Familie-Părinţi/Exclusiv: părinți vedete

Irina Reisler: „Anisia a avut la nastere 2,800 kg. Eu, 100!”

06 ianuarie 2011, , Vizualizări: ...

 

Pentru multe femei, perioada imediat dupa ce au nascut se dovedeste a fi una foarte grea. Abia atunci realizeaza cat de mult au luat in greutate, iar kilogramele in exces se incapataneaza sa nu dispara de la sine. Tocmai de aceea, mamica are atata nevoie de sprijinul familiei si al prietenilor, acum mai mult decat niciodata. Batalia pentru recapatarea unei talii de viespe poate fi dramatica si foarte multe femei o pierd in ciuda sustinerii din partea celor dragi. Pentru victorie mai este nevoie de un element: propria decizie si inversunarea de a slabi indiferent de obstacolele aparute in cale. Irina Reisler, realizatoarea emisiunii Sanatatea ta de la TVR 1, a reusit sa depaseasca cu brio acest moment critic si ne dezvaluie propria strategie. De asemenea, ne vorbeste despre relatia extraordinara pe care o are cu fiica ei, Anisia, in varsta de 9 ani.

 

Ce ar trebui sa faca femeile care, dupa ce nasc, se dedica trup si suflet copilului, neglijandu-se atat pe ele, cat si pe partener? Uita, pur si simplu, sa fie femei

Din punctul meu de vedere, a te neglija pe tine, a-ti neglija partenerul, prietenii, restul familiei, reprezinta greseli greu de reparat. Dar nu sunt in masura sa dau sfaturi nimanui, fiecare femeie face cum crede ca este bine pentru ea. Relatiile cu oamenii se cresc si se intretin cu multa grija si cu multa dragoste. Riscul, daca nu avem grija, este sa ne trezim intr-o buna zi ca oamenii din jur au plecat si sunt departe. Repet, insa, este doar o parere personala. La fel si in cazul in care o femeie se neglijeaza pe ea. Vine o zi in care va fi greu sa recupereze timpul pierdut, in defavoarea ei. Am trait acest lucru pe pielea mea, lasand kilogramele sa se adune in timpul sarcinii si dupa nastere… a fost mult mai greu sa slabesc de la 100 de kilograme, decat ar fi fost daca aveam 80!

 

Exista, de asemenea, femei care traiesc un dezechilibru hormonal, iar pe acest fond iau in greutate. Si orice ar face nu reusesc sa scape de surplusul de kilograme

Din experienta mea, dupa multe campanii de nutritie si dupa mult ajutor acordat celor care se lupta cu excesul de greutate, cred ca dezechilibrele hormonale nu reprezinta o cauza frecventa a ingrasarii. Ne ingrasam pentru ca mancam mult, pentru ca mancam alimente hipercalorice, pentru ca mancam combinatii pe care nutritionistii le numesc „bombe calorice”, asa cum este mancarea preferata a multor romani: carne + cartofi prajiti. Ne ingrasam pentru ca iubim ciocolata, pentru ca nu facem sport si pentru ca nu luam masuri, atunci cand constatam ca incep sa se adune kilogramele. Eu m-am ingrasat in timpul sarcinii pentru ca am crezut in miturile romanesti, care „pacalesc” o multime de femei: „mananca, mama, pentru doi!”, „manaca, pentru ca cere copilul” etc. Sarcina este, practic, singura perioada din viata unei femei cand se poate manca oricat, fara mustrari de constiinta, pentru ca „cere copilul”! Asta este cea mai mare pacaleala! Anisia a avut, la nastere, 2,800 kg. Eu, 100!

 

Si-atunci, ce e de facut? Tu ce ai facut? Cum te-au ajutat ai tai?

Decizia de a slabi si tot ceea ce faci pentru a scapa de kilogramele in plus sunt lucruri personale. Lupta cu kilogramele e o lupta personala. Fara decizia ta nu se poate intampla nimic. Fara un program de slabire corect, nu se poate intampla nimic bun. Sustinerea celor din jur este mana intinsa, este zambetul incurajator, este vorba buna cand te tii de treaba, este vorba aspra cand gresesti. Practic, asta fac de 3 ani pentru cei care se lupta cu kilogramele: le intind o mana, atunci cand se simt singuri, fara puteri, in pericol de a claca. Dar cea mai importanta ramane vointa fiecarui om. Eu, in lupta cu kilogramele, am avut sustinerea familiei. Insa dorinta de a slabi a fost atat de mare, incat nimic nu m-ar fi putut intoarce din drum! Ce am facut eu? Am tinut regim de slabire. Mai bine de un an. Nu a fost usor, dar a meritat ! Am reusit sa slabesc de la 100, la 54 de kilograme. Acum am cea mai mica greutate din viata mea de om mare si, de cateva luni, mentin ceea ce am castigat.

 

 

– Cum reusesti sa te imparti intre viata de familie si cariera. Cum reusesti sa fii si femeie, si mama, si profesionista.

Am invatat aceasta „echilibristica” a zilelor noastre, am invatat sa restabilesc, in permanenta, prioritatile, in functie de ceea ce am de facut. Si am invatat ca este important sa acorzi timp „de calitate” oamenilor pe care ii iubesti. Adica, degeaba iti petreci mult timp cu cineva daca nu faci decat sa te certi cu persoana respectiva! La noi in familie, problemele de serviciu raman la usa atunci cand ne adunam acasa, mai ales atunci cand suntem cu Anisia, fetita noastra.

 

– Mai ai timp si pentru tine, sa te rasfeti?

Timp pentru mine, pentru rasfaturi, mai rar, dar nici nu as spune despre mine ca sunt genul de femeie care sa nu poata trai fara aceste rasfaturi. Daca sunt, bine. Daca nu, vor veni!

 

– Ti s-a intamplat vreodata ca Anisia sa faca vreo scena in public, o scena din care altii sa fie tentati sa traga concluzia ca nu e bine crescuta? Ce ai facut in astfel de situatii?

Nu, nu s-a intamplat si, sincer, nici nu-mi doresc sa se intample ! Eu cred ca „scenele” nu se intampla, pur si simplu, ci sunt urmare a libertatii totale acordate copilului. Eu, una, nu am intalnit pana acum un copil care sa se tranteasca pe jos, in mijlocul magazinului, si sa urle cat il tin puterile… asa, pur si simplu… Cred ca e un drum strabatut pana cand se ajunge aici. Daca ma intrebi pe mine, copilul poate fi „controlat”, oferindu-i-se, in acelasi timp, libertate si dreptul de a avea personalitate!

 

– Te consideri mai degraba prietena sau mama fetitei tale?

Eu sunt mama si prietena Anisiei. Asa cum mama a fost si este prietena mea cea mai buna, omul la care am mers la bine si la greu, omul in care am cea mai mare incredere si care crede cel mai mult in mine…

 

– Submineaza in vreun fel prietenia autoritatea parintelui?

Nu, nu cred ca autoritatea parintelui se poate pierde daca esti prieten cu micutul tau. Din contra, cred ca sunt doua ingrediente importante ale unei relatii calde si bune.

 

Ce reguli exista la voi in familie? Cum o motivezi pe Anisia sa le respecte?

Reguli e cam mult spus… Ca orice familie, avem obiceiurile noastre pe care le respectam si pe care Anisia le-a imprumutat. Nu avem reguli din categoria „nimeni nu intra incaltat in casa, ca ies scintei!”. Avem, insa, respect pentru orele de masa si de somn. Nu dam televizorul tare atunci cand doarme cineva in casa. Nu stiu, nu m-am gandit niciodata la „regulile” familiei… Dar acum, daca ma gandesc, imi dau seama ca suntem o familie flexibila, nu functionam dupa reguli rigide…

 

– La voi in casa exista strategia „politistul bun politist rau? E buna „tehnica” asta?

Anisia nu este genul de copil care sa „functioneze” cu pedepse sau cu cearta. In clipa aia, cauza e pierduta! Asa ca nu putem aplica strategia „good cop, bad cop” ! Eu sunt „mana forte”, eu sunt cea care ia deciziile mai „dificile”, eu sunt cea care spune „nu e voie cutare sau cutare”, dar cam atat! Evident, confidentii Anisiei in situatiile astea sunt bunica (mama mea) si Marius (sotul meu)!!!

 

Ce strategie in educarea copiilor vostri a dat cele mai multe roade?

Singura strategie care a functionat si functioneaza este vorba buna, discutia, ca intre oamenii mari. Nu cearta, nu conditionarea, nu pedeapsa, nu supararea. Cu Anisia, de cand ma stiu a trebuit sa discut la modul serios si argumentat. Tin minte ca, la inceputurile gradinitei, Anisia ne tot spunea ca ea nu vrea, sub nici o forma, la gradinita „de stat”. In fiecare zi, aceleasi vorbe: nu la gradinita „de stat”. La un moment dat, pentru ca nu dadeam de cap acestei probleme, m-am asezat cu ea la povesti. Evident, am aflat ca, in mintea ei, gradinita „de stat” este gradinita de la care nu mai pleci acasa niciodata, pentru ca… stai, daca e „de stat”! Deci, cu Anisia se sta la povesti. E singura strategie care da roade!

 

– Cand i-ati impus ceva Anisiei si ati vazut ca nu ati abordat tactica cea mai corecta, ce ati facut? Cum ati remediat situatia?

Eu cred ca un copil e un fel de oglinda a parintilor. Sigur, lucrurile sunt complexe, e vorba si de personalitatea copilului, de felul lui de a fi, dar, in esenta, copilul reflecta strategiile si deciziile parintilor. Daca am dat gres, am intors foaia. Cu delicatete, fara sa nastem contradictii si intrebari in mintea ei. Si intotdeauna discutam cu Anisia, ii explicam, ii aducem argumente si contra argumente. Niciodata nu mi-am tratat copilul ca pe „cea mica si lipsita de intelegere”, pentru ca eu cred cu toata convingerea ca orice copil intelege mult mai mult decat ne imaginam noi. Poate mult mai mult decat unii adulti.

 

– Cat de mult timp petrece Anisia in fata calculatorului / televizorului? Ce faci tu pentru a o tine cat mai departe de astfel de „provocari”?

Putin, pentru ca are multe activitati care ii umplu timpul. Dar, atunci cand cred ca e prea mult, ma joc cu ea sau ne apucam si scriem. Anisiei ii place sa scrie povesti si ar lasa orice altceva ca sa mai punem o fila in caietul cu povesti. Nu e un copil tehnic, nu e dependenta de calculator, iar la televizor se uita numai la filmele favorite. E genul de copil care iubeste mai mult jucariile si jocurile „traditionale”, clasice.

 

– Ai, cu siguranta, si niste reguli in ceea ce priveste alimentatia. Cum o tii pe Anisia departe de „tentatiile” dulciurilor? Cum procedezi cand ea vrea neaparat ceva „interzis” din punct de vedere alimentar?

Am marele noroc ca Anisia a venit pe lume cu o ordine alimentara gata stabilita: Anisia, de exemplu, nu mananca niciodata painea combinata cu alte alimente. Prefera o felie de paine prajita la gustare. Iubeste dintotdeauna ciorbele si apa. Niciodata nu o poti forta sa manance mai mult decat e necesar. De gustul dulciurilor a dat tarziu, cand a inceput sa mearga in colectivitate, pentru ca, pana atunci, a fost inconjurata de fructe. Un alt noroc este ca iubeste mai mult fructele decat ciocolata. De pe masa alege intotdeauna marul, nu prajiturile. Practic, eu am reinvatat sa mananc de la ea!!!

 

– Aveti vreun ritual inainte de a merge la culcare?

Avem un ritual, in sensul ca nu se culca niciodata daca nu rostim doua cuvinte magice: „te iubesc”.

 

Ce meserii ai inscris pana acum pe lista de „dorinte” a fiicei tale? Care dintre ele ti se pare cea mai potrivita pentru ea, avand in vedere felul ei de a fi?

E prea devreme sa deschidem „lista de meserii”! O las sa se dezvolte spre ceea ce are talent. De ani buni, insa, isi doreste sa fie „scrietoare”! A optat, pe rand, pentru profesia de reporter, profesor, ambasador, dar, de fiecare data, s-a intors la marea dorinta: cea de a fi scriitoare.

 

– Te regasesti, vazandu-o pe Anisia, pe tine in copilarie?

Suntem foarte diferite ca fire… Ea are o fragilitate emotionala, eu eram o puternica. Ea este foarte legata de casa, eu eram foarte independenta, desi puternic legata de ai mei. Ea este foarte introvertita, eu am avut, intotdeauna, sufletul „pe tava”. Dar imi place sa-mi amintesc copilaria mea, vazind-o pe ea. Desi suntem diferite, suntem amandoua copii buni!

 

– Obisnuiesti sa-i povestesti fiicei tale ce „trasnai” faceai tu in copilarie? Nu ti-e teama ca, la un moment dat, dupa ce face o boacana, iti va „reprosa” ca si tu ai fost mica si ai facut asta sau asta?

Ii povestesc si eu, dar mama este cea care deapana amintiri despre mine cu Anisia! Nu, nu mi-e teama, pentru ca nu vreau ca Anisia sa ma perceapa vreodata drept „perfectiunea intruchipata”! Copilul meu vreau sa stie despre mine ca sunt om, la fel ca ea; ca gresesc si am gresit, la fel ca ea si ca toti oamenii! Nici nu ma gandesc sa pozez, in fata ei drept ceea ce nu sunt. Eu am ales cu copilul meu calea adevarului deplin, chiar daca uneori poate fi mai greu.

 

– Care e cea mai frumoasa declaratie de dragoste pe care ti-a facut-o Anisia?

Ce poate fi mai frumos decat „te iubesc” – primele vorbe dimineata, la trezire, ultimele vorbe la culcare?

 

– Copiii sunt copii si nu e unul sa nu fi facut vreo boacana de zile mari. Care a fost cea mai mare „prostie” facuta de Anisia. Cum ai reactionat, ce i-ai spus? Cum ai pedepsit-o?

Of, ce ma fac daca nu am ce sa va povestesc la acest capitol? Anisia este un copil tare bun, iar prostioarele pe care le face sunt din categoria lucrurilor ce pot fi trecute cu vederea… nimic spectaculos. Nu e un copil „zapacit”, e linistita si foarte rationala. Intotdeauna, insa, avem o singura cale: vorba, ca-ntre oamenii mari.

 

Ce fel de pedepse aplici fiicei tale cand greseste si care este cea mai "dura"?

Cea mai mare pedeapsa, pentru Anisia? Sa nu vorbesc cu ea! E singura „pedeapsa” care cred ca ar avea efectul scontat! In rest, daca o pedepsesti, se pierde toata si nu mai faci nimic cu ea. Ori, scopul cred ca nu e sa „strivesti” copilul, ci sa-l faci sa inteleaga ca a gresit, ca nu e bine sa repete. Eu nu pot intelege parintii care isi bat copiii cu sete. Nu pot intelege parintii care isi umilesc copiii, cu pedepse fel de fel. Sa fim seriosi: a doua oara, daca e sa faca „boacana”, tot o va face, pentru ca nu a inteles dintr-o bataie sora cu moartea ce a gresit. In plus, pedepsele de acest fel nu fac decat sa inchida copilul, sa faca totul pe ascuns, cu teama ca va fi pedepsit din nou daca e sincer si deschis.

 

– Cum te ajuta sotul tau in cresterea si educarea fiicei voastre?

Marius este partenerul meu in tot ceea ce facem. E jumatatea mea, inclusiv in cresterea copilului. Si cu asta, cred ca am spus totul.

 

Foto: arhiva personala. Copierea si utilizarea acestor fotografii fara acordul Sfatul Parintilor este interzisa.

Scrie și tu
Nu necesită conectare click aici pentru toate intrebarile
Aboneaza-te
la Newsletter-ul zilnic
Primeste pe mail noutatile Sfatulparintilor.ro

Recomandări

Cele mai noi

Vezi cele mai noi 100 de articole

Cele mai citite din categorie

Comentarii (8)

  1. ramy29 spune:

    interesant! intodeauna am admirat-o pe Irina!

  2. printzesa28 spune:

    foarte interesant; saptamana trecuta am inceput si eu regimul de slabit tinut se ea.

  3. sima spune:

    Frumos articol.
    Imi place de Irina, mult mai ales ca le ajuta ‘pe plinutele’ care-si doresc sa arate ‘alt fel’.

  4. claudia79 spune:

    CE FRUMOASA ESTE FATA EI SEAMANA CU EA FELICITARII

  5. asminasmin spune:

    FRUMOS ARTICOL

  6. claudia79 spune:

    are o fetita frumoasa le doresc multa fericire

  7. 27ralu spune:

    Si alex a avutla nasteretot 2,800 si mi se parea ca o papusa de mic.

  8. anuta22 spune:

    ce conteaza cat ai tu ca mama,bebele sa fie sanatos

Comenteaza

Meniu