Un mic secret pe care pariez ca nu il stiai: te-ai nascut cu o piele frumoasa, iar medicina moderna si stiinta iti ofera mijloacele perfecte pentru a o mentine asa. Poti uita de complexe, de mosteniri genetice, de mediul stresant in care traiesti si invata sa iti ingrijesti tenul corect pentru a obtine rezultate… stralucitoare!
Pentru inceput, trebuie sa mentionez faptul ca foarte multe din erorile pe care le facem in procesul de ingrijire a fetei au la baza sfaturi si indicatii primite din diferite surse, multe dintre ele fara o baza stiintifica. Dermatologii americani au facut o lista a celor mai comune mituri legate de intretinerea tenului si le-au demontat pas cu pas:
Mitul nr. 1: Pielea ta va imbatrani intocmai ca cea a mamei tale
Desigur, factorii genetici au o influenta notabila asupra modului in care arata pielea ta, dar aceste influente se refera mai degraba la culoare, marimea porilor si textura. In ceea ce priveste aparitia ridurilor, vorbim despre un proces influentat in principal de o serie de factori externi, de care nu suntem chiar straine: expunerea la soare (cauza numarul 1), consumul de alcool, fumatul, stresul, lipsa somnului si obiceiurile alimentare care lucreaza impotriva noastra.
Chiar si modul in care dormim are un cuvant de spus in aceasta chestiune. Asta nu inseamna ca nu mai poti dormi pe burta, insa incearca sa dormi cat mai mult pe spate, de dragul tenului tau. Vei evita in acest mod accentuarea sau formarea ridurilor timpurii, acneea adulta sau schimbarea texturii pielii.
Mitul nr. 2: Gradul SPF iti spune cat de protejata esti de soare
Initial, s-a spus ca razele UVB sunt capul tuturor rautatilor, insa in scurt timp s-a dovedit ca nici cele UVA nu au sarit mai departe de trunchi. Ce efect au acestea asupra pielii noastre? UVA cauzeaza imbatranirea pielii si favorizeaza aparitia melanomului, cea mai grava forma de cancer cutanat, in vreme ce razele UVB cauzeaza arsurile acelea suparatoare, facandu-ne sa aratam ca niste raci fierti.
Cu toate acestea, din motive neintelese, industria cosmetica a intarziat sa isi imbunatateasca produsele prin adaugarea protectiei impotriva UVA. In acest moment, pe piata exista o serie de creme si lotiuni cu protectie UVA/UVB, trebuie doar sa consulti cu atentie eticheta.
Mitul nr. 3: Crema hidratanta trebuie aplicata separat de crema protectoare
In realitate, nu este necesar sa aplici si crema obisnuita de fata, deoarece risti sa incarci foarte tare tenul. Crema protectoare contine deja foarte multi factori de hidratare si isi va face treaba cu brio. Daca ai tenul uscat, aplicarea unei creme suplimentare poate fi binevenita, insa nu neaparat necesara. In schimb, persoanele cu tenul mixt si gras pot aplica numai crema protectoare. Si nu uita, aceasta din urma nu trebuie folosita numai cand este insorit, ci in fiecare zi, chiar daca este innorat sau ploua. Radiatiile sunt dusmanii invizibili ai pielii si stau la panda indiferent de prognoza meteo!
Mitul nr. 4: La 18 ani, pielea este deja iremediabil afectata de soare
Este drept ca majoritatea efectelor razelor UV asupra tenului sunt ireversibile, insa nu trebuie sa ne pierdem speranta. Chiar daca pana la o anumita varsta, pe care o putem considera inca frageda, am stat la soare fara sa ne pese de riduri (lucru ce poate fi usor de inteles ), inca mai putem salva ceva. La 18 ani, procesul de imbatranire a pielii ca urmare a expunerii la soare este abia la inceput, ceea ce inseamna ca in ciuda pagubelor suferite deja, mai putem evita cateva riduri la maturitate. Inarmeaza-te cu lotiuni cu protectie ridicata care sa contina eventual ingrediente care ajuta partial la recuperare, cum ar fi retinolul si vitamina C si evita expunerile indelungate, mai ales in timpul orelor "interzise".
