Copiii cei noi salveaza parintii cei vechi? Poveste reala si ce intelegem de aici

12 ianuarie 2016, , Vizualizări: ...
copii noi lume- sfatulparintilor.ro - pixabay_com

Un parinte, fost elev de 9 si 10, pune presiune prin educatia sustinuta asupra copilului sau care este certat si cand ia nota 9 sau 8, care este motivat “poti mai mult, stii bine ca poti” si reuseste sa isi vada visul cu ochii: copilul termina un liceu de mare prestigiu, ia la Bac doi de 10 si un 9,70 si intra printre primii la o facultate de renume. Insa visul ii devine cosmar in scurt timp. Copilul se uita in ochii tatalui sau si ii spune: “Acum esti multumit? Ti-am dovedit ca pot.” Tatal ii raspunde: “Pai EU sa fiu multumit?? Doar pentru tine ai invatat si ai reusit!”. Raspunsul a venit: “Nu. Nu pentru mine. Ce vezi e doar pentru tine. Pe mine nu ma implineste asa ceva. Dar tu nu ai habar ce imi place mie cu adevarat, pentru ca nu te-a interesat decat sa obtin notele astea mari cu care tu simti ca esti un parinte care a reusit”.

Din pacate, la acel moment parintele nu a inteles nimic. A catalogat copilul drept nerecunoscator si a considerat ca el, copilul, e intr-o mare eroare. In eroare era insa el, parintele.

Au trecut niste ani. Fiul ajunge un avocat de mare succes, cu o cariera de invidiat, cu multi bani, clienti si renume. In acest timp, sufletul lui era gol. Era pe o banda rulanta unde performa, asta stia sa faca dintotdeauna. Visul lui cel vechi, acela de a canta si a picta, ramasese undeva in umbra; canta in timpul liber, la chitara, cu o trupa, ca sa isi bucure inima atat cat se putea. Nu ii era nici lui clar unde si cand se pierduse de el insusi. De ai lui sa nu mai vorbim. Tatal si mama catalogau relatia cu fiul: “nu stiu cand ne-am distantat in asemenea hal; el nu are timp de noi, nu avem ce sa ne spunem insa este realizat, suntem multumiti si asta conteaza pentru el si pentru noi”. Ei isi traiau filmul din mintea lor, total diferit de realitatea din inima copilului.

 

 

Am auzit aceasta poveste cat se poate de reala la un priveghi la care am ajuns insotind o buna cunostinta. Priveghiul era al baiatului de mai sus care a ales, la putin peste 30 de ani, sa isi puna capat zilelor din pricina golului de neacoperit din el pe care in zadar a incercat sa il umple cu munti de pastile antidepresive dupa ce a fost diagnosticat cu tulburare bipolara. Fosta lui sotie povestea soptit prietenilor faptul ca el era mai ciudat, parca traia in doua lumi, cea in care avea acest succes deosebit si cealalta in care suferea ca si-a ratat viata in care el de fapt trebuia sa faca muzica si pictura.

Parintii erau impietriti de durere si total incapabili sa aiba ceva in minte decat amintiri, culmea, toate continand replici ale fiului din care ei nu au prea inteles nimic, cu atat mai mult sa il fi inteles pe el, sa il fi sustinut si, cel mai greu pentru ei, sa dea drumul controlului si modului in care ei vedeau viata si ii vedeau binele din viitor si sa aiba incredere in drumul si chemarea lui si ce il facea pe el cu adevarat implinit.

 

 

Aceasta este o poveste trista si ca orice poveste trista nu e cu happy end. Insa este o poveste cat se poate de adevarata pe care orice parinte e bine sa o citeasca.

Copiii nostri descopera in fiecare clipa lumea in care noi traim cu cativa zeci de ani dinaintea lor si de multe ori nu le place ce descopera. Se opun. Se revolta. Vor sa o schimbe. Vor mai putine ingradiri, vor reguli ale caror explicatii sa fie logice si umane. Vor mai mult ras. Vor mai multa muzica, bucurie si lipsa de frica. Vor libertatea de a experimenta pentru a gasi cu ce isi pot aduce contributia aici.

 

Copiii cei noi vor sa simta si sa dea mai multa iubire si sa traiasca in mai putine temeri, ingrijorari si neincrederi. De aceea sunt numiti “copiii cei noi”, pentru ca ei vin direct setati sa schimbe cutumele lumii vechi si sa puna umarul, prin insasi existenta lor, la schimbare.

