Uneori ni se pare ca avem tot timpul din lume sa le spunem celor dragi ce inseamna pentru noi, sa vorbim ce e in luna si in stele cu ei, sa marturisim lucruri de suflet sau sa impartasim bucurii ori tristeti. Insa vine o zi cand ceeace este la indemana devine imposibil. Exact ca in versurile mult prea celebre „cat mai suntem, cat mai sunt, mangaiati-i pe parinti”.
Randurile de mai jos, gandurile unui om ca si noi, ne dau ocazia sa reflectam….
In 2006, mama a fost diagnosticata cu cancer de colon. A murit de Craciun, in 2008, la varsta de 55 de ani. Eu aveam 32. Cat timp a fost bolnava m-am gandit sa-i scriu o scrisoare in care sa-i spun toate lucrurile pe care nu i le-am spus: cat de mult o iubesc si de ce. N-am apucat sa-i scriu acea scrisoare, dar continuu sa ma gandesc la toate acele lucruri mici pe care as fi putut sa i le spun.
Citeste si: Povestea unei mame cu un singur ochi
1. Cum de faceai aluatul de placinta asa elastic?
Eu nu reusesc niciodata. Al meu se faramiteaza si se rupe si tot timpul merele ies afara. Placintele tale erau faimoase, nu se comparau nici cu cele de la faimoasele patiserii. Ma pacaleam spunandu-mi ca urmandu-ti reteta o sa-mi iasa la fel. N-am reusit!
2. Imi pare rau ca te-am mintit cand mi-ai gasit tigarile in buzunarul jachetei, cand eram la liceu!
Ti-am spus: „Nu sunt atat de proasta, mama. Sunt ale lui Claire. Dar eram proasta si stiam asta. Imi lipseste pana si miscarea aceea din ochi a ta care m-a facut sa-mi fie rusine si sa ma las de fumat de-atunci”.
3. Sunt bucuroasa ca ai fost directorul scolii la care am invatat!
Ma gandeam cu groaza cum o sa fiu trimisa in biroul tau, apoi acasa o sa fiu pedepsita. Dar e un privilegiu sa am amintiri cu tine cand erai la munca. Acum tin seminarii si ma gandesc cum ai fi procedat tu in momentele de criza.
4. Acum stiu de ce trebuia sa am grija de fratele meu mai mic!
Cand aveam 13 ani, mi se parea nedrept ca trebuie sa am grija de fratiorul meu, bebelus, cand aveai sedinte la scoala. Acum sunt bucuroasa ca am avut asa experienta. Desi avea 21 de ani cand ai murit si acum e chiar mai inalt decat il stii tu – inca mai vine la mine sa-mi ceara sfaturi despre aplicari la joburi sau cum sa-si prepare cina.
5. Iti aduci aminte cand ai venit sa ma iei din tabara de vara din Massachussetts?
In drumul nostru spre Vermont, depasisei cu 8km/h viteza legala cand au vazut semnalele masinii de politie. Te-ai uitat la mine si mi-ai spus. „Mai avem 3 kilometri pana la granita, sa-i dau blana?”. Aveam doar 12 ani atunci. Mi-a fost frica si am zis NU. Acum imi doresc sa fi facut asta impreuna.
6. Ai dreptate!
Ce ma mai suparam cand ma certai. „Baga-ti mintile in cap, Meg”, imi spuneai. Acum mi le soptesc singura, pentru ca tu nu mai ai cum sa mi le spui.
Citeste continuarea: 1 2