Mitul nr. 5: Cremele scumpe pot da timpul inapoi
Oricat de mult ne-am dori sa credem, nu exista miracol intr-un borcanas. Pe masura ce imbatranim, pielea noastra pierde lupta cu gravitatia. Explicatia este simpla, chiar daca incomoda. Pielea pierde grasimea, principala sustinatoare, de unde impresia ca se lasa si ridurile adanci. Normele cosmetice in vigoare interzic includerea ingredientelor medicamentoase, de aceea efectele pe termen lung al utilizarii cremelor sunt acelea de hidratare si prevenire.
Asta nu inseamna ca nu exista solutii, insa dupa o anumita varsta simpla utilizare a unei creme hidratante, indiferent de costuri sau promisiuni, nu mai constituie una dintre ele. Cea mai buna metoda de intoarcere a timpului este tratamentul medicamentos si, desigur, "parsiva" chirurgie estetica.
Mitul nr. 6: Daca tenul este sensibil la un ingredient, nu il mai poti utiliza in nicio formula
Doar pentru ca ai folosit un produs de ingrijire si ai descoperit ca ai o sensibilitate la un ingredient de baza, nu inseamna ca nu poti avea rezultate mai bune cu un alt produs care contine acelasi ingredient. Multi dintre compusii utilizati pe scara larga in industria cosmetica produc astfel de reactii. Printre acestia, cei care contin AHA, acid salicilic sau retinol. Este bine sa nu te sperii de la primele utilizari, ci sa dai timp tenului sa se adapteze.
Daca dupa doua saptamani nu observi o imbunatatire, mai poti face ceva pentru a te convinge ca esti alergica la un ingredient, definitiv si irevocabil. Incearca o alta formula care il include si daca nici acest truc nu functioneaza, cel putin stii de ce trebuie sa te feresti.
Mitul nr. 7: Fondul de ten e obligatoriu pentru femeile cu o varsta mai mare de 35 de ani
Asa sa fie oare? Dermatologii sustin contrariul. In opinia acestora, fondul de ten accentueaza imaginea unui ten imbatranit, prin faptul ca se aseaza in interiorul ridurilor fine, accentuandu-le si marind porii. Daca simti ca nu exista machiaj fara aceasta baza, alege un fond de ten fluid, fara pudra, care sa arate natural pe fata ta. Dermatologii sustin, pe buna dreptate, ca cea mai buna metoda de a elimina necesitatea folosirii unui fond de ten este ingrjirea din timp a fetei, astfel incat sa nu mai fie necesara acoperirea sau mascarea defectelor.
Mitul nr. 8: Nu ai acnee daca iti apar cosuri pe fata la maturitate
Chiar daca nu mai arata la fel ca in pubertate, cosurile sunt tot cosuri. Daca te bucurai ca odata cu adolescenta s-a terminat si perioada cosurilor, ei bine, reconsidera aspectul. Motivul aparitiei acestora este scaderea nivelului de estrogen si cresterea nivelului hormonilor androgeni. Efectului nefast al hormonilor i se mai alatura si stilul de viata modern care nu exclude stresul.
Pentru a contracara efectele acestora, trebuie sa urmezi din timp un ritual de ingrijire complet care sa includa ingrediente ca: acid salicilic, benzoyl peroxid si sulf.
Mitul nr. 9: Tratamentele locale sunt cele mai potrivite pentru a scapa de cosuri
Revenind la acneea adulta, tratamentul local nu reprezinta o solutie. Chiar daca apare peste noapte, in realitate, un cos are nevoie de cateva saptamani pentru a se forma sub piele. De aceea, chiar daca o solutie locala da rezultate, nu va impiedica aparitia altor cosuri. Un tratament adecvat si complet pentru intreaga fata este singura solutie in acest caz, chiar daca esti la varsta la care ar trebui sa folosesti deja creme antirid.
Mitul nr. 10: Produsele care au avut rezultate in trecut nu trebuie schimbate
Ar fi adevarat doar in cazul in care ai ramane vesnic la varsta de 20 de ani! Insa daca nu esti un "Highlander" feminin, vei descoperi ca pielea ta se transforma continuu si pe masura ce timpul trece, nevoile ei sunt diferite. Bucura-te de ultimele descoperiri cosmetice si, mai ales, sa nu iti fie teama sa experimentezi!
Horoscop 2025. MUTĂRI astrale MAJORE! Previziuni astrologice complete pentru toate zodiile
Venus în Vărsător 7 decembrie 2024 – 2 ianuarie 2025. Cum se transformă prietenia și relațiile?