Despre internet si alte dependente!…

Fie ca ne dam seama, fie ca nu, fiecare dintre noi avem cate un obicei care s-a transformat, treptat, dintr-un simplu tabiet, activitate sau lucru placut intr-o dependenta. Pentru unii aceasta dependenta consta in "licoarea magica" si aromata care ne binedispune dimineata si care poarta numele de cafea, pentru altii pachetul de tigari nu trebuie sa lipseasca inca de la primele ore ale diminetii si pana se duc la culcare, altii daca nu isi "ung gatul" cu un pahar de vin sau tuica sustin ca "scartie" toata ziua, ca sa nu ajung si la adevaratele droguri, cele cu adevarat periculoase, etnobotanicele si drogurile care ucid nemilos si isi maresc cu fiecare zi numarul victimelor…

Dar nu despre acestea vreau sa vorbesc, ci despre dependentele noastre aparent inofensive, zilnice, care ne-au acaparat timpul liber si intreaga atentie.

Mama are o pasiune: goblenurile. Ii place sa le priveasca rasfoind catalogul viu colorat, ii place sa vorbeasca despre ele cu oricine are ocazia, ii place sa le coasa. Pe, scurt, adora orice are legatura cu acestea! Nimic rau in asta am spune. Zilele trecute, stiind ca mai are cateva zile de lucrat la goblenul inceput acum doua saptamani, m-a rugat sa ii fac comanda la un alt model de goblen de pe Internet (bineinteles ca mai intai am stat si am admirat 1 ora intreaga toate modelele expuse pe site). Buuuun. I-am facut comanda la goblenul asupra caruia s-a decis cu greu si astepta nerabdatoare sa ii vina "copilasul" prin posta. Acum doua zile, m-a intreabat daca i-au expediat goblenul, i-am raspuns ca da, fiindca primisem un e-mail de instiintare. Ieri, ma intreaba speriata:

– Da'….oare cand ajunge goblenul meu? Ajunge pana vineri, nu?

– Nu cred, ii raspund, mai degraba luni.

– Vai de mine! (deja s-a schimbat la fata) Pai si eu ce fac doua zile fara goblen??? Cu ce o sa-mi umplu timpul?

– Citeste " Copilul meu – Cum sa-l iubesc?", cartea pe care ai imprumutat-o de la mine si pe care ai pus-o pe sifonier cand te-ai apucat sa cosi la goblen, ii dau eu o sugestie.

– Eee, m-am obisnuit sa cos la goblenul meu!…

Se pare ca e si asta o dependenta, e mult pana te apuci de primul goblen ca apoi iti intra in sange.

Dar dependenta mea e alta: Internetul. Recunosc, spre rusinea mea, ca m-am obisnuit sa petrec cam mult timp (cateva ore pe zi) in fata monitorului si sa navighez pe net, cautand ba informatii despre ingrijirea si alimentatia corecta a bebelusilor, ba verificandu-mi mail-ul, ba participand la cate-un concurs si uite asa, fara sa-mi dau seama, ma trezesc cateodata ca fetita mea sta si se joaca cuminte cu jucariile ei si eu sunt absorbita in cine-stie-ce articol…  Cand Andra a inceput sa mearga si sa se indrepte direct spre mouse-ul care isi schimba culoarea de 10 ori pe minut si sa tasteze la tastatura a fost semnalul meu de trezire. Pana aici! mi-am spus, e timpul sa se schimbe ceva. De atunci m-am decis sa ii acord intreaga mea atentie si concentrare fiicei mele de 13 luni, care creste nebanuit de repede, si sa imi scot Internetul din minte, cel putin cat este ea treaza.

Atunci am realizat ca sunt lucruri pe care le facem si ne dau o senzatie placuta, insa in acelasi timp placerea noastra ii raneste pe altii. Concentrandu-ne pe placerea noastra ii ignoram si ne purtan cu indiferenta cu persoanele dragi, iar acest lucru e cel mai dureros.

Imi vine in minte un citat, gasit acum cativa ani intr-o carte pe care o citeam: " Lucrurile pe care ni le dorim ne fac sa fim sclavii lor. Detaseaza-te de ceea ce vrei si atunci vei deveni stapanul lor." Mi se pare ca se poate aplica si in aceasta marturisire. Mi-am cumparat in ultima vreme cateva carti pe care abia asteptam sa le citesc, insa cu Internetul asta…parca era mai aproape tastatura decat raftul cu carti!… De azi, va fi invers! Am fost deja la mama (care, apropo, deja a inceput sa coasa la noul goblen sosit azi prin posta) si i-am cerut cartea care ne invata cum sa ne iubim copiii, cea scrisa de catre doctorul Ross Campbell. Si pana nu o voi termina nu ma mai apropii de calculator! Cei din jurul nostru merita sa le acordam tot timpul nostru, sa ne dedicam copiilor nostri si sa le aratam ca ii iubim in fiecare zi. Distantarea de dependentele care ne rapesc timp este primul pas.