 

 

Sigur ca ei nu pot face schimbarea catre o lume mai buna de unii singuri. Au nevoie de experienta de viata si de cooperarea adultilor, fostii copii ai unei lumi vechi.

Aici e aici. Majoritatea copiilor noi vin cu rol de profesor, de antrenor pentru parintii lor, ca sa ii ajute sa faca saltul catre noua lume. Cum procedeaza ei? Isi provoaca (deseori inconstient) parintii sa traiasca situatii ce corespund modului lor (vechi, mostenit) de gandire (corespunzator dimensiunii a 3 a planetare din care tocmai am iesit) ca singuri sa isi dea seama ca nu le mai este benefic in ce credeau, nu ii mai hraneste suficient, nu le da starea de a trai in bucurie, nu le intareste relatia sufleteasca cu copilul lor.

Cand un parinte este “provocat” de copilul sau si “se prinde”, este salvat. El vede tiparul, isi recunoaste propriile moduri de a gandi de tip model vechi (precum o haina ce iti placea dar care pur si simplu e mult prea demodata pentru noile vremuri) si alege alte ganduri, doreste sa descopere cum e sa traiesti intr-o noua mentalitate. Cea a lumii noi, de sustinatori prin incredere si iubire pentru copiii noi ce au venit pentru meserii ce inca nici nu s-au inventat, pentru locuri de munca ce inca nici nu au fost create de alti copii noi sau adulti treziti.

 

Clipa confruntarii cu vechile tale tipare de gandire in care ai crezut fanatic de zeci de ani, culmea, provocat de propriu-ti copil care se presupunea ca trebuie sa urmeze modelul de gandire si actiune din familie “ca sa ajunga bine in viata”, poate fi extrem de dureros, plin de confuzie, ratacire. Nu stii in ce sa crezi si mai ales nu ai garantii ca un nou mod de a gandi iti va aduce rezultatele dorite pentru ca al tau copil sa fie bine.

Este tare greu sa vrei sa iti ajuti copilul cu sfaturi si modele pentru o lume viitoare despre care nu stii nimic. Tendinta este sa impui modelul in care tu ai crescut si sa crezi ca ce a functionat pentru tine, va functiona si pentru el.

Conceptii precum “daca iei note mari, ajungi la o scoala buna, faci facultate, ajungi bine in viata, ai sanse la o viata mai buna, castigi mai bine, te descurci, traiesti mai bine” se izbesc de valuri valuri de contraexemple iar contracararea lor vine deseori de la insasi copiii care resping acest model. Mai mult, ei vin ca profesori pentru parintii (de tip model vechi) care sunt nevoiti sa asiste la viata copiilor si sa vada cu ochii lor ca foarte multi dintre ei nu ajung chiar asa de rau si ca exista acum nenumarate alte moduri de a trai cu succes.

Una din marile lectii pe care copiii cei noi o predau parintilor lor este iubirea neconditionata. Pus simplu, ea suna asa: mama, tata, sunteti in stare sa ma iubiti fix asa cum sunt, atat cat sunt, indiferent daca nu ma ridic la nivelul asteptarilor voastre? Dar multi parinti nu vad aceasta lectie si nu trec acest test ca sa se poata schimba intr-un parinte de tip nou.

 

 

Un parinte de tip nou stie ca succesul unui om din lumea noua este sa simta bucurie si iubire in fiecare zi. Indiferent din ce cauze frumoase, curate, simple, ecologice, nedaunatoare altora.

Succesul copiilor nostri noi este dat de capacitatea noastra de a ne da la o parte de la ce credem noi ca aduce succesul (model vechi) si a urmari la ce sunt ei cu adevarat plini de bucurie si pasiune, ca ei sa isi experimenteze succesul. Ce hobby-uri au, ce le place cu adevarat sa faca, ce le implineste sufletul? Sa cante, sa danseze, sa picteze, sa scrie? Sa calculeze, sa ii organizeze pe altii? Sa gateasca altora? Poate sa ii infrumuseteze sau ingrijeasca pe altii? Ori sa fie mini-tehnicus si sa repare tot ce le pica in mana? Poate masinile sunt marile lor pasiuni, cine stie? Sau animalele ori natura.

