Prietenia

Atunci cand ne-am cunoscut, sotul meu mi-a declarat dupa ceva (putina) vreme ca el nu crede in prietenie.La momentul respectiv m-a bulversat destul de mult afirmatia; nu numai ca l-am privit ciudat, insa nu pricepeam catusi de putin cum un om de 33 de ani nu crede in prietenie! L-am compatimit nu numai in gand; i-am spus ca eu cred ca e cel mai trist lucru din lume pe care l-am auzit vreodata…
Se pare ca nu numai eu nu-l intelegeam pe el, insa nici el nu ma intelegea pe mine. Nu intelegea cum pot sa cred orbeste in ideea de prietenie, cum pot sa bag mana in foc pentru alte persoane, in afara de mine, cum pot sa merg pana oriunde ar fi nevoie, doar de dragul prietenei. Discutia asta a ramas asa la momentul respectiv… Adica in „coada de peste”. El o tinea pe-a lui, eu, pe-a mea.
A trebuit sa treaca primul an al relatiei noastre, ca sa ne intelegem reciproc „pozitiile” in ceea ce priveste prietenia.
Cam dupa un an, eu am constatat ca el avea doar „prieteni” de conjunctura; oameni care roiau in jurul lui, dintr-un motiv sau altul. Oameni care doar aveau nevoi, iar el, cu nevoile lui nu exista. Oameni care-i telefonau cerandu-i sprijinul, apoi dispareau cu lunile. Oameni care se gandeau doar la ei si cam atat.
Dupa acelasi an, el a constatat ca totusi exista prietenie adevarata. Atunci cand cei cativa prieteni ai mei au sarit cu totii, neconditionat, inainte ca eu sa apuc sa deschid gura. Atunci cand m-a vazut pe mine imbracandu-ma, in mijlocul noptii, alergand sa ajut o prietena care se certase grav cu familia si care statea in masina, in mijlocul strazii. Atunci cand a avut o suma foarte mare de platit catre un client si (cum nu avea banii) un prieten de-al meu i-a pus in mana a doua zi de dimineata toate rezervele lui, pana la ultimul euro.
Mie, personal, nu mi-a spus nimic care sa-i contrazica afirmatiile initiale, insa i-am surprins, fara sa vreau, o discutie cu parintii lui, parca; si spunea asa: „pana s-o cunosc pe Oana, n-am crezut ca exista prietenie. Nici n-am stiut ce inseamna, cum arata si ce presupune. Nu stiam cum arata, cum vorbeste si cum se misca un prieten adevarat… Acum stiu.”
Deci… voi, cei care stiti ca sunteti prietenii mei… Multumesc. 🙂