Sănătatea noastră depinde de vitamine, la fel cum depindem de aerul pe care îl respirăm. Şi nu este vreo metaforă; fără efectul antioxidant al vitaminelor nu am supravieţui efectelor nocive ale stresului oxidativ. În lipsa vitaminelor din spectrul B nu am putea transforma hrana în energie, iar fără mineralele care se depozitează în oase, dinţii şi scheletul nostru s-ar fisura la orice atingere. În aceste condiţii este necesar un aport constant de multivitamine şi de minerale pentru a menţine funcţionarea optimă a organismului.
Hrana cu adaos de vitamine şi de minerale
Sursa ideală de vitamine şi de minerale este dieta sănătoasă. Dar alimentaţia omului modern este adesea dezechilibrată şi, în plus, săracă în nutrienţi din cauza preparării termice şi a procesării industriale. Din acest motiv, dezechilibrele din organism devin frecvente şi pot afecta o mare parte din populaţie. Cu toţii ştim că în România se comercializează sare iodată. Această măsură a fost luată printr-o decizie a Ministerului Sănătăţii pentru a preveni afecţiunile tiroidiene date de deficitul de iod. Hrana fortifiată, adică acele alimente cu adaos de vitamine şi minerale care se comercializează la nivel naţional în multe state ale lumii, au devenit soluţia pentru a preveni afecţiuni pentru care populaţia majoritară are predispoziţie. Celebre în acest sens sunt Statele Unite şi Canada, ţări în care mai multe produse alimentare de bază sunt fortifiate cu acid folic pentru a preveni defectele de tub neural la făt, defecte care determină, printre altele, sindromul Down. De asemenea, adăugarea acidului folic şi a vitaminelor B12 şi B6 în hrană a făcut subiectul a numeroase studii consacrate prevenţiei bolilor cardiovasculare.
Doar 10% din populaţie se hrăneşte echilibrat
Cifrele arată că doar 10% din populaţia globului îşi obţine nutrienţii necesari funcţionării optime exclusiv dintr-o dietă echilibrată. Restul, riscă oricând dezechilibre şi necesită administrarea de vitamine şi de minerale pentru a compensa deficitele. Produsul Alive!™(fără fier), 100% natural, de la Secom® are multiple avantaje comparativ cu vitaminele şi mineralele obţinute din sinteză. Pe lângă minerale şi vitamine, fructele şi legumele conţin şi aminoacizi, bioflavonoide, enzime, care, în general, nu sunt reproduse în suplimentele cu multivitamine alimentare. Produsul Alive!™(fără fier) de la Secom® este obţinut din extracte de plante şi de fructe, de aceea prezintă toate avantajele consumului de legume şi de fructe. Produsul are peste 130 de nutrienţi esenţiali, care menţin un nivel optim de sanatate şi de energie. Nutrientii din Alive!™ (fara fier) se absorb în circuitul sanguin în mai puţin de 20 de minute, adica de 5 ori mai repede decât în cazul altor produse similare. Alive!™ (fără fier) conţine cele mai eficiente ingrediente: minerale chelatate cu aminoacizi, extracte din fructe şi de legume procesate astfel încât să-şi menţină calităţile, puterea enzimatică şi antioxidantă, extracte organice din ciuperci medicinale chinezeşti şi japoneze, toate ingredientele fiind testate în laborator pentru asigurarea purităţii şi eficienţei.
Când ai nevoie de suplimente naturale?
Administrarea de suplimente naturale are rol preventiv în cazul persoanelor care pot avea predispoziţie către boli, are efect adjuvant în cazul persoanelor cu afecţiuni cronice şi grăbeşte recuperarea în cazul convalescenţei. Pentru că au un necesar crescut de minerale şi de vitamine, le este utilă administrarea de suplimente naturale copiilor aflaţi în creştere, femeilor însărcinate, fumătorilor, care necesită un aport mai mare de antioxidanţi în organism comparativ cu nefumătorii, persoanelor cu imunitatea fragilă, celor care suferă de afecţiuni cornice, celor aflaţi în convalescenţă, persoanelor care suferă de astenie, de boseală cronică şi celor afectate de stress.
Mai multe detalii despre produsele Secom® puteţi obţine accesând www.secom.ro sau pagina de Facebook a companiei.
3 ZODII testate de UNIVERS în săptămâna 16-22 decembrie 2024
Faza lunii când te-ai născut. Cum se calculează și ce spune despre viața ta