Multe din cele de mai sus nu au legatura cu ce fac la scoala dar multe materii pot fi sustinatoarele copiilor pentru pasiunile lor iar copiii pot fi motivati sa invete (fiecare atat cat poate) anume pentru ca astfel pot avea instrumentele practice ale creierului ca sa ajunga sa isi puna in practica pasiunile. Este copilul tau innebunit dupa pictura? Nu il forta sa faca real. Ii place sa calculeze sau sa organizeze? Poate ca nu e o idee buna sa il influentezi spre scoli sau licee care corespund cu ce crezi tu ca e mai bine pentru el, fie ca e de viitor, fie ca e mai aproape de casa sau ca ai auzit tu ca e mai bine acolo.

 

Trist este ca multi copii noi se razboiesc la propiu, emotional si mental desigur, cu parintii lor ce sunt tributari modelului vechi. Rezultatul? Se ratacesc. Se indeparteaza. Intai ei intre ei, parintii de copii, apoi ei de ei, de propriul lor suflet, de propria lor menire.

Sigur ca acest articol iti propune doar o perspectiva din care poti privi relatia cu copilul tau, cu performantele lui scolare, intelectuale, cu ambitiile tale, cu ce vrei tu mai bine pentru el. Nu e menit sa te influenteze sa te schimbi daca nu simti acest lucru sau sa te sfatuiasca cum sa fii ca parinte. Nu iti spune sa indemni copiii sa nu invete ci doar sa se joace. Iti ofera doar un alt punct de vedere la care, poate, nu te-ai gandit si pe care ti-l daruieste un alt parinte ce trece prin propriile sale confuzii, treziri si reasezari dar si care are acces la multe povesti reale de fosti copii, de actuali copii ce isi deschid sufletele si isi spun trairile. Copiii au nevoie cel mai mult sa fie sustinuti in a-si gasi drumul propriu in viata si iubiti de parintii lor in orice circumstante, uneori cel mai mult atunci cand merita cel mai putin.

 

 

 

O intrebare, de la inima la inima, daca la sfarsitul fiecarei zile ai avea o masina de calatorit in timp si te-ai duce in viitor unde te-ai intalni cu tine cel mai in varsta si cu copilul tau adult mai mult sau mai putin realizat… ce ai vrea sa gasesti acolo?

Ai vrea sa iti gasesti copilul adica un viitor adult ce stie sa isi urmeze inima, intuitia, ce stie sa se bucure de viata si de oportunitati, flexibil, adaptabil si nu in ultimul rand cu o relatie frumoasa cu parintii lui care l-au sustinut si invatat aceste lucruri, oricat de dificil le-a fost sa isi dea jos hainele vechi? Sau ai prefera sa il vezi realizat dupa modele impuse de tine dar poate indepartat destul de mult de tine si fara mare entuziasm si bucurie?

Sigur ca intre aceste doua extreme exista multe alte variante si nuante. Insa daca ar ramane doar acestea doua, ce ai alege sa experimentezi, in conditiile in care stim ca forta motrice esentiala a vietii este energia iubirii?

Un parinte nou bun e acela care stie sa isi invete copilul ca adevarata viata e cea traita zilnic, peste 50% din ea, in bucurie. Campul energetic al bucuriei este cel care ii atrage viata frumoasa, ii da energia sa recunoasca si sa aleaga ce ii place, sa invete ce are nevoie si sa fie creativ si productiv pe drumul visului tau. Cu cat mai multa incredere avem in acest lucru, cu atat invatam sa devenim si noi parintii cei noi ai copiilor noi, fie ei de indigo, cristal sau curcubeu, sa le fim aproape, sustinatori si parteneri in provocari.

 

Buna dimineata, dragi parinti! A sosit timpul trezirii. Din fericire, multi inca avem timp. De schimbare, de razgandire, de iertare, de iubire.

 

 

 

Cristina Niculescu

Publisher Sfatulparintilor.ro

Cuvinte cheie: , , , , ,

Scrie și tu
Nu necesită conectare click aici pentru toate intrebarile
Aboneaza-te
la Newsletter-ul zilnic
Primeste pe mail noutatile Sfatulparintilor.ro

Recomandări

Cele mai noi

Vezi cele mai noi 100 de articole

Cele mai citite din categorie

Comentarii (4)

  1. Emilia Cosma spune:

    Nu e tocmai simplu. Daca copilul nu are nici o inclinatie? Nici un talent anume….nici o placere….ce faci ca parinte ??? Chiar nu se poate generaliza. Iar daca „baiatul” din articol s-a sinucis la 30 de ani, inseamna ca avea o problema. Daca stia ce vrea, ce ii place…..dupa ce chipurile le-a indeplinit „visele” parintilor, de ce nu a facut ce a dorit el??? Cine il mai oprea? Sau de ce parintii lui, care tot asa au fost educati de parinti nu si-au pus capat zilelor la fel ca el? E absurd sa credem ca s-a sinucis pentru ca l-au obligat parintii sa invete si sa devina avocat. Se putea oricand revolta . Probabil avea un suflet de artist….de geniu neinteles….Pana la urma cine stie ce era in sufletul lui ?!

