Cruciferele sunt foarte bogate in vitamine si prezinta o matrice organica foarte buna pentru corpul nostru. Aceste legume contin compusi ce pot stopa agentii cauzatori de cancer si totodata ajuta la detoxifierea organismului. Au un continut bogat de enzime, printre care glutationul si chinona, cu proprietatea de a elimina substantele nocive din organism. Studiile au aratat ca persoanele care consuma crucifere se supun unor riscuri mult mai mici de a se imbolnavi de diverse forme de cancer. Un studiu efectuat in Singapore a demonstrat ca fumatorii care mananca legume crucifere in mod regulat pot evita in proportie de pana la 69% cancerul pulmonar.
La modul mod ideal, ar trebui sa mancam cel putin trei portii de legume crucifere pe saptamana, iar pentru a profita din plin de nutrientii benefici din aceste legume, ar trebui sa le consumam cat mai proaspete.
1. Varza alba
Virtutile terapeutice ale verzei, acest aliment atat de comun pentru noi, sunt cunoscute inca din antichitate, planta fiind considerata la un moment dat un adevarat panaceu. Calitatile sale sunt de necontestat, astfel incat varza poate fi folosita cu succes in prevenirea si tratarea unui numar extrem de mare de boli, fiind o adevarata farmacie naturala. Varza este bogata in provitamina A, vitaminele C si E si in fibre, elemente care asigura sanatatea celulelor. Multi o acuza de provocarea unor tulburari digestive, dar sa nu uitam ca, in cele mai multe cazuri, tulburarile respective pot aparea in urma consumului verzei impreuna cu carnea (sarmale sau varza calita cu carne de porc sau afumatura). In schimb, nimeni nu s-a plans vreodata de deranjamente dupa ce a mancat o salata de varza proaspata, cu ulei de masline, zeama de lamaie, piper si marar.
Varza este un aliment alcalinizant nutritiv, energetic, remineralizant si tonifiant si este preferabil sa se manance in stare cruda, pentru a i se pastra intacte proprietatile.
Caracteristici:
– Prezinta proprietati dezinfectante si cicatrizante la nivelul tesuturilor.
– Poseda o actiune antiseptica pulmonara importanta si proprietati expectorante.
– Favorizeaza metabolismul glucidelor si absorbtia oxigenului in celule.
– Are actiune anticancerigena: specialistii recomanda folosirea verzei in mod regulat, deoarece continutul ei crescut de caroten diminueaza riscul aparitiei cancerului. In acelasi timp, sulful si hitidina pe care le contine varza diminueaza tumorile, asigurand eliberarea toxinelor.
– Este aperitiva si antidepresiva. Romanii, de exemplu, erau incredintati ca varza vindeca starile de tristete sau de melancolie. Bogata in vitamine si saruri minerale, varza asigura elementele indispensabile sezonului rece.
– Alte proprietati: antidiareica, antiscorbutica, antiseptica, depurativa.
– Contine un principiu hipoglicemiant, care o recomanda in regimul pentru diabetici.
2. Varza murata
Contine multe vitamine, microelemente si saruri minerale, acid ascorbic, vitamina C (prelucrarea termica moderata – oparirea – favorizeaza cresterea cantitatii de vitamina C), acid folic (mai ales in frunzele verzi exterioare), magneziu (restabileste vitalitatea persoanelor suprasolicitate).
Specialistii in dietologie considera ca, pentru unii bolnavi, varza murata este mai utila decat cea proaspata, datorita faptului ca bacilii acidolactici produsi in procesul de fermentare o imbogatesc cu vitaminele B1, B2, B3, B6 si B9. Varza murata este unicul produs alimentar vegetal care contine vitamina B12, care inlatura oboseala si anemia si ajuta in combaterea imbatranirii. Carenta de vitamina B12 se inregistreaza cel mai des la vegetarienii stricti si la persoanele varstnice. Ea genereaza palpitatii, slabiciuni, pierderi de memorie si scaderea auzului.
In anul 1948, in varza s-a descoperit o substanta antiulceroasa: vitamina U, care protejeaza mucoasa tractului gastro-intestinal de formarea ulcerului si contribuie la tratarea ulceratiilor. In varza murata sunt prezente si alte vitamine si microelemente, saruri minerale, glucide si substante organice care stimuleaza producerea de suc gastric si bila. Substantele anticancerigene care blocheaza cresterea tumorilor se formeaza in varza murata in procesul de fermentatie.
Urari de Craciun. 100 de mesaje de Craciun pentru iubit/iubita, familie si prieteni
HOROSCOPUL CRACIUNULUI 2024. Cum iti este CRACIUNUL in functie de ZODIE?
Ce inseamna cand versi cafeaua