S-a vorbit si se va vorbi mult despre predictiile lui Nostradamus, celebru prezicator francez ale carui catrene de acum 500 de ani s-au dovedit a fi, potrivit interpretarilor ulterioare, adevarate. Printre prezicerile lui Nostradamus se numara si sfarsitul lumii. Ar trebui sa ne temem? Ar trebui sa le bagam in seama? Greu de zis avand in vedere faptul ca aceste catrene sunt destul de vagi si lasa mai multe portite de interpretare.
Nostradamus a practicat medicina, insa incet-incet s-a indreptat catre ocultism. In 1550 a inceput sa scrie un almanah care a devenit atat de faimos incat, Nostradamus a continuat sa scrie cate unul in fiecare an. In primul almanah, a aparut latinizat numele sau si astfel Michel de Nostredame a devenit Nostradamus. Cu timpul, a devenit foarte cunoscut si multa lume venea la el pentru a-i cere sfatul si pentru a li se prezice viitorul.
Nostradamus a inceput apoi sa lucreze la catrenele sale celebre cu preziceri ce, in mare mare, cu timpul s-au dovedit, potrivit interpretarilor, a fi adevarate. Multi din oamenii timpurilor respective si multi din vremurile de dupa au avut incredere in spusele lui Nostradamus.
Nostradamus si sfarsitul lumii
Este 21.12.2012 ziua in care lumea se va sfarsi? Este 21 decembrie 2012 ziua Apocalipsei? Daca ar fi sa ne luam dupa calendarul Mayas de acum 5125 de ani, asa ar trebui. Insa chiar asta sa insemne inscrierile mayase? Cercetatorii nu au descoperit nimic concret referitor la sfarsitul lumii in aceasta zi. Si nici Nostradamus n-a pomenit-o in vreun fel. E drept ca Nostradamus a prezis sfarsitul lumii in catrenele sale, ca rezultat al unor dezastre naturale, boli sau razboaie, dar toate aceste lucruri au existat inca de dinainte de nasterea lui Nostradamus insusi.
In catrenele lui Nostradamus nu se pomeneste cuvantul Nibiru, dar multa lume crede ca el a prezis ca sfarsitul lumii va sosi ca urmare a coliziunii dintre Nibiru si Pamant. Teoria cataclismului Nibiru este ca un obiect planetar, botezat Nibiru sau Planeta X, se va lovi Pamant in 2012 si va duce la sfarsitul lumii. Altii spun ca acest cataclism va duce, de fapt, la cel de-al treilea razboi mondial. Cand Nibiru va atinge Pamantul, toata Asia va fi inundata. Pamantul va iesi din orbita in jurul Soarelui si multe cutremure se vor petrece. Calota glaciara se va desprinde si se va topi, ca urmare a temperaturilor extrem de ridicate. Cam multe “rele” facute de un obiect planetar care pana acum nu a fost descoperit si nici nu se stie daca intr-adevar exista.
Nostradamus, Obama si Anticristul
Cei care ii interpreteaza catrenele lui Nostradamus spun ca acesta l-a pomenit si pe Obama in scrierile sale, care aminteau de primul presedinte american de culoare. Cuvantul “Obama” nu exista in catrenele sale, insa exista “Mabus”, despre care se spune ca este de fapt “Obama”. Insa, pana nu de mult, alti interpreti spuneau ca “Mabus” este de fapt – “Mad Bush”. O alta serie de interpreti ai scrierilor lui Nostradamus spune ca, de fapt, Mabus este numele celui de-al treilea anticrist dupa Pau Nay Oloron (Napoleon) si Hister (Hitler). Se pare totusi, ca Hister nu insemna nici pe departe Hitler, ci se refera la fluviul Dunarea, care, pe sectorul sau inferior, a avut in istorie mai multe denumiri: Istros, Istru, Hister, Danaistru si Danubius.
Nostradamus si cel de-al treilea razboi mondial
Potrivit profetiilor lui Nostradamus, cel de-al treilea razboi mondial va fi declansat cand camilele vor bea apa din Dunare. Din punct de vedere geografic este cam greu sa gasesti camile pe cursul Dunarii, dar te poti duce cu gandul la faptul ca poate fi o legatura intre un conflict dintre lumea araba si lumea crestina. Cei care ii interpreteaza profetiile spun ca razboiul va avea loc dupa 2012 si singurele tari care vor ramane “in picioare” sunt India si China.
Predictii post 2012
Marte si sceptrul (Jupiter) se vor uni
In zodia Racului (iulie-august 2013), si toate razboaiele se vor opri.
Un nou lider se va mirui (se va naste)
Si va aduce pacea pe Pamant pentru mult timp.
Catrenul 24.
Intrepretii spun ca acest catren indica faptul ca un nou lider mondial se va alege si va aduce pacea dupa o perioada tensionata si agitata traversata de omenire in ultimii ani, culminand cu frica pentru ziua de 21.12.2012.
Asadar, nici urma clara cum ca 21.12.2012 ar insemna sfarsitul lumii. De fapt, daca te gandesti, niciuna din profetiile lui Nostradamus n-au ajutat omenirea sa prezica nimic. Toate au fost interpretate dupa ce un eveniment s-a petrecut. (Sursa: buzzle.com)
Tu ce parere ai despre Sfarsitul lumii si despre profetiile lui Nostradamus?
Cum poate fiecare ZODIE sa atragă mai mulți BANI? Iată cel mai eficient mod!