Febra la copii. Ce inseamna si cum poate fi combatuta
Febra la copii. Orice parinte si-a gasit la un moment dat copilul transpirat, somnolent, arzand de febra si, probabil, s-a panicat in timp ce-i vajaiau prin minte toate posibilele cauze ale febrei celui mic. Si pentru ca febra e un simptom atat de comun pentru numeroase afectiuni, nu stii ce sa faci mai intai: sa ii pui copilului termometrul, sa suni medicul sau sa-l duci direct la Urgente?
Expertii de la kidshealth.com ne spun ca de obicei febra nu indica o maladie grava. Desi te cam sperii cand temperatura copilului creste, febra in sine nu ii face rau si poate fi chiar un semn bun pentru ca indica faptul ca organismul lupta cu infectia. Mai mult, nu toate febrele au nevoie de tratament, insa temperatura foarte ridicata poate da copilului o stare de discomfort si poate accentua probleme cum ar fi deshidratarea.
Iti oferim cateva informatii despre febra la copii, cum sa o masori, cum sa o tratezi si cand sa chemi doctorul.
Informatii despre febra la copii
Febra apare cand “termostatul” intern al organismului ridica temperatura corpului pete nivelul normal. Acest termostat se gaseste intr-o parte a creierului numita hipotalamus. Acesta stie care e temperatura normala a corpului (aproximativ 37 de grade Celsius) si va trimite mesaje organismului sa mentina aceasta temperatura.
De fapt, temperatura majoritatii oamenilor oscileaza putin pe parcursul zilei: dimineata e, de obicei, un pic mai scazuta, iar seara un pic mai ridicata, iar la copii fluctueaza si cand alearga, se joaca sau fac sport.
Insa, uneori, hipotalamusul va fixa organismul la o temperatura mai ridicata ca reactie la o infectie, o boala sau din alte cauze. De ce ia hipotalamusul aceasta masura? Cercetatorii cred ca ridicarea temperaturii este calea prin care organismul lupta cu microorganismele care cauzeaza infectia – un corp cu temperatura prea ridicata nu e un loc propice pentru germeni.
Cum tratezi febra la copii. Ghid util pentru părinţi
Cauze ale febrei
E important sa retii ca febra in sine nu e o boala, ci un simptom al unei probleme de sanatate. Iata cateva dintre cele mai comune potentiale cauze ale febrei:
Infectie
Majoritatea febrelor sunt cauzate de infectii sau alte boli. Febra ajuta corpul sa lupte cu infectiile stimuland mecanismele naturale de aparare ale organismului.
Haine prea groase
Bebelusii, in special nou-nascutii, pot face febra daca sunt prea infofoliti sau daca se afla intr-o incapere prea incalzita, deoarece ei inca nu-si pot regla temperatura la fel de bine precum copiii mai mari. Insa, deoarece febra la nou-nascuti poate indica o infectie grava, chiar si bebelusii prea infofoliti trebuie consultati de un doctor daca au febra.
Vaccinuri
Bebelusii si copiii pot face uneori o usoara febra dupa ce sunt vaccinati.
Desi iesirea primilor dintisori poate duce la o usoara crestere a temperaturii, daca temperatura copilului e mai mare e 37,8 grade Celsius, cauza nu sunt dintii!
Cand semnalizeaza febra la copii o problema grava
Daca in trecut medicii recomandau tratarea febrei numai in functie de temperatura, acum ei recomanda sa se ia in calcul si starea generala a copilului.
Copiii cu temperaturi sub 38,9 grade nu au nevoie de tratament medicamentos decat daca au o stare proasta.
Exista o singura exceptie de la aceasta regula si e foarte importanta: daca ai un bebelus de pana in trei luni cu o temperatura rectala de la 38 de grade in sus, suna imediat la doctor sau du-l de urgenta la spital! La bebelusii foarte mici, chiar si o febra usoara poate fi simptomul unei infectii grave!
Daca copilul are intre 3 luni si 3 ani si are o temperatura de 39 de grade sau peste, suna la doctor si intreaba-l daca micutul are nevoie de un consult.
Pentru copii mai mari, tine cont si de comportament si de cat de activ e copilul. Starea generala a copilului iti va indica foarte clar cat de grava e sursa febrei.
Bola copilului probabil ca NU e grava daca:
– inca mai are chef de joaca
– mananca bine si bea lichide in cantitati normale
– e alert si iti zambeste
– are culoarea pielii normala
– arata sanatos cand ii scade temperatura
Si nu intra in panica daca copilul are febra si nu vrea sa manance. E o situatie comuna in cazul infectiilor care provoaca febra. Daca micutul bea si urineaza normal, faptul ca nu mananca la fel de bine ca de obicei nu e un motiv de alarma.
Horoscop 2025. MUTĂRI astrale MAJORE! Previziuni astrologice complete pentru toate zodiile
Venus în Vărsător 7 decembrie 2024 – 2 ianuarie 2025. Cum se transformă prietenia și relațiile?