflată la o distanţă de numai 4 kilometri de soşeaua Târgu Neamţ – Pipirig, la poalele Muntelui Vasan, având înfăţişarea unei cetăţi medievale, cu ziduri groase si turnuri de apărare, Mănăstirea Secu este o vatră monahală de intensă trăire duhovnicească a cărei vechime se ridică la aproape 500 de ani.

Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Nămăieşti

Icoana din Mănăstirea Nămăieşti este una dintre cele mai renumite icoane cu Maica Domnului din ţară, fiind totodată legată şi de întemeierea mănăstirii in care ea sălăsluieşte. Mănăstirea Nămăieşti este o mănăstire ortodoxă din judeţul Argeş, aflată la mică distanţă de Câmpulung, înspre nord-vest.

Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Ghiughiu

Icoana Maicii Domnului cu Pruncul – Siriaca din Mănăstirea Ghiughiu, renumită ca icoană făcătoare de minuni, este o culme a artei sacre siriene, venită din părţile creştinilor sirieni, in secolul al XVI-lea. Icoana a ajuns in România in anul 1958, ea fiind adusă de către episcopul Vasilios Samaha si oferită Patriarhului Justinian Marina, in urma unui vis in care Maica Domnului i-a cerut sa îi ducă icoana in acest loc. Icoana a fost adusă din Siria si depusă in Catedrala Patriarhala din Bucureşti. Se spune că Maica Domnului i-a cerut Preafericitului Patriarh, in vis, să îi ducă icoana siriaca la Mănăstirea Ghighiu.

Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Dintr-un Lemn

Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, de la Mănăstirea Dintr-un Lemn, judeţul Vâlcea, este una dintre cele mai cinstite icoane din ţară, atât pentru vechimea si măiestria cu care este lucrată, cât mai ales pentru nenumăratele minuni săvârsite înaintea ei.

Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamţ

Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamţ – Lidianca, este una dintre cele mai vechi si frumoase icoane din ţară, renumită ca făcătoare de minuni. Această icoană este cunoscută cu numele de Lidianca pentru că ar fi o copie dupa o icoană a Maicii Domnului din Lida si pentru că are chipul Sfântului Gheorghe, originar din Lida.

Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Dălhăuţi

Icoana de la Mănăstirea Dălhăuţi, numită si Anufiana, este una dintre cele mai renumite icoane din ţară, aceasta fiind recunoscută drept făcătoare de minuni. Mănăstirea Dălhăuţi este situată la o depărtare de 14 kilometri de oraşul Focşani, ea aparţinând in prezent de Episcopia Buzăului. (Sursa: crestinortodox.ro)

Urmareste si cel mai nou video pe Canalul Youtube Sfatulparintilor.ro

Imagine de Dorothée QUENNESSON de la Pixabay

Data articol: 22/03/2021