    • Alex spune:

      „.dupa ce chipurile le-a indeplinit „visele” parintilor, de ce nu a facut ce a dorit el?” – In primu rand nu trebuia sa fie obligat sa invete si sa faca ce ia impus parintii, ce face pe cineva fericit nu face si pe altcineva, daca impui unui copil sa invete ca sa ajunga bine nu inseamna ca se intampla.

      Ii impui niste lucruri toata viata, te astepti sa te mai placa copilu ala la 18 ani ? Si la impactu psihologic teai gandit ? Sau am uitat ca suntem in Romania si asa ceva nu exista, gandim ca pe vremea la impuscatu inca. Copilu ala o trecut prin foarte multe obstacole mentale ca sa ajunga in punctu ala la 30 de ani, ce sa mai faca ce a vrut el cand o viata intreaga ii sa impus ce sa faca, ramai cu sechele.

      Nai idee prin ce trebuie sa treaca o persoana mental ca sa ajunga sa se gandeasca la suicid. Nui ceva care cineva vrea, dar poti ajunge la punctu in care chiar nu mai poti si suicidu pare o cale de scapare. Nu a fost nici o problema cu el, problema a fost la niste parinti cu mentalitate de tot cacatu care siau controlat copilu toata viata sa faca ce nu a vrut pana lau bagat in pamant. Felicitari si tu incerci sa justifici ca e ok ceau facut ei ? Ca saracu nu avea inclinatii ? Pai poftim a primit o inclinatie direct in pamant din cauza la oamenii aia doi care habar nau avut cum sa creasca o alta fiinta umana.

  2. Oana spune:

    Nu e unu’ pe care nu l-am auzit ca ar vrea/ar fi vrut sa picteze sau sa cante, inclusiv fiica-mea. Si la experienta de viata a unui scolar sau liceean, ce sa vrea? E vreunul care poate sa spuna in mod constient c ai-ar placea sa fie medic sau constructor sau mai stiu eu ce ? Nu, muzica si pictura/sport sau limbi straine….ei la asta au fost expusi scolar sau extrascolar, asta stiu si le e comoda alegerea. In foarte putine scoli din Romania se preda fizica, mate, chimie, etc intr-un mod atat de interesant incat sa-i faca pe copii sa fie curiosi si sa vada cum ar fi daca ar face o meserie din ce invata…..
    De unde sa stie un liceean daca e misto sa fii avocat? Suna misto dar jegul si birocratia din instanta o sa-i bage in depresie in primele saptamani.

    Cunosc artisti pictori si muzicieni. Fac ce le place sa faca dar sunt in depresie pt ca nu se pot intretine. Unii mai pot avea si un job care sa le aduca o paine, dar sunt in depresie ca trebuie sa isi transforme chemarea intr-un simplu hobby, dar altii nu pot face altceva decat muzica sau pictura si sunt in depresie din cauza saraciei. Care este solutia? De generatii intregi, de sute de ani chiar, artistii au trait in lipsuri si mizerie, de bucurat ne-am bucurat doar noi de operele lor dupa ce au murit……..daca am putea sa-i intrebam acum: a meritat sacrificiul? ce ar raspunde?

    Si acum privind dintr-o perspectiva a viitorului….principala preocupare a omenirii zilele astea este cum am putea ajunge sa colonizam o alta planeta, se baga miliarde in cercetarile astea si nu pt ca unele state nu au pe ce cheltui banii, ci pt ca este o nevoie reala si ca va fi o munca de vreo 50 de ani sa putem face asta…………iar noi scoatem generatii intregi de pictori sau muzicieni?

    Fiecare individ trebuie sa aiba capacitatea intelectuala sa se pozitioneze in context ca sa isi dea seama care ar putea fi contributia lui la mersul lumii si sa o faca si cu placere…..iar parintii si scoala la asta trebuie sa foloseasca, nu la produs note.

Comenteaza

Meniu