Familie-Părinţi/Sanatate fizica si mentala

Află ce efecte nefaste poate avea telefonul mobil asupra ta

13 ianuarie 2015, , Vizualizări: ...
sfatulparintilor.ro - Află ce efecte nefaste poate avea telefonul mobil asupra ta

Oamenii de ştiinţă continuă cercetările pe marginea efectelor pe care telefonul mobil le poate avea asupra utilizatorilor. Cercetări efectuate în aproximativ 15 ţări au arătat că folosirea excesivă a telefonului mobil poate creşte riscul de cancer. Riscul există chiar şi dacă mobilul este folosit doar 15 minute în fiecare zi.

Potrivit lui Elizabeth Cadis, coordonatoarea unui studiu realizat anul trecut, cei care au vorbit la telefon peste 15 minute zilnic, timp de 15 ani, au un risc de 72 de ori mai ridicat de a face cancer, comparativ cu cei care nu utilizează telefonul mobil.  „Cea mai mare problemă este că vom vedea adevăratele consecinţele abia peste câţiva ani, după zeci de ani de utilizare a telefoanelor mobile!”, a declarat, la rândul său, dr. Keith Black, şeful secţiei Neurologie de la Centrul Medical Cedars-Sinai din Los Angeles.

 

 

Telefonul mobil coace creierul precum cuptorul cu microunde”

Specialiştii de la Agenţia Internaţională de Cercetări în domeniul Cancerului au făcut în 2011 câteva măsurători pentru a determina volumul de radiaţii de telefonul mobil. Radiaţiile solare, de exemplu au volumul 55; razele X sau razele gama emit ratiaţii ionizante, cu volum 75-78. În volumul 80 se înscriu radiaţiile non-ionizante emise de câmpuri electromagnetice de frecvenţă redusă. În acestă categorie se înscriu telefoanele mobile, ca şi cuptoarele cu microunde. „În termeni simplişti, ce fac microundele mâncărurilor din cuptor, asta face şi telefonul mobil creierului. Îl coace. Cum telefonul mobil este ţinut la ureche, pot fi afectate funcţiile cognitive şi de memorie ale creierului, lobii temporali ai creierului fiind în apropierea zonei urechii”, explică dr. Black. Cu alte cuvinte, pe lângă riscul de a dezvolta tumori canceroase, mai există şi riscul afectării capacităţilor cognitive şi de memorie.

Pericolul este cu atât mai mare la copii, întrucât craniul lor este mai subţire, deci radiaţiile pot pătrunde mai uşor. În plus celulele se divid mai repede, iar impactul radiaţiilor poate fi mult mai mare”, a adăugat dr. Black.

 

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3

Cuvinte cheie: , , , , , ,

Aboneaza-te
la Newsletter-ul zilnic
Primeste pe mail noutatile Sfatulparintilor.ro
Gama completa de triciclete pentru copii pe Nichiduta.ro

Recomandări

Cele mai noi

Vezi cele mai noi 100 de articole

Cele mai citite din categorie

Comentarii (11)

  1. 27ralu spune:

    Eu incerc sa nu vorbesc prea mult,iar daca e neaparat nevoie,il pun pe difuzor.asa ,nu il tin langa ureche si nu cred ca e asa periculos.

  2. adelin_a spune:

    stiam ceva de razele pe care le emit asupra creierului, da nu stiam ca pot fi chiar asa de periculoase:(

  3. asminasmin spune:

    stiam ca sunt periculoase,dar din pacate sunt si necesare

  4. dodolin spune:

    din ceva tre sa murim haaa noi ca noi ca folosim de la 20 de ani dar copii din ziua de azi la 4 ani au mobil valeuu

  5. mamaluiluca spune:

    Ar trebui sa folosim pe cat mai mult posibil telefonul fix, pentru ca nu e asa nociv pentru organism comparativ cu mobilul.. 😐

  6. celina74 spune:

    sotul meu mereu imi atrage atentia daca depasesc 3 minute d e vorbit la telefon ..a citit undeva ca dupa 3 minute devin nocive razele emise de telefon .

  7. anila spune:

    din pacate toti stim ca afecteaza creierul. ..dar nevoile zilnice ne fac sa vorbim tot mai mult la telefon..

  8. cami_marga spune:

    eu cred ca se exagereaza putin. eu vorbesc la telefon foarte mult, pentru ca am un serviciu de asa natura.

  9. Corina spune:

    Am ajuns sa fim afectati de tot ce ne inconjoara,pana si aerul pe care-l inspiram este…poluat, asa ca???

  10. Decat spune:

    Recomand TUTUROR care cred tampenia asta de „studiu” sau „cercetarE” sa va uitati la MythBusters. E foarte utila si arata ca nu tot ce zboara se mananca.
    Tipii respectivi au folosit in jur de 120 de telefoane (toate odata),incercand sa „prajeasca” un ou cu undele produse de 120 de telefoane,apelate in acelasi timp, toaate puse la gramada in jurul unu ou. Singurul factor care putea sparge oul ar fi fost vibratiile.Oul ala mic nu a avut nici pe naiba…

  11. sevenxmc spune:

    In Romania suntem foarte putin informati cu privire la riscurile pe care le implica expunerea noastra si a copiilor nostri la radiatii electromagnetice.
    In Europa centrala si de vest exista numeroase studii pe aceasta tema, unele state chiar recunosc acest tip de afectiuni si suunt create conditii speciale prin lege.
    Va recomand studiile celor de la Bioinitiative (ii gasi in orice motror de cautare)…peste 20 de cercetatori care de irca 10 ani studiaza fenomenul . Recomandarea lor din 2007 si 2012 este a locui intr-un mediu in care nivelul radiaiilor electromagnetice de frecventa inalta este sub 6microW/mp. Un router WIFI emite de de 500ori mai mult decat acest nivel. Daca avem antene de telefonie in apropiere iarasai depasim cu cateva sute de ori acest nivel . Un telefon (pe durata conformvirii) emite de cateva sute de ori mai mult sau chiar de cateva mii de ori.
    1. Inlocuiti telefoanele DECT cu cele cu fir
    2. inlocuiti retelele wireless cu cele pe cablu
    3. limittati durata convorbirilor la telefonul mobil, iar atunci cand vorbiti folositi casti
    4. puneti la ferestre perdele de protectie pentru radiatii
    5.aplicati pe perete o vopsea de protectie radiatii
    Produsele mentionate le gasiti si in Romania daca cautati pe google.

    Multa sanatate

Comenteaza