Vi s-a intamplat sa mergeti in parc cu copiii si sa vedeti mame zambitoare, care par de un calm iesit din comun si sa va intrebati oare cum reusesc? Vi s-a intamplat sa aveti senzatia ca toti copiii sunt cuminti, numai ai vostri nu? Sau ca numai voi tipati la copiii vostri? De cate ori nu v-a trecut prin minte intrebarea “Oare cum o reusi mama aceasta sa fie cu zambetul de buze desi copilul ei plange de jumatate de ora?”. Sau “Doamne, de ce numai al meu face crize de isterie?! Ce-or zice ceilalti despre mine! Uite ce cuminti sunt copiii lor si uite-l pe-al meu ce face?”, sau “Doamne, cu ce-am gresit? Doamne, unde am gresit?”.
Dar oare de ce trebuie sa-ti inchipui ca daca te inscrii in randul parintilor care au copii cu necesitati emotionale ridicate copilul tau are o problema sau este obraznic si neascultator?
De ce asa de multi parinti traiesc cu chinuitoarea asteptare pentru sine ca trebuie sa fie o mama perfecta sau un tata perfect? Nimeni nu e perfect si este in regula asa! – acesta este credinta psihologica a educatiei pozitive.
Ce inseamna perfectiunea, pana la urma? Toata lumea comite greseli, mai mari sau mai mici. Sunt multe decizii de luat, in diferite conditii de stres sau de calm. Si ce daca ai gresit? Nu trebuie sa te invinovatesti o viata intreaga, oricum nu vei indrepta greseala in acest mod.
In schimb, o poti indrepta daca inveti din greseli, iar data viitoare vei lua o decizie mai buna.
De cate ori nu v-ati spus (chiar si cu voce tare in fata copiilor) “Ce prost am fost! Ce tampenie am facut!” etc. Ce inseamna asta pentru tine, ca parinte? Inseamna ca nu te lasi sa vezi greseala, ca te invinovatesti si te vei simti si mai rau, vei acumula si mai multe frustrari.
Citeste continuarea: 1